Timișoara pierde o prim-divizionară: Universitatea s-a înscris în A2

564045_483499881670066_359679186_n
E oficial. Timișorenii nu vor vedea volei de primă ligă din toamnă, asta deși echipa orașului și-a câștigat pe teren acest drept. Universitatea nu s-a înscris în Divizia A1, deși primise o păsuire de două săptămâni din partea FR Volei pentru a găsi fondurile necesare abordării unui sezon în elită.

Voleiul continuă să rămână la statutul de paria al sportului timișorean. Unica reprezentantă a orașului la nivel de seniori, Universitatea, a obținut în urmă cu trei săptămâni promovarea în primul eșalon al țării, în urma barajului susținut la Galați. Victoriile cu CSM Suceava sau Chimszed Cluj n-au fost însă suficiente. Locul printre primele 12 echipe ale țării a fost pierdut după trei săptămâni de frământări ale antrenorului Sorin Grădinaru, care a găsit înțelegere din partea Federației, pentru prelungirea în mod excepțional a termenului de înscriere, nu însă și din partea factorilor decizionali din Timișoara.

Promovarea echipei de volei a Universității a trecut total neobservată la nivelul autorităților locale, care au ridicat la rang de miracol echivalentul aceleiași performanțe realizate de o altă echipă, într-o altă ramură sportivă. Ceea ce poate nu știu aleșii locali e faptul că echipa de volei a promovat strict pe propriile ei forțe, cu un buget mai degrabă simbolic, cu jucători ce se împart între locul de muncă și fileu și cu un antrenor ce a fost nevoit să umple mai multe ramuri ale unei organigrame necesare, dar inexistente.

E curios cum și într-o perioadă de aparentă creștere a sportului timișorean, voleiul rămâne aruncat într-un colț de cameră, ca o jucărie stricată. Echipa masculină a Universității a rămas singura reprezentantă a acestui sport la nivel de seniori, după ce formația feminină a aceluiași club a fost închisă pe o perioadă nedeterminată încă din 2010. O situație ce poate n-ar fi un capăt de țară la Codlea sau Chiajna (fiecare tot cu câte o echipă de seniori), dar care în cazul unui oraș cu pretențiile Timișoarei e strigătoare la cer. Vorbim despre un municipiu care în alte vremuri cocheta constant cu podiumul național, atât la fete, cât și la băieți, și pentru echipele căruia au evoluat, de-a lungul anilor, sportivi cu prezențe și chiar medalii olimpice, precum Aurel Drăgan, Mihai Coste, Marius Căta-Chițiga sau Doina Moț. Mai mult decât atât, Timișoara a fost singurul oraș din afara capitalei participant la primele ediții ale Diviziei A de volei masculin (1949 – Electrica) și feminin (1950 – Progresul).

Universitatea Timișoara și antrenorul Sorin Grădinaru se întorc așadar în Divizia A2, acolo unde au fost uitați de oraș și de propria conducere din 2000 încoace, cu speranța unor vremuri mai bune. Prin înscrierea în eșalonul secund, formația bănățeană a evitat o soartă similară cu cea a echipei din Oradea, care anul trecut se înscrisese în A1, dar s-a retras înaintea startului de campionat, fiind astfel interzisă de la barajul de promovare în ediția 2012/2013.

Renaște voleiul feminin la Timișoara? „Perspective sunt, trebuie să existe echipa”


Timișoara a rămas de aproape trei ani fără o reprezentantă la nivel de seniori în voleiul feminin. În vara lui 2010, echipa Universității a ales să nu se mai înscrie în liga secundă, din lipsă de fonduri. Salvarea ar putea veni din Circumvalațiunii, acolo unde se discută despre formarea unei echipe de A2, în princpal din junioarele care sunt pe punctul de a-și încheia perioada de ucenicie. E așteptat însă în continuare omul care să sprijine financiar un astfel de proiect, mai ales că la acest nivel cheltuielile nu ar fi prea ridicate.

În 2006, prim-divizionara Poli Tender Timișoara se retrăgea din competiție, în plin campionat, după ce cunoscutul afacerist și-a retras sprijinul de la echipă. În 2010, după patru ani de „comă” în eșalonul secund, voleiul feminin timișorean și-a dat ultima suflare, CS Universitatea hotărând să nu se mai înscrie în campionat, tot din lipsa suportului financiar. De aproape 3 ani, voleiul feminin din Timișoara nu mai există decât la nivel de junioare, prin secțiile clubului CSS Bega. Iar speranța reînnodării unei tradiții vechi de peste șase decenii pare să vină tot de acolo.

De câteva săptămâni, la sala „Mircea Albu” din Circumvalațiunii se discută despre înscrierea unei echipe de senioare în liga secundă. Beneficiile ar fi multiple, în condițiile în care, în prezent, fetele care încheie junioratul n-au încotro să se îndrepte, singura variantă fiind părăsirea orașului. În plus, Timișoara ar putea atrage jucătoare și din alte localități, fiind vorba de unul dintre cele mai mari centre universitare din țară.

Directorul clubului CSS Bega, Romulus Rașca – la rândul său fost voleibalist al Politehnicii – trage speranțe ca în lunile următoare să poată fi atrași câțiva sponsori în jurul acestei idei, mai ales că o divizionară secundă de volei nu necesită o cheltuială foarte ridicată. „Avem o generație de viitor, care ar putea să crească în sistemul divizionar. În plus, Timișoara reprezintă un miraj mai ales prin facultățile de aici, care ar putea atrage sportive și din alte părți. Perspective sunt, însă trebuie să existe echipa. Dacă ai un nucleu, poți găsi resurse pentru a-l plomba. În plus, sunt și cheltuieli, chiar dacă nu foarte ridicate, legate de baremurile de arbitraj, deplasări, care sunt destul de lungi, plus că și vizita medială costă la seniori. Trebuie să existe un minimum minimorum în cont, dar și acei bani trebuie să vină de undeva”, ne-a declarat Romulus Rașca.

„Nu mai sunt oamenii inimoși de demult”

Ideea revenirii voleiului feminin timișorean în sistemul divizionar e sprijinită și de profesoara Doina Moț, la rândul ei fostă voleibalistă de renume a României. În opinia fostei conducătoare a olimpismului din Timiș, capitala Banatului duce lipsă de oameni sufletiști, care să își dorească o implicare în volei.

„Depinde cine se va bate pentru această echipă. Trebuie ca pe lângă antrenori să mai existe și alți oameni care să sprijine această idee. Trebuie convinși cei care au puterea. Din păcate, din ceea ce constatăm în prezent, nu mai sunt aceeași oameni inimoși în voleiul timișorean care erau mai demult. Trebuie să-i găsim probabil în altă parte și să-i aducem aici, pentru că în Timișoara nu știu dacă mai există cineva, cel puțin eu nu cunosc”, ne-a declarat Doina Moț.

Fosta mare sportivă îl dă ca exemplu unic în acest sens pe Sorin Grădinaru, cel care, prin încăpățânarea sa, a reușit să țină în viață voleiul masculin. „Sorin Grădinaru e un exemplu extraordinar. Eu l-am tot certat că s-a lăsat atât de devreme de activitatea de jucător, pentru că eu cred că putea ajuta mai mult echipa și din această postură, pe lângă cea de antrenor. Mă doare sufletul pentru el, pentru înfrângerile pe care nu le merită”, ne-a mai spus Doina Moț.

Situație similară, cu 45 de ani în urmă.

Doina Moț s-a născut în 1938, la Codlea, a fost campioană cu Rapid București și componentă a echipei olimpice a României, care s-a clasat pe un onorant loc 4 la Tokyo, în 1964. În a doua jumătate a anilor ’60, s-a stabilit la Timișoara, unde s-a și căsătorit. Pe Bega plutea însă și atunci un dezastru similar cu cel de astăzi în voleiul feminin, orașul neavând echipă din 1963, de când CFR-ul a retrogradat din elită.

„Eu când am venit din București, nu exista volei feminin la Timișoara. Veneam după Jocurile Olimpice de la Tokyo, obișnuită cu un regim de trei antrenamente pe zi, iar aici n-am găsit nimic, nu-mi găseam locul. M-am apucat de tenis de câmp, dar marea mea pasiune era voleiul. Am reușit atunci să înființez o secție feminină la Universitatea, împreună cu Doru Jitaru. Am adunat câteva jucătoare rămase din fosta echipă, am mai atras câteva și din afară. Am reușit să facem rapid o echipă bună, în primul an am și promovat în Divizia A, unde am rămas constant ani buni. Eu am jucat până la 36 de ani, am fost căpitanul acestei echipe”, ne-a povestit Doina Moț.

Echipa feminină a Universității a promovat în 1968, iar după numai doi ani a reușit o clasare în buza podiumului, în spatele tripletei formate din Penicilina Iași, Dinamo și Rapid. Secretul? Unitatea de grup și, mai ales, publicul, care umplea până la refuz tribuna sălii Olimpia la fiecare meci al fetelor.

„Nu aveam o echipă formidabilă, dar fetele erau foarte simpatice, ne-am înțeles foarte bine, în ciuda diferenței de vârstă, pentru că unora dintre ele le eram deja profesoară la facultate. Am format o echipă bună de tot. La toate meciurile pe care le-am disputat acasă, chiar și după construcția sălii Olimpia, tribuna era arhiplină. De multe ori, rămânea lumea pe afară. Aveam o galerie foarte consistentă, care ne-a împins către câteva victorii formidabile. Am reușit, de exemplu, să batem Dinamo, care în acea perioadă era de neatins pe plan intern”, ne-a mai mărturisit Doina Moț.

Voleiul feminin în Timișoara

  • Timișoara a fost singurul oraș din afara capitalei, reprezentat la prima ediție a Diviziei A de volei feminin. În 1950 au participat doar patru echipe: Locomotova CFR, Flacăra București, CSU București și Progresul Timișoara.
  • Echipa Universității, înființată la insistențele Doinei Moț, a rezistat 12 sezoane la rând în elită, din 1969, până în 1980.
  • Ultima prezență a Timișoarei în prima ligă de volei feminin s-a consemnat în ediția 2005/2006, prin formația Politehnica Tender.

Schimb de ștafetă: Maria Olaru, noua șefă a olimpismului din Timiș


Filiala Timiș a Academiei Olimpice Române are, de la începutul acestui an, o nouă directoare. E vorba despre Maria Olaru, fosta campioană olimpică la gimnnastică de la Sidney, care astăzi a preluat ștafeta de la profesoara Doina Moț, cea care a condus instituția vreme de 18 ani.

Olimpismul timișean își schimbă conducerea pentru prima oară din 1994, atunci când a luat ființă filiala județeană a AOR-ului. Începând cu data de 22 ianuarie, de destinele instituției se va ocupa fosta gimnastă Maria Olaru, cea care a reușit să ajungă acolo unde mulți doar visează, pe prima treaptă a podiumului olimpic. Sportiva născută la Fălticeni și stabilită de câțiva ani buni la Timișoara, a obținut aurul cu echipa României, la Jocurile Olimpice din 2000, de la Sydney, bifând și o medalie de argint la individual compus, în aceeași ediție.

Maria Olaru a preluat astăzi ștafeta conducerii Academiei Olimpice Române de la Doina Moț, cea care a condus filiala județeană timp de 18 ani. „Aș fi vrut să mă retrag încă de anul trecut, însă domnul Mihai Costa (n.r. – conducătorul departamentului sportiv din Primărie) s-a opus cu vehemență și am mai continuat un an. Acum a venit momentul să pun punct acestei activități. Sunt fericită că Maria Olaru a acceptat să preia ștafeta, e și ea o olimpică, și încă ce olimpică! Va da un suflu de tinerețe AOR-ului și sunt mândră că îi las pe mână un colectiv excepțional”, a declarat Doina Moț.

Fosta componentă a naționalei de volei a României, clasată pe locul 4 la Jocurile Olimpice din 1964, de la Tokyo, va rămâne în continuare în cadrul filialei, ca mentor. Distinsa doamnă a sportului timișean a anunțat că va lansa cât de curând o carte, intitulată Olimpism, punte între generații, ce va fi distribuită prin școlile din județ. „E mai necesar decât oricând ca educația să primească acest impuls al olimpismului, al valorilor pe care le promovează olimpismul, pe care foarte puțină lume le cunoaște”, a mai spus Doina Moț.

„Îmi doresc să pot duce la bun sfârșit ceea ce a început doamna Doina Moț. De asemenea, aș vrea să avem o colaborare mai strânsă cu instituțiile cu care lucrăm, Inspectoratul Școlar, Direcția Județeană de Sport și Tineret, Consiliul Județean, Primăria și așa mai departe. Misiunea noastră e să ducem mai departe valorile olimpismului”, a declarat noua directoare a Academiei Olimice din Timiș, Maria Olaru.