Cupa României | Politehnica – ACS Poli, al 9-lea duel timișorean din fazele superioare

Tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României au programat un duel inedit, între divizionara secundă Politehnica Timișoara și prim-divizionara ACS Poli. E un duel în premieră între cele două grupări și, de asemenea, una dintre foarte rarele confruntări timișorene din fazele superioare ale Cupei României. Până la disputa fixată pentru miercuri, ora 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, competiția KO a consemnat, în lunga sa istorie, doar opt întâlniri între două formații timișorene, toate consumate în șaisprezecimi sau optimi.

Derby-urile timișorene din Cupa României au început în 1940, când s-a consumat un prim duel între Electrica și CFR, ultima astfel de întâlnire fiind consemnată în urmă cu 11 ani, când s-au duelat, practic, echipele aceluiași club, Poli II și Poli, în faza șaisprezecimilor.

Iată însă, pentru început, cele opt dueluri timișorene consemnate până în această ediție în Cupa României:

8 noiembrie 1940 (șaisprezecimi) Electrica – CFR 2-1
14 mai 1942 (șaisprezecimi) Chinezul CAMT – CFR 2-1
19 octombrie 1949 (optimi) CFR – CAMT 4-0
1 iulie 1951 (optimi) Știința – Locomotiva 4-0
25 septembrie 1952 (șaisprezecimi) Locomotiva – Știința 2-1
8 martie 1959 (șaisprezecimi) CFR – Știința 2-0
19 aprilie 1961 (șaisprezecimi) CFR – Știința 0-3
25 octombrie 2006 (șaisprezecimi) Poli II – Poli 1-3

„Dubla” lui Ianovici elimină CFR-ul

Prima întâlnire între două formații timișorene în fazele superioare ale Cupei României s-a disputat la 8 noiembrie 1940, în șaisprezecimile de finală. În duel direct au fost două divizionare secunde, Electrica și CFR. Să mai spunem că în acea ediție a Diviziei B s-au mai aliniat la start alte patru formații timișorene: Chinezul, Rapid, Politehnica și CAMT.

Favorita întâlnirii, Electrica (situată pe locul 3 în seria I a Diviziei B la finalul acelui sezon), s-a impus cu 2-1, nu fără emoții. CFR-ul a condus cu 1-0 din minutul 10, prin golul marcat de juniorul Savi. Gazdele au întors rezultate prin „dubla” realizată în minutele 31 și 70 de Ianovici, obținând astfel calificarea în optimi, fază în care avea să fie învinsă, surprinzător, de o divizionară secundă mai slab cotată, Crișana CFR Arad (scor 1-2).


8 noiembrie 1940
ELECTRICA TIMIȘOARA – CFR TIMIȘOARA 2-1 (1-1)
Au marcat: Ianovici 31, 70 – Savi 10
Electrica: Trifanov – Muller, Mayer, Possa I, Possa II, Marcu, Biro, Coman, Ianovici, Gaal, Ignatovici
CFR: Ciopraga – Pascu, Giuvrițan, Isac, Urechiatu, Neyror, Lungu, Ritter, Nicușan, Inczery, Savi


Poarta „Panterei”, perforată de patru ori de „studenți”

În sezonul 1951, Știința Timișoara bifa prima sa retrogradare din Divizia A, ocupând locul 12, în vreme ce concitadina Locomotiva a ocupat o poziție ferită de griji, locul 8. Cele două formații s-au întâlnit în optimile Cupei României în acel an, iar rezultatul a fost unul surprinzător pentru forma sportivă a celor două grupări timișorene: 4-0 în favoarea „studenților”. Peterfi a reușit o „dublă” pentru Știința, care au mai punctat prin Boroș și Dee, oferindu-i o zi neagră portarului „feroviarilor”, legendarul Dumitru Pavlovici, pe atunci în vârstă de 39 de ani.

Deși, cum spuneam, Știința a retrogradat în acel sezon, în Cupa României a ajuns până în semifinale. În sferturi, „studenții” su întrecut, în manșă unică, pe Flacăra București (1-0), iar în semifinale au pierdut cu 3-1 în prelungiri, în capitală, cu CCA, pentru care evoluau timișorenii Bădeanțu și Rodeanu.


