Pentru cei care cunosc starea actuală a handbalului feminin de pe Bega, ar putea suna ca o păcăleală. Ei bine, e cât se poate de adevărat. La 1 aprilie 1973, Universitatea Timișoara disputa, la Bratislava, finala Cupei Campionilor Europeni. Calendaristic, au trecut doar 40 de ani, însă privind la ce s-a ales de acest sport în capitala Banatului, parcă și războaiele dacicie ni se par de dată mai recentă.

Dacă e să ne referim strict la sport, timișoreanul a ajuns să se fălească doar cu realizările din trecut. Clipe de glorie, despre care mulți doar au citit sau au auzit din poveștile părinților ori bunicilor. Cu mici excepții, sportul de pe Bega s-a scufundat în mediocritate și chiar anonimat. Iar autoritățile locale se felicită pentru realizări aflate doar pe hârtie, și acelea cu o miză minusculă.

În urmă cu exact 40 de ani, Timișoara era implicată în cel mai important joc al continentului la handbal feminin. La Bratislava, jucau cu trofeul Cupei Campionilor Europeni pe masă, deținătoarea acestuia, Spartak Kiev, și Universitatea lui Constantin Lache, o grupare ce la vremea respectivă domina cu autoritate semicercul românesc. Un moment pe care astăzi ne e greu să ni-l și imaginăm, în condițiile în care, cele două grupări divizionare ale orașului se zbat în a doua jumătate a ligii secunde, fără absolut nicio perspectivă.

În primăvara lui 1973, campioana României, Universitatea Timișoara, a izbutit o campanie de senzație în cea mai importantă competiție continentală. Din optimile întrecerii, s-a calificat, fără joc, în fața italienilor de la Staos Pessacati, grupare ce nu s-a mai înscris în CCE. Sferturile de finală au scos însă la iveală o grupare bănățeană în vână, care avea să se califice în „careul” de ași cu o dublă victorie în fața echipei Fredriksberg Copenhaga: 13-10 la Timișoara și 11-8 în Danemarca. În semifinale, timișorencele au avut o misiune mult mai grea, în fața grupării est-germane SC Leipzig, în fața căreia s-au calificat fără să învingă: 7-7 în sala Olimpia și 9-9 pe tărâm nemțesc.

Marea finală, programată în sala „na Pasienkoch” din Bratislava, le-a opus pe Universitatea Timișoara și Spartak Kiev, grupare ce câștigase competiția și cu un an în urmă. De altfel, trupa din actuala capitală a Ucrainei era, la vremea respectivă, principala forță din handbalul feminin european, construită de marele antrenor Igor Turcin. Fetele lui Constantin Lache nu au reușit să reziste asaltului sovietic și au rămas destul de rapid în urmă, având la pauză un deficit de 5 goluri (3-8). Până la final, Spartak s-a detașat, terminând jocul cu un ecart de nouă lungimi, 17-8.

În formația timișoreană, se remarcau în mod special Cristina Metzenrath și Hilda Hrivnak, titulare în echipa națională, vicecampioană mondială în același an. Nu trebue uitat nici făuritorul echipei de aur a Timișoarei, Constantin Lache, de la a cărui dispariție se vor împlini, în august, trei ani.

În anii ’60-’70, Universitatea Timișoara a cucerit 10 titluri de campioană națională, performanță pe care a reușit să o depășească doar Oltchim Râmnicu Vâlcea. Un amănunt ce ar trebui reamintit zilnic tuturor celor ce se fac responsabili de distrugerea aproape totală a acestei discipline pe Bega.