Canotajul poate fi considerat, fără doar și poate, sportul definitoriu al Timișoarei. Deși orașul de pe Bega își dispută întâietatea pe plan național în ceea ce privește apariția fotbalului sau a poloului pe apă, remarcându-se mai târziu, chiar pe plan internațional, la handbal, scrimă sau gimnastică, canotajul are cea mai lungă istorie, una care începe tocmai în 1864.

Canotori pe Bega. Una dintre imaginile clasice ale Timișoarei. Îi descoperim încă din copilărie, plutind pe apele canalului ce taie orașul în două și ne oprim nu de puține ori, fascinați, pentru a-i privi preț de câteva clipe.

Canotajul e, mai presus de toate, cel mai vechi sport practicat în mod organizat la Timișoara. O datare precisă a apariției acestuia e aproape imposibilă. Din datele pe care le avem la dispoziție, aflăm că, la începutul anului 1864, s-au pus bazele „Societății de Luntrișoare”, prima asociație de canotaj de pe actualul teritoriu al României, înființată de câțiva studenți întorși de la studii din străinătate. Întrecerile cu ambarcațiuni începuseră să se dezvolte în mediul universitar englez încă din secolul al XVIII-lea, iar primul club de canotaj din lume, Leadner Club, lua ființă în 1818. În plus, din 1852, în Statele Unite, se desfășura, anual, celebra regată Harvard-Yale.

În marea majoritate a lucrărilor de specialitate, înființarea „Societății de Luntrișoare” de la Timișoara e concomitentă cu nașterea canotajului în România. Unele surse susțin însă că, încă din anii 1850, se organizau Regatele de la Sulina, la inițiativa viceconsului englez, aceste întrecer aflându-se sub patromajul Comisiei Europene a Dunării. Era vorba de curse cu bărci și baleniere cu două, patru sau șase rame, pe distanțe de 1.000 și 2.500 de metri.

Nu la multă vreme de la apariția „Societății de Luntrișoare” ia ființă și A.S. Regatta, a doua structură de profil a orașului. În 1866, consemnăm și nașterea Asociației de Canotaj din Timișoara, care va suferi, de-a lungul timpului, două procese de reorganizare, în 1899 și 1909.

În prima jumătate de secol de canotaj, ambarcațiunile ce pluteau pe Bega erau, în marea lor majoritate, rudimentare chiar și pentru standardele acelor vremuri. Popularitatea sportului a crescut însă constant și, cu timpul, baza materială s-a îmbunătățit. Șoproanele de lemn de pe malurile Begăi au fost înlocuite, în anii 1910-1912, cu un pavilion modern, pentru adăpostirea ambarcațiunilor.

După primul război mondial, își reia activitatea AS Regatta, făcându-și apariția și câteva cluburi sportive noi cu secții de canotaj, AS „Înainte” și Politehnica. În 1922 notăm și înființarea Societății de Canotaj Timișoara.

În 1932 consemnăm prima participare românească la o competiție internațională oficială. În cadrul Campionatului European de la Belgrad, țara noastră a fost reprezentată de schiful 4+1 al clubului Regatta Timișoara.

În cei 150 de ani de canotaj, Timișoara a dat sportivi de prim rang României pentru concursurile internaționale. Dintre participanții la Jocurile Olimpice, de-a lungul vremii, îi amintim pe Aurora Pleșca (argint în 1984, la Los Angeles, cu echipajul de opt rame cu cârmaci), Maria Macoviciuc (bronz în 1976, la Montreal, cu echipajul de patru rame cu cârmaci) sau Ladislau Lovrenschi, cârmaci în echipajele de 2+1 ale României la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, totalizând un bronz, în 1972, la Munchen, și un argint, în 1988, la Seoul.

Față de alte sporturi de tradiție ale Timișoarei, canotajul a rămas pe baricade, contribuind constant la zestrea de medalii a orașului. Cristian Pîrghie a fost unul dintre cei patru sportivi timișoreni participanți la ultima ediție a Jocurilor Olimpice, desfășurată în 2012, la Londra. Iar nume precum Florin Enache, Adrian Cionca, Daniel Donci și mulți alții, bat la porțile afirmării.

Sursa fotografiilor: Timisoara cea minunată; Timisoara de altadata