1 iulie 1951
ȘTIINȚA TIMIȘOARA – LOCOMOTIVA TIMIȘOARA 4-0 (2-0)
Au marcat: Peterfi 1, 18, Boroș 71, Dee 80
Știința: Curcan (Franciscovici) – Corbuș, Brânzei, Soporeanu, Nicolin, Marcu, Morja, Peterfi, Mazăre, Dee, Boroș
Locomotiva: Pavlovici – Fodor, Androvici, Ritter, Gall (Cojereanu), Raniță, Moniac, Andreescu (Iovan), Covaci, Avasilichioaie, Pop


Duș rece pentru deținătoarea Cupei României

Sezonul 1958/1959 a fost unul de tristă amintire pentru iubitorii Științei Timișoara. La doar un an după cucerirea Cupei României – primul trofeu major din istoria clubului – echipa a retrogradat, de pe ultimul loc. În plus, a fost eliminată și din Cupa României, în faza șaisprezecimilor, de concitadina CFR, pe atunci divizionară secundă. Feroviarii s-au impus cu 2-0, în fața a 10.000 de spectatori, Manciu și Fodor semnând ieșirea din scenă a deținătoarei trofeului.

Parcursul feroviarilor în competiția KO s-a oprit în turul următor. În optimi, CFR a fost întrecută cu 2-0, la Craiova, de Progresul București.


8 martie 1959
CFR TIMIȘOARA – ȘTIINȚA TIMIȘOARA 2-0
Au marcat: Manciu 18, Fodor 46
CFR: Boroș – Predoi, Brânzei, Apter – Gall, Stepan – Țigăniuc, Lenghel, Fodor, Androvici, Manciu
Știința: Enăchescu – Filip, Codreanu, Florescu – Cojereanu, Tănase – Gârleanu, Tîlvescu, Cădariu, Mazăre, Mițaru


Poli vs. Poli

În sezonul 2006/2007, tot în șaisprezecimi, a fost programat un meci „în familie”. Pe stadionul „Dan Păltinișanu”, Poli II – pe atunci divizionară secundă – a întâlnit prima echipă a clubului. Prim-divizionara, condusă de Alin Artimon, s-a impus cu 3-1, iar scorul putea fi chiar mai mare, Pleșan ratând un penalti în minutul 23. Onoarea „satelitului” a fost salvată de Cristian Daminuță, care a marcat în minutul 31 cu un șut de la 30 de metri.

Câțiva dintre protagoniștii meciului din urmă cu 11 ani se află și astăzi în lotul celor două echipe. La „satelit” au evoluat Ioan Mera și Adrian Poparadu, actualmente la Politehnica, în vreme ce din lotul actual al celor de la ACS Poli au jucat atunci Bogdan Străuț (la Poli II) și Gabriel Cânu (la prima echipă). Un alt amănunt interesant, partida Poli II – Poli s-a disputat tot într-o zi de 25 octombrie, la fel ca întâlnirea de miercuri, dintre Politehnica și ACS Poli.


25 octombrie 2006
POLI II TIMIȘOARA – POLI TIMIȘOARA 1-3 (1-2)
Au marcat: Daminuță 31 – Pleșan 13, Bălace 15-penalti, Izvoranu 68
Poli II: Baba – Luchin, Mera, Scutaru, Siminic – Rada (46, Aldana), Daminuță (67, Roman), Popovici, Buș (75, Poparadu) – Străuț, Axente
Poli: Zimmermann – Olah, Mehmedovici, Cânu, Emeghara – Izvoranu (72, Latovlevici), Alexa, Pleșan (46, Caramarin), Bălace – Cristea, Mansour (76, Bucur)


 

OFICIAL: Oră modificată la Politehnica – ACS Poli

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Duelul timișorean din Cupa României, dintre Politehnica și ACS Poli, a fost mutat la o oră mai accesibilă publicului. Partida va avea loc tot miercuri, 25 octombrie, însă de la 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

Mutarea partidei s-a făcut la insistențele clubului organizator, divizionara secundă Politehnica Timișoara. Alb-violeții au făcut o adresă la FRF pentru programarea jocului la o oră mai târzie, o cerere acceptată de forul de la București. De altfel, pe portalul oficial al competițiilor aflate sub egida FRF, frfotbal.ro, programul Cupei României apare după noul program. Astfel, la ora 16:00 se va desfășura meciul stabilit inițial pentru ora 18:00, cel dintre Concordia Chiajna și Astra Giurgiu, iar partida dintre timișorenele Politehnica și ACS Poli figurează la ora 18:00.

Partida dintre cele două grupări alb-violete din oraș va fi programat în nocturnă, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, și consemnează prima întâlnire dintre două formații timișorene în fazele superioare ale Cupei României după 11 ani.

Iată programul complet al 16-imilor Cupei României:

Marți, 24 octombrie
16:00 FC Argeș Pitești – Politehnica Iași
18:00 Petrolul Ploiești – CS Mioveni
19:00 Universitatea Cluj – Știința Miroslava
20:30 Sepsi Sfântu Gheorghe – CS Universitatea Craiova

Miercuri, 25 octombrie
14:00 Hermannstadt – FC Voluntari
14:30 Academica Clinceni – Chindia Târgoviște; CS Afumați – UTA; Unirea Slobozia – ASA Târgu Mureș, Metaloglobus București – Gaz Metan Mediaș, Dacia Unirea Brăila – Juventus București, CSM Reșița – Viitorul Constanța
16:00 Concordia Chiajna – Astra Giurgiu
18:00 Politehnica Timișoara – ACS Poli Timișoara
20:30 Sănătatea Cluj – FCSB

Joi, 26 octombrie
18:00 FC Botoșani – CFR Cluj
21:00 Aerostar Bacău – Dinamo București

Duel timişorean în Cupa României! Politehnica și ACS Poli se întâlnesc în șaisprezecimi

Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Sorții au decis! În șaisprezecimile de finală ale Cupei României, divizionara secundă Politehnica Timișoara va întâlni formația de primă ligă ACS Poli. E primul duel oficial al celor două echipe care poartă denumirea vechiului club-fanion al orașului, din 2012, atunci când cele două cluburi au apărut în prim-plan.

Politehnica Timișoara se află pentru al doilea an consecutiv în faza șaisprezecimilor de finală, acolo unde s-a oprit în ediția precedentă, după 0-3, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, cu Pandurii Târgu Jiu. De partea cealaltă, ACS Poli a ajuns până în semifinalele ediției 2016/2017, fiind eliminată de Astra Giurgiu după o dublă înfrângere, 1-4 pe stadionul „Marin Anastasovici” și 0-3 pe „Dan Păltinișanu”.

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc marți/miercuri/joi, 24/25/26 octombrie cu începere de la ora 14:30, cu excepțtia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Iată programul complet al șaisprezecimilor Cupei României:

FC Botoșani  – CFR Cluj

Sepsi OSK – CSU Craiova

Politehnica Timișoara – ACS Poli Timișoara

FC Argeș – CSM Politehnica Iași

Concordia Chiajna – AFC Astra

Sănătatea Cluj  – FCSB

CSM Școlar Reșita – Viitorul Constanța

Aerostar Bacău – Dinamo București

Juventus București – Dacia Unirea Brăila

Petrolul Ploiești – CS Mioveni

AFC Hermannstadt- FC Voluntari

Metaloglobus București – Gaz Metan Mediaș

Unirea Slobozia – ASA Tg. Mureș

UTA Arad – CS Afumați

Academia Clinceni – Chindia Târgoviște

U Cluj  – Știința Miroslava

Carol Taub, marcator anul trecut la Satu Mare: „Cu siguranță, mi-aș dori să înscriu din nou”

Politehnica Timișoara speră să revină în zona rezultatelor pozitive odată cu meciul de mâine dimineață, de la Satu Mare, cu Olimpia. „Băieții în Ghete” sunt deciși să pună punct seriei negative din campionat, iar Carol Taub e încrezător că echipa poate obține o victorie pe Someș. Cu atât mai mult cu cât la ultima întâlnire dintre cele două echipe, desfășurată pe același stadion, fundașul stânga al timișorenilor a reușit să marcheze.

„E o deplasare dificilă, având în vedere poziția noastră din clasament. Noi mergem însă încrezători la Satu Mare și ne dorim să câștigăm. Avem un moral foarte bun, după meciul de la Biled, din Cupa României, și sperăm să obținem cele trei puncte”, a prefațat Taub partida de mâine.

Carol Taub a reușit să înscrie la precedenta vizită a Politehnicii pe stadionul din Satu Mare. În primăvara acestui an, la 29 aprilie, golul fundașului de bandă stabilea rezultatul final al întâlnirii încă din minutul 11: 1-1.

„E adevărat, am înscris anul trecut, la Satu Mare. Cu siguranță, mi-aș dori să marchez din nou. Asta îmi doresc la fiecare meci. Dacă reușesc să o fac, e foarte bine pentru echipă, dacă nu, încerc să ajut cât pot”, a mai spus Taub, care are deja două goluri la activ în acest sezon, în două deplasări victorioase, cele de la Brăila și Clinceni.

Carol Taub a încercat să explice și perioada nefastă pe care o traversează Politehnica de patru etape încoace, după un început foarte bun de campionat.

„E destul de dificil… Am început foarte bine campionatul, iar apoi au început să apară greșelile și am pierdut destul de multe puncte cu mare ușurință. S-a văzut că nu contează foarte mult cum joci, dacă la final nu ai cele trei puncte. Am făcut meciuri foarte bune cu Balotești și Afumați, dar am pierdut cinci puncte în aceste două partide. Prefer să jucăm mai puțin bine, dar să obținem victorii, decât să avem un joc spectaculos, iar la final să ieșim învinși de pe teren”, consideră Carol Taub.

Partida Olimpia Satu Mare – Politehnica Timișoara, din etapa a 11-a a Ligii a II-a, va avea loc mâine, de la ora 11:00. Partida va fi arbitrată de Paul Unimătan (Zalău), asistat la cele două tușe de Ovidiu Timar (Marghita, BH) și Marius Bălan (Dej). Rezervă va fi Vlad Inoan (Florești, CJ), iar observatori au fost desemnați Marcel Savaniu (Brașov) – arbitri și Adrian Lucaci (Arad) – joc.

Ionuț Plămadă, înaintea meciului de la Satu Mare: „E foarte important să eliminăm greșelile”

Foto: Emanuel Titus Ilieși /Mediafax Foto

Politehnica Timișoara se va deplasa sâmbătă la Satu Mare, pentru întâlnirea cu Olimpia. Alb-violeții își doresc toate cele trei puncte, în fieful unei echipe aflate în revenire de formă, după un start dificil de campionat. Mijlocașul Ionuț Plămadă spune că echipa trebuie să reintre în „zodia” victoriilor, după patru meciuri consecutive fără succes. Pentru acest lucru, fotbalistul care în sezonul trecut a promovat cu Sepsi Sfântu Gheorghe spune că e foarte important să se elimine greșelile, atât cele personale, cât și cele colective.

„Urmează un meci foarte greu la Satu Mare. Olimpia e o echipă bună, mai ales pe teren propriu. Și anul trecut îmi amintesc că aveau o echipă bună și puneau o mare presiune pe adversar în meciurile de acasă. Anul acesta, văd că este la fel. Am văzut că au câștigat ultimele două meciuri din campionat și de aceea cred că vom avea o misiune foarte dificilă”, consideră Ionuț Plămadă.

Fotbalistul originar din Rădăuți spune că victoria în meciul de pe Someș e extrem de importantă, pentru că ar da echipei un moral bun înaintea mult așteptatului derby cu UTA, programat la sfârșitul săptămânii viitoare pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

„Pentru noi e foarte important să mergem cu un moral bun la meciul cu UTA. Trebuie să tratăm fiecare meci la victorie. La Satu Mare, e prima noastră șansă să câștigăm, după ce în ultimele patru jocuri nu am reușit acest lucru. Trebuie să remediem greșelile pe care le-am făcut în celelalte meciuri și să luăm cele trei puncte”, spune Plămadă, care explică șirul de insuccese al echipei din ultima perioadă: „Nu pot să spun că adversarii ne-au dominat sau ne-au pus foarte mari probleme. Am luat niște goluri ușoare, din neatenție, și acolo s-a făcut diferența. La unele meciuri, cred că dacă marcam noi primii sau ne intrau animite ocazii, cred că ar fi fost cu totul altceva. S-ar fi terminat altfel aceste meciuri dacă am fi comis mai puține greșeli”.

Ionuț Plămadă speră ca victoria de la Biled, din Cupa României, să fi descătușat echipa în perspectiva următoarelor jocuri din campionat.

„Și ieri, la Biled, a fost un meci foarte greu, pe un teren destul de dificil. Avem un moral bun, important e că ne-am calificat și cred că, ușor ușor, devenim o echipă, suntem mai uniți. E foarte important însă să eliminăm greșelile”, a conchis Plămadă.

Partida Olimpia Satu Mare – Politehnica Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 11-a din Liga a II-a.

Voința Biled, final de poveste în Cupa României: „Am spus că ne vom autodepăși, ceea ce am și făcut”

Iulian Tăut și-a felicitat elevii pentru modul în care au luptat în fața Politehnicii

Voința Biled a părăsit Cupa României în turul al 4-lea, realizând cea mai importantă performanță din istoria fotbalului acestei comune. Formația locală, câștigătoare a fazei județene a Cupei României, a trecut în faza națională de două divizionare „C” și o grupare de ligă secundă, iar în fața Politehnicii și-au vândut extrem de scump pielea. A fost, în final, 1-0 pentru alb-violeți, după penaltiul transformat de Marius Staicu în minutul 81.

„Am reușit să facem aici, la Biled, o echipă extrem de competitivă, iar acest lucru cred că s-a văzut și astăzi. Am început puțin mai timid, e normal, ne-am construit puțin strategia prin a ne apăra și a menține rezultatul. Dar, văzând în a doua repriză că se poate, am schimbat puțin și pot să spun că am contat mult mai mult în joc”, a declarat antrenorul gazdelor, Iulian Tăut.

Gazdele nu s-au putut baza astăzi pe fostul polist Dragan Paulevici, cel care marca unicul gol al duelului din turul precedent, în fața Ripensiei.

„Paulevici ne-a lipsit, într-adevăr, foarte mult. În jurul lui ne creăm fazele de atac. Dar asta e situația, mergem înainte… Consider că am ieșit cu capul sus și le mulțumesc acestor băieți minunați, care au luptat mult astăzi. Au muncit foarte mult și cred că merită mult mai multă atenție decât oaspeții de azi. Și atacantul nostru, Stroie, a ieșit cu crampe de pe teren. E foarte greu, nu avem nici condiția fizică a celor de la Poli și nici condițiile lor de pregătire. Dar am spus înainte de meci că ne vom autodepăși, ceea ce am și făcut”, a mai spus Tăut.

Cornel Mihalache spune că la Biled s-a format o echipă frumoasă, chiar dacă fără forța financiară a altor formații din Liga a IV-a

Cel mai experimentat jucător al Biledului, Cornel Mihalache, susține că lovitura de pedeapsă din care Politehnica a înscris a fost precedată de un fault în atac, nesancționat de centralul arădean Alexandru Gornic.

„A fost fault în atac, prima oară ar fi trebuit să fluiere pentru noi. Jucătorul lor a căzut în contact cu adversarul și a atins mingea cu mâna. Dar, din punctul meu de vedere, se impunea dictarea unui fault în atac. Cei de la Poli au fost doar fizic peste noi astăzi. Ca putere de joc, am demonstrat că ne putem lupta de la egal la egal cu ei, cu toate că nu ne antrenăm zilnic. E un rezultat nemeritat, din punctul meu de vedere. Eu zic că ar fi trebuit să ducem meciul în prelungiri…”, a spus Mihalache.

Fotbalistul care are în CV formații precum Steaua, Dinamo, Gloria Buzău sau Concordia Chiajna a tras concluziile parcursului de neiutat al Biledului în competiția KO.

„Rămânem cu o impresie foarte bună pe care am făcut-o în acest sezon. Repet, nu facem antrenamente zilnice, nu avem un buget care să ne permită să ne luptăm cu echipele care și-au propus promovarea în acest an. Dar rămânem o echipă frumoasă și cu o amintire frumoasă din Cupa României. Vreau să mulțumesc Consiliului Local, primarului și oamenilor din sat, pentru că fac eforturi mari să ținem această echipă frumoasă”, a mai spus Cornel Mihalache.

În Liga a IV-a, Voința Biled a rămas singura formație neînvinsă după 9 etape și ocupă locul 5, cu 15 puncte. În sezonul trecut, a încheiat pe a doua treaptă a podiumului.

Bogdan Andone: „Le-am spus băieților să aibă răbdare, pentru că vom marca”

Foto: Emanuel Titus Ilieși /Mediafax Foto

Politehnica Timișoara s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, după un meci extrem de dificil la Biled. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, după un gol marcat în penalti, în minutul 81, pe fondul unui joc nu foarte reușit al elevilor lui Bogdan Andone. Antrenorul timișorenilor spune însă că importantă e calificarea, nu modul în care aceasta a fost obținută.

„În primul rând, vreau să felicit echipa gazdă, Voința Biled, pentru tot ce a făcut în Cupa României. Despre meci… A fost un teren impracticabil, tare ca betonul, netăvălugit, nu se putea pasa absolut deloc. În prima repriză, cred că am avut șase-șapte situații de gol enorme, dar pur și simplu nu s-a putut finaliza. În repriza a doua, am avut din nou șanse foarte mari, Sorescu – singur cu portarul, Staicu – la fel, dar n-am reușit să marcăm. Le-am spus băieților că va fi mai mult un joc de luptă și să aibă răbdare, pentru că vom marca, deoarece valoric și fizic suntem peste cei de la Biled. Meciurile de Cupă sunt tot timpul dificile, ați văzut ce surprize au fost ieri… Le-am și spus băieților că important e să ne calificăm. Nu mă interesează cum, în prelungiri, la penaltiuri… Până la urmă, calificarea rămâne”, a declarat Bogdan Andone, după jocul de astăzi, de la Biled.

Tehnicianul polist spune că nu și-ar dori un adversar foarte puternic în următoarea fază, ci unul care să le permită elevilor săi să lupte, cu șansă, pentru avansarea în competiție.

„Nu-mi doresc un adversar anume. Am văzut că toată lumea își dorește Steaua, Dinamo sau alte echipe de acest gen. Eu îmi doresc, sincer, un adversar cu care să ne putem bate și în fața căreia să avem șanse pentru a avansa. Asta îmi doresc… O echipă de Liga I, dar una care, conjunctural, să nu fie într-o formă bună, sau care să aibă un meci mai dificil în campionat și să nu se întrebuințeze la maximum în Cupă. Mi-aș dori să trecem în optimile de finală”, a mai spus Andone.

Pentru Politehnica Timișoara, e a doua prezență consecutivă în șaisprezecimile de finală ale Cupei României. În sezonul trecut, alb-violeții au trecut cu 6-1 de Șoimii Pâncota în turul 4, iar apoi au pierdut cu 3-0, pe „Dan Păltinișanu”, meciul cu Pandurii Târgu Jiu, la acea vreme participantă în prima divizie.

Calificare cu emoții pe terenul revelației: Voința Biled – Politehnica Timișoara 0-1

Politehnica Timișoara s-a calificat în șaisprezecimile Cupei României, după succesul la limită obținut astăzi, pe terenul singurei formații din Liga a IV-a rămase în competiție, Voința Biled. Alb-violeții au înscris unicul gol al partidei în minutul 81, prin Staicu, dintr-un penalti vehement contestat de gazde.

Politehnica s-a întors în pitorescul peisaj al satelor bănățene, amintind celor aproximativ 100 de suporteri sosiți de la Timișoara de deplasările de la începuturi, din „Județ” și „D”. Galeria polistă a fost plasată în partea stângă a micuței tribune a stadionului din Biled, rămasă fără acoperiș după furtuna din urmă cu două săptămâni. Pe partea opusă, în spatele băncilor de rezerve, un tractor își făcea de lucru pe ogor. Au lipsit micii și berea, însă spectatorii s-au putut delecta cu câte-un hot dog, vândut la o gheretă mobilă decorată cu steagul Americii.

Pe dreptunghiul verde, Politehnica a atacat în permanență, însă lipsa de concentrare în faza de finalizare a păstrat scorul nemodificat. Sorescu, Staicu și Plămadă s-au întrecut în ocazii în primul mitan, de cele mai multe ori balonul fiind trimis pe lângă buturile păzite de Nicu Bogdan jr.

Repriza secundă s-a desfășiurat sub aceleași auspicii, deși gazdele au avut două ocazii importante imediat după reluare. În minutul 50, căpitanul Drăguș a șutat cu pământul, din lateral dreapta, însă Fișteag a reținut cu siguranță. Apoi, în minutul 65, șutul lui Tomescu a fost blocat de Bilia, iar mingea a ricoșat periculos de aproape de poarta timișoreană.

Diferența s-a făcut în minutul 78, atunci când centralul partidei a indicat punctul cu var, după o cădere a lui Poparadu, în duel cu fundașul gazdelor, Piloiu. După îndelungi parlamentări pe tema poziționării balonului pe punctul de la 11 metri, Marius Staicu a marcat, cu un șut în dreapta portarului Nicu Bogdan jr., care a ghicit totuși direcția.

S-a încheiat 1-0 pentru alb-violeți, care ating, pentru al doilea sezon consecutiv, faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României și pot întâlni un adversar de primă divizie în următoarea fază. De partea cealaltă, Voința Biled părăsește Cupa României după un parcurs memorabil, care a consfințit, de altfel, și cea mai mare performanță a fotbalului dintr-o comună în care, în mod tradițional, handbalul a fost mereu „sportul rege”.

Voința Biled (antrenor Iulian Tăut): Bogdan – Drăguș, Piloiu, Nohai, Brustureanu – Bobu. Mihalache, Tomescu, Nemițanu – Stroie, Meltiș. Au mai intrat Tudor și Rareș.
Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Fișteag – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Krausz, Coadă, Țugui – Sorescu, Staicu, Plămadă. Au mai intrat Poparadu, Bădăuță și Crișanov.

Politehnica, start în Cupa României! Alb-violeții evoluează pe terenul Voinței Biled

Predescu & co. își încep aventura în Cupa României (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara își începe parcursul în ediția 2017/2018 al Cupei României în turul al 4-lea, pe terenul revelației de până acum a competiției. Alb-violeții vor evolua, mâine după-amiază, pe terenul singurei formații din eșalonul al patrulea rămasă în competiție, Voința Biled.

Biled e o comună fără o tradiție bogată pe plan fotbalistic, formația locală aflându-se abia la al treilea sezon la nivelul eșalonului al patrulea. Până în 2015, fotbalul din comună își desfășura activitatea doar în Campionatul Județean (Liga a V-a) sau „Promoție” (Liga a VI-ea), localitatea fiind cunoscută mai degrabă drept un fief al handbalului. Ambițiile celor din Biled de a avea și o echipă de fotbal la un nivel mai înalt au prins contur, iar Voința a ajuns astăzi cunoscută în întreaga țară, pentru parcursul fulminant din Cupa României.

Câștigătoare a fazei județene, după 2-1 în finală cu ASO Deta, formația pregătită de Iulian Tăut a făcut, din vară începând, „victime” și din eșaloanele superioare. Prima învinsă a fost, în turul inaugural, Mama Mia Becicherecu Mic, răpusă cu 6-1. A urmat, în turul al doilea, o formație solidă a Ligii a III-a, CSM Lugoj, formația lui Cosmin Petruescu recunoscându-se învinsă cu 2-1. Marea surpriză s-a produs în turul al treilea, când Voința a trecut de divizionara secundă Ripensia, cu 1-0, prin golul unui fost jucător al Politehnicii, Dragan Paulevici.

„Întâlnim echipa noastră de suflet”

Cum criteriul geografic primează încă în aceste faze incipiente ale Cupei României, un duel între Voința Biled și Politehnica Timișoara în turul al IV-lea nu era greu de intuit. Cele două echipe se vor înfrunta mâine, de la ora 14:30, pe terenul din Biled, iar antrenorul Iulian Tăut e încrezător într-o nouă surpriză, chiar dacă admite că e un simpatizant al grupării alb-violete.

„Ne aflăm într-un moment extrem de important, pentru că tot ceea ce se întâmplă acum cu echipa noastră ne ajută să ne scriem tradiția. Am atins cea mai mare performanță a fotbalului din Biled și suntem foarte fericiți. Întâlnim Politehnica, despre care îmi place să spun că e echipa noastră de suflet. Suntem foarte motivați să atingem o mare performanță”, a declarat Tăut.

„Cupa României e un obiectiv prioritar”

Hotărâți să atingă faza șaisprezecimilor de finală sunt însă și timișorenii. Antrenorul Politehnicii, Bogdan Andone, a afirmat că, în acest moment, Cupa României a devenit un obiectiv prioritar pentru echipă, atât din punct de vedere financiar (FRF arcordă premii începând cu turul al IV-lea), cât și fotbalistic, în condițiile în care, în campionat, alb-violeții nu traversează o perioadă fastă.

„E clar că e un meci pe care trebuie să îl câștigăm. Cupa României e un obiectiv prioritar pentru noi în acest moment. Suntem obligați să trecem în turul următor, pentru că avem nevoie de bani, de finanțare. Sper să ne regăsim până la ora jocului, să obținem calificarea, iar apoi să întâlnim o echipă bună din Liga I, o echipă cu nume, pentru a putea aduce oameni la stadion”, a afirmat Andone.

Spectacol fotbalistic și acțiune caritabilă

Partida de mâine, dintre Voința Biled și Politehnica Timișoara, va avea și o latură umanitară. Chiar dacă gazdele au anunțat că intrarea spectatorilor va fi liberă, cei prezenți vor putea face donații pentru Daniela Mariana Suciu, sora unui apropiat al echipei, diagnosticată cu cancer. Pentru tratamentul prescris, e nevoie de 10.000 de euro, iar doritorii vor putea dona chiar la stadion, unde va fi amplasată o cutie specială. Donații se pot face și în contul RO03RNCB0254118654380001.

Partida Voința Biled – Politehnica Timișoara va avea loc mâine, de la ora 14:30.

Prim examen oficial pentru voleibaliști! CSU UVT întâlnește CSM București în Cupa României

Revenită în elita voleiului masculin după cinci ani de absență, CSU UVT Timișoara se află în fața primului examen oficial din noul sezon. Voleibaliștii pregătiți de Sorin Grădinaru și Sorin Schiesz vor evolua mâine, în renovata sală a Universității de Vest din zona Oituz, în cadrul primei etape din Cupa României, în compania formației CSM București.

CSU UVT abordează cu încredere noul sezon competițional. Față de precedenta aventură în elita voleiului masculin, lucrurile s-au schimbat mult în bine la reprezentanta Timișoarei. Trecerea echipei în cadrul noului club sportiv al Universității de Vest, din urmă cu doi ani, a însemnat o mai mare susținere din partea conducerii, o mai mare efervescență în jurul activității voleibalistice, precum și asigurarea unor facilități de bun simț pentru o echipă care tinde spre performanță.

Sorin Schiesz & co. s-au obișnuit cu cantonamentele – adevărate rarități până în 2015 – vara aceasta băieții efectuând un stagiu de pregătire la Băile Herculane. Marți, echipa s-a deplasat în Serbia, pentru o verificare cu gruparea din Zrenjanin, participantă în eșalonul al doilea al țării vecine. Gazdele s-au impus cu 3-1, iar apoi au câștigat și un al cincilea set, disputat după încheierea meciului propriu-zis.

În meciul de la Zrenjanin, antrenorul principal Sorin Schiesz a început cu următorul sextet: Ionuț Manda, Traian Gemănariu, Adrian Moica, Cristian Damian, Sorin Dragomir, Sergiu Călin, Paul Cămui (libero), pe parcurs mai inbtrând Dragoș Unguraș, Răzvan Răcășan și Eric Reitmayer.

Sorin Schiesz a tras câteva concluzii după perioada de pregătire, exprimate pe pagina oficială de Facebook a secției de volei: „Îi simt pe băieți dornici, înainte unui sezon foarte greu, destul de complicat, pentru o echipă nouă. Dar ceea ce mă bucură e că îi simt pe toți foarte «porniți» să aibă evoluții cât mai bune. Rămâne de văzut și dacă vom reuși. Perioada de pregătire chiar a fost mult mai bună decât mă așteptam. Probleme fizice au fost doar în ultimele două zile. Perioada grea a cantonamentului s-a desfășurat așa cum trebuie. A fost util și testul de la Zrenjanin, de marți, pentru că echipa adversă nu ne-a menajat deloc. Am început mai bine, apoi au intervenit și niște greșeli, pentru că sunt inerente, fiind primul joc în această formulă”.

Primul adversar al „studenților” din noul sezon e CSM București, o formație mult mai experimentată și cu un buget superior celui de care dispune formația timișoreană. Cu toate acestea, Sorin Schiesz speră ca elevii săi să își vândă cât mai scump pielea în disputa programată mâine după-amiază: „CSM București pornește clar cu prima șansă, au și câțiva jucători străini foarte buni. Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar în care vom încerca să etalăm forma cea mai bună posibilă în momentul actual”.

Ca un amănunt interesant, formația bucureșteană e antrenată de Iulian Pâslaru, zis „Jelibon”, fost voleibalist al Politehnicii Timișoara în anii 90, atunci când gruparea pregătită de Sorin Grădinaru a reușit chiar o clasare pe locul al 4-lea în Superligă (forma de organizare de la vremea respectivă a elitei voleiului masculin din România).

Partida CSU UVT Timișoara – CSM București va avea loc mâine, de la ora 17:30, în noua sală a Universității de Vest din zona Oituz. Meciul contează pentru runda inaugurală a Cupei României și se dispută în manșă unică. Învingătoarea acestui duel va întâlni, în sferturile de finală, pe SCMU Craiova.