Timba, calificată fără joc la turneul final al Ligii I

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

BC Timba a scăpat de orice emoţie în ceea ce priveşte prezenţa la turneul final de promovare în Liga Naţională de baschet masculin. Formaţia pregătită de Bogdan Murărescu ar fi trebuit să joace astăzi, pe teren propriu, în compania ultimei clasate din Grupa I a fazei semifinale, Cuza Sport Brăila, formaţie ce a anunţat însă Federaţia Română de Baschet, în cursul zilei de ieri, că nu va efectua deplasarea la Timişoara.

Pentru Timba, neprezentarea formaţiei din Brăila reprezintă calificarea matematică la barajul de promovare. Meciul ce trebuia să se dispute astăzi, de la ora 17, la sala “Constantin Jude”, va fi omologat cu 20-0, la “masa verde”, în favoarea galben-negrilor. Pentru accederea la turneul final, Timba avea nevoie de un succes în faţa Brăilei.

Astfel, sunt cunoscute trei dintre cele patru echipe care vor lupta pentru promovarea în elita baschetului masculin. Alături de Timba, şi-au mai asigurat prezenţa în faza finală CSM Ploieşti şi Politehnica Iaşi, care se vor duela astăzi, de la ora 17.00, în fieful prahovenilor. Pentru cel de-al patrulea loc din baraj se vor lupta astăzi, de la aceeaşi oră, BCM Olimpic Baia Mare şi Ştiinţa Bucureşti, învingătoarea urmând a continua lupta pentru promovare. Vă reamintim, pe banca formaţiei din Maramureş a fost numit recent timişoreanul Dan Ionescu.

Turneul final de promovare se va desfăşura în perioada 27-29 mai, iar Timba va licita pentru atragerea turneului la Timişoara. Pentru galben-negri e a patra prezenţă la barajul de promovare, după cele din 2010, 2011 şi 2012, cel din urmă, disputat în “Arena de Baschet” din Bucureşti, consemând promovarea echipei pe prima scenă, acolo unde a rezistat vreme de trei sezoane.

Mâine se stabilesc participantele la baraj din Liga I! Timba are nevoie de victorie pentru calificare

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Mâine se desfășoară ultima etapă a fazei semifinale din Liga I de baschet masculin, cu meciuri extrem de interesante în Grupa I, cea a formațiilor cu drept de promovare. Dacă echipele CSM Ploiești și Politehnica Iași și-au asigurat deja prezența la turneul final, pentru următoarele două locuri se luptă Știința București, BCM Olimpic Baia Mare și Timba Timișoara. Chiar dacă momentan e în afara locurilor de baraj, gruparea de pe Bega pare cea mai favorizată, înaintea etapei a X-a, în care va întâlni cel mai facil adversar din această grupă.

Mâine, de la ora 17, la sala „Constantin Jude”, Timba va primi vizita formației Cuza Sport Brăila, ultima clasată a Grupei I și singura formație care a înregistrat înfrângeri pe linie în cele 9 meciuri disputate în faza semifinală. Calculele sunt simple pentru „urși” în privința calificării la turneul final, o victorie aducându-le biletele pentru etapa decisivă a Ligii I, indiferent de rezultatele din celelalte jocuri. Trupa lui Bogdan Murărescu ocupă momentan locul 5, primul de sub linie, cu 13 puncte, depășită fiind de Știința București și BCM Olimpic Baia Mare, cu câte 14 puncte. De altfel, cele două contracandidate ale timișorenilor se vor întâlni mâine, în Maramureș. În plus, Timba are de partea ei și meciurile directe cu ambele formații, în fața cărora a pierdut în deplasare, dar a câștigat acasă la diferențe considerabil mai mari.

Calculele hârtiei spun, așadar, că pentru Timba accederea la turneul final va fi o simplă formalitate, în condițiile în care echipa din Brăila nu a înregistrat decât înfrângeri în această grupă. Totuși, presiunea rezultatului există, iar acesta ar putea fi singurul element perturbator pentru Kovacevic & co. De altfel, galben-negrii au ratat „la mustață” asigurarea prezenței la baraj sâmbăta trecută, când au cedat dramatic acasă, 71-72 în fața liderului CSM Ploiești, după ce au avut un avans de 16 puncte în sfertul al treilea.

Toate meciurile din ultima etapă a fazei semifinale din Liga I se dispută mâine, de la ora 17:
Timba Timișoara – Cuza Sport Brăila
BCM Olimpic Baia Mare – Știința București
CSM Ploiești – Politehnica Iași

De precizat că barajul de promovare va fi organizat de unul dintre cele patru cluburi calificate, iar din informațiile noastre, Timba va licita pentru atragerea turneului la Timișoara.

Un timișorean pe banca echipei din Baia Mare

1621836_638860672817219_465698869_nBCM Olimpic Baia Mare a realizat o mutare notabilă pentru nivelul ligii secunde, luată în perspectiva participării la barajul de promovare. Pe banca echipei din Maramureș a fost numit timișoreanul Dan Ionescu, cel ce în ultimii opt ani s-a dedicat exclusiv baschetului feminin, activând la clubul BCM Danzio până în vara lui 2014. De altfel, ultima experiență în baschetul masculin pentru Dan Ionescu a fost chiar la Baia Mare, la clubul Vulturii, pe care l-a antrenat în sezonul 2007/2008, tot în liga secundă.

În cazul în care Baia Mare și Timba se vor întâlni la barajul de promovare, vom asista la un duel interesant al băncilor tehnice. În 1999, Dan Ionescu, pe atunci antrenor la prim-divizionara masculină ELBA, l-a promovat în prima echipă pe actualul tehnician al „urșilor”, Bogdan Murărescu, la acea vreme în vârstă de 16 ani. Nu în ultimul rând, Dan Ionescu a fost primul antrenor din istoria clubului Timba, pregătind echipa în primul sezon de activitate, 2006/2007.

Dan Ionescu s-a născut la 10 februarie 1968 la Timișoara, junioratul în baschet efecutându-l la CSS-ul local. Ca senior, a activat la Steaua București (1986-1987) și ELBA Timișoara (1987-1999). Ca antrenor a pregătit ELBA Timișoara (1999-2001), RIPS Timișoara (2003-2004), Lotul Național de juniori al României (2004-2005), Gaz Metan Mediaș (2005-2006), Timba Timișoara (2006-2007), Vulturii Baia Mare (2007-2008) și echipa feminină BCM Danzio Timișoara (2008-2011; 2012-2014).

Timba, la primul succes extern din faza semifinală: 85-79 la Brăila

IMG_2335-1

Duel galben-negru, câștigat de „urșii” lui Bogdan Murărescu. (Foto: probr.ro)

Timba Timișoara s-a întors cu o victorie dintr-una dintre cele mai lungi deplasări din faza semifinală. „Urșii” s-au impus ieri, în sala Danubius din Brăila, în fața formației locale, Cuza Sport, cu 85-79, după un meci echilibrat, în care ambele echipe au alternat la conducere.

În fața a 400 de spectatori (o asistență impresionantă pentru un joc din eșalonul al doilea), brăilenii au început mai bine și și-au adjudecat primul sfert cu 23-20. Experiența celor de la Timba și-a spus cuvântul în actul al doilea, în care bănățenii au reușit să întoarcă rezultatul și să intre la pauza mare la adăpostul unui avans de șapte puncte, 42-35.

Brăilenii au reușit să echilibreze din nou jocul după reluare, avansul „urșilor” reducându-se la doar două lungimi la finalul sfertului al treilea, 58-56. După câteva minute în care ambele formații s-au aflat la conducere, Timba a reușit finalmente desprinderea, „evadând” la cinci puncte, cu opt secunde înainte de final, aici fiind pecetluită soarta întâlnirii.

Cel mai bun jucător al timișorenilor a fost, din nou, Dejan Kovacevic. Sârbul a reușit o prestație remarcabilă, încununată cu 37 de puncte. Pentru Timba au mai punctat Daniel Pătru 15 puncte, Mario Lazăr 12, Robert Medgyesi 10, Cezar Stănescu 6 și Raul Rada 5.

Cuza Sport Brăila a punctat prin Aurel Similache 19, Bogdan Golat 17, Claudiu Lungu 11, Cristian Badea 10, Horia Tăbăcaru 8, Bogdan Țelinoiu 8, Cătălin Bordei 4, Daniel Tudorache 2.

Tot în etapa a 5-a a fazei semifinale, Politehnica Iași a învins liderul CSM Ploiești cu 80-65, iar BCM Olimpic Baia Mare a pierdut în deplasarea de la București, 80-75, cu Știința. La jumătatea acestei etape a campionatului Ligii I, Timba se află pe locul al treilea, cu 8 puncte, la fel ca primele două clasate, Baia Mare și Ploiești. Vă reamintim, la turneul final de promovare în Liga Națională se califică primele patru clasate din faza semifinală. Returul va începe în luna martie.