Etapa cea mai întinsă de până acum din „D”-Timiș s-a încheiat ieri după-amiază cu o surpriză în complexul „Dan Păltinișanu”. Dumbrăvița lui Nohai și Bălace s-a impus în fieful lui ACS Poli II, trupa lui Adi Săvoiu ratând astfel ocazia de a urca pe locul secund în clasament. O etapă dominată de derby-ul de vineri, din Ciarda Roșie, dintre Ripensia și Ghiroda, cel în care s-a marcat cel mai puțin într-o rundă în care golurile au curs pe bandă rulantă.
Meciul dintre ACS Poli II și CS Dumbrăvița a fost amânat pentru ziua de marți, la cererea „satelitului” prim-divizionarei, pentru ca juniorii să poată evolua în Liga Elitelor, care avea programată runda în weekend. Pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”, trupa lui Florin Macavei a deschis scorul în minutul 21, prin fundașul Ciprian Ștreangă. Egalarea a venit însă rapid, peste doar două minute, Sântean marcând pentru 1-1. Dumbrăvița a preluat din nou conducerea în minutul 48, prin reușita lui Zoli Kovacs, reușind să-și mențină fragilul avantaj până la final. Să mai precizăm că, tot din motivul enunțat mai sus, următorul joc al lui ACS Poli II va avea loc tot marți, în 17 noiembrie, la Jimbolia.
***
Runda a început în Ciarda Roșie, cu derby-ul dintre Ripensia și Ghiroda. O dispută extrem de încrâncenată, în care centralul Raul Ciev a scos de zece ori cartonașul galben din buzunar și de trei ori pe cel roșu. Spre finalul partidei, nervii au fost întinși la maximum, jucătorii celor două echipe luându-se la harță. Pedepsiți cel mai aspru pentru o încăierare generală au fost Luca de la gazde și portarul Filip de la oaspeți, ambii trimiși la cabine. Pentru „Ripi” era a doua eliminare, după cea a fundașului central Stoi, în vreme ce Ghiroda a fost nevoită să apeleze la apărătorul Hecsko între buturi, deoarece Paul Codrea efectuase toate schimbările. În cele din urmă, gazdele s-au impus la limită, 1-0, prin golul marcat de Florin Nanu în minutul 61.
***
Continuă rezultatele umilitoare pentru CFR Timișoara. Situația pare fără ieșire la Gara Mare, într-un sezon de la care se spera că ar putea fi revirimentul legendarei formații a feroviarilor timișoreni. „Leoparzii” au încasat opt „boabe” la Gătaia și au ajuns la o rușinoasă medie de 4.2 goluri primite pe meci în acest sezon. Nici la Șag lucrurile nu stau mult mai bine, trupa lui Adrian Ianoșev traversând cel mai slab tur de campionat din istoria participărilor în Divizia D. Timișul a pierdut în weekend la scor de tenis la Orțișoara și rămâne țintuită pe penultimul loc. Lăudabilă totuși revenirea Făgetului lui Adi Brazovan, care a reușit la rându-i un „set la doi” cu AS Murani, într-un veritabil derby al suferinței. Flacăra a urcat până pe locul 14, cu 12 puncte, după ce etape bune a păstrat chiar „lanterna roșie”.
***
În fruntea clasamentului, nu s-au schimbat datele problemei, Voința Mașloc menținându-și avansul de trei puncte în fața Ripensiei. Trupa lui Adi Șețu s-a impus cu 2-0 în deplasarea de la Dudeștii Vechi, ambele goluri fiind marcate pentru Mircea Șchiopu. Acesta din urmă s-a răzbunat cu vârf și îndesat, la prima revenire în fieful Pobedei după incidentul din primăvară, atunci când, din postura de antrenor-jucător al Racoviței, a fost atacat cu pumnii și apoi călcat cu crampoanele pe spate de jucătorul gazdelor, Cristian Bojan.
***
În clasamentul golgheterilor, avem, după etapa a 15-a, câte doi ocupanți pe fiecare treaptă a podiumului:
19 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia), Florin Nanu (Ripensia);
13 goluri: Alexandru Moricz (Pobeda), Alexandru Baranyi (Ghiroda);
10 goluri: Ciprian Pădurariu (ACS Poli II), Remus Barburescu (Gătaia);
9 goluri: Sorescu (ACS Poli II), Cosur (Periam), Magdaș (Mașloc), R. Costescu (Murani);
8 goluri: Amarinei (Mașloc);
7 goluri: Făgețan (Orțișoara), Bălace (Dumbrăvița), Mailat (ACS Poli II), Golda (ACS Poli II), L. Stoica (Gătaia), Șchiopu (Mașloc);
6 goluri: Trifu (Ripensia), Blănaru (Ripensia), Apro (Gătaia);
5 goluri: Hodiș (Dumbrăvița), Ițu (Periam), Gh. Stoianov (Pobeda), Tomescu (Biled), A. Niță (Jimbolia), Boldea (ACS Poli II), Sturz (ACS Poli II), Ungureanu (Ripensia), Ardelean (Jimbolia), Oprea (Făget), Briciu (Ripensia), Ciumacenco (Peciu Nou), Matiș (Făget), Michi (Sânnicolau Mare), Vițan (Orțișoara), Dumiter (Orțișoara).
***
Liga a IV-a, etapa a XV-a, rezultate și marcatori:
Ripensia Timișoara – CS Ghiroda 8-0 (Barburescu 4, L. Stoica, Ștefan, Apro, Apostol)
AS Peciu Nou – Voința Biled 3-1 (Hoța 2, Ciumacenco – N. Bogdan)
Arsenal Flacăra Făget – AS Murani 6-2 (Matiș 2, Gălețan, Mocanu, Laczko, Țofei – Argatu, R. Costescu)
Pobeda Dudeștii Vechi – Voința Mașloc 0-2 (M. Șchiopu 2)
Avântul Periam – Unirea Sânnicolau Mare 1-4 (Bode – Oancia, Nagy, Crișan, Michi)
Cocoșul Orțișoara – Timișul Șag 6-0 (Vițan 2, Stanciu, R. Mureșan, Dumiter, Solomon)
ACS Poli II – CS Dumbrăvița 1-2 (Sântean – Ștreangă, Z. Kovacs)
Marcel Băban Jimbolia a stat.