celtic glasgow Archives

REMEMBER: West Ham se înclina și la Timișoara, cu 35 de ani în urmă

Schimbul de fanioane între căpitani. Păltinișanu (în alb), alături de Billy Bonds, legendarul căpitan al lui West Ham, care a jucat neîntrerupt pentru londonezi din 1969 până în 1988

West Ham United a fost eliminată aseară, din Europa League, prin dubla astralului Budescu. Performanța realizată de Astra lui Șumudică a trezit nostalgii vechi pe Bega. Pentru că aici, în urmă cu aproape 35 de ani, „ciocănarii” sufereau primul lor eșec pe tărâm românesc. Poli obținea atunci o victorie, ce-i drept, doar de palmares, reușind să-și facă însă o ieșire triumfală dintr-o ediție a Cupei Cupelor din care se va reține mereu vuietul stadionului, la golul lui Păltinișanu, care a consfințit eliminarea lui Celtic Glasgow.

Poli Timișoara a primit vizita londonezilor de la West Ham la 5 noiembrie 1980. Calificarea în sferturile Cupei Cupelor fusese deja pecetluită în tur, pe Boleyn Ground din Londra. „Ciocănarii” se impuseseră cu 4-0 în fața unei formații timișorene ușor crispate și preocupate mai mult de apărare. Reușitele lui Billy Bonds, David Cross, Paul Goddard și Ray Stewart au scris istoria manșei tur.

Șansele lui Poli de a întoarce soarta calificării în returul de la Timișoara erau infime. Cu toate acestea, la acel 5 noiembrie 1980, 25.000 de druckeri au luat cu asalt stadionul „1 Mai”, împingându-și favoriții de la spate.

Iar Poli avea să domine copios manșa retur. Doar neșansa și forma bună a portarului Phil Parkes au făcut ca tabela să rămână nemodificată vreme de 54 de minute. Până la lansarea lui Titi Nicolae pentru „Pălti”, care l-a fentat din preluare pe Martin șutând apoi năprasnic, de la 16 metri, fără speranțe pentru goalkeeperul englez. Pe lângă această unică reușită, s-au mai consemnat ocazii importante, irosite de Dumitru, Șerbănoiu, Anghel și, din nou, Păltinișanu, presa vremii vorbind și despre două penaltiuri clare, pe care italiantul Latanzzi le-a refuzat lui Cotec și Palea.

Unul dinte cele mai bune meciuri făcute de „Liță” Dumitru, în perioada în care a evoluat la Timișoara. Iată ce scria, după meci, „Drapelul roșu”:

„Ne-am bucurat cu toții, cei 30.000 de spectatori, să-l vedem pe acest mare fotbalist român, Ion Dumitru, într-una din zilele sale excepționale, jucând de-a dreptul senzațional și concepând pentru echipa sa acțiuni în lanț, care mai de care mai frumoase, șutând el însuși spre poartă, spre acel norocos Parkes, vrând așadar să dea Timișoarei o bucurie cel puțin similară celei din dubla întrecere cu Celtic Glasgow. Bravo Dumitru!”

West Ham United s-a calificat cu scorul general de 4-1, dar avea să se opreasă în turul următor – sferturile de finală, după un eșec cu viitoarea câștigătoare a trofeului, sovietica Dinamo Tbilisi. Ar mai fi de precizat că, la vremea respectivă, West Ham United evolua în al doilea eșalon englez, izbutind această ieșire în Europa după o memorabilă finală de Cupa Angliei, în care golul lui Sir Trevor Brooking a făcut diferența pe Wembley, în fața concitadinilor de la Arsenal. „Ciocănarii” aveau să promoveze însă în First Division chiar la finele acelui sezon.

Iată echipele ce s-au duelat la Timișoara, pe 5 noiembrie 1980:

Poli Timișoara (antrenor Ion V. Ionescu): Moise – Vișan, Păltinișanu (cpt.), Șerbănoