Alb-violeții n-au cucerit „Cetatea”: Performanța Ighiu – ASU Politehnica 0-0

DSC_0035Remiză albă la… Alba Iulia. ASU Politehnica revine cu un punct din Cetatea Marii Uniri, după jocul cu Performanța Ighiu. Una dintre cele mai șterse prestații ale alb-violeților din această stagiune, care se putea încheia chiar mai rău, în condițiile în care gazdele au irosit un penalti în minutul 15.

Jocul de la Alba Iulia a început sub impresia tragediei de aseară, din clubul „Colectiv” din București, care a curmat 27 de vieți la un concert al trupei Goodbye to Gravity. Conform dispozițiilor FRF, la începutul meciului s-a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor, iar jucătorii celor două echipe au purtat pe braț banderole negre. În cazul mecului de la Alba Iulia, momentul de reculegere a avut o dublă însemnătate, fiind dedicată și memoriei lui Răzvan Chira, suporter polist decedat în urmă cu câteva luni. Tatăl său, fost fotbalist la Unirea Alba Iulia și Minaur Zlatna, a dat lovitura de începere.

Meciul în sine nu a oferit prea multe momente fierbinți. Și așa puține câte au fost, s-au derulat mai mult la poarta lui Burtic. După un început mai timid de meci, Performanța putea deschide scorul în minutul 15. Stefanovici, în duel cu Romică David, îl împiedică în propriul careu pe golgheterul Ighiului, iar centralul indică fără ezitare punctul cu var. Același David și-a asumat responsabilitatea, însă a fost ghicit de Burtic, care a respins în corner.

Replica poliștilor s-a lăsat așteptată, astfel că tot gazdele au fost mai periculoase până la pauză. În minutul 23, Silviu Turuș a scăpat singur cu Burtic, de pe partea dreaptă, însă șutul său din unghi a ocolit poarta.

În debutul reprizei secunde, a fost rândul poliștilor să solicite un penalti, la un duel între căpitanul gazdelor, Ovidiu Turuș, și tânărul mijlocaș polist, Răzvan Marin, utilizat astăzi pe banda dreapta. Jocul a fost lăsat de această dată să continue. Apoi, în minutul 57, Tulcan a semnat poate cea mai mare ocazie polistă, trăgând puțin peste, din poziție ideală.

Performanța a fost foarte periculoasă în minutele rămase, reușind chiar să marcheze prin lovitura de cap a lui Potopea. Reușita a fost însă anulată la semnalizarea tușierului, centrarea din corner a lui Negură depășind linia de fund a terenului. O ocazie mare a irosit apoi, în minutul 84, Romică David, care l-a depășit pe Burtic, dar a intrat în unghi și a tras paralel cu poarta goală. În fine, în prelungirile partidei, Silviu Turuș a scăpat din nou singur cu goalkeeperul polist, dar nici de această dată nu a găsit drumul spre gol.

0-0 scor final, un punct mulțumitor pentru alb-violeți, dată fiind prestația ștearsă de astăzi. Și, în plus, un rezultat care îi menține pe poliști în fotoliul de lider, la golaveraj, și cu un meci în plus față de Național Sebiș (ambele au acum 22 de puncte).

Performanța Ighiu (antrenor Adorian Himcinschi): Bodea – Rodean, Potopea, Ov. Turuș (cpt.), Cornea – Moga, Bălaș, Negură, Bărculeț – R. David, S. Turuș. Au mai intrat Oniche, Giurgiu și Fetița.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic (cpt.) – Contescu, Bilia, Stefanovici, Damian – Stancu – Marin, Giuricici, Țugui, Ghinescu – Tulcan. Au mai intrat Taub, Bădăuță, Codrea și Gălan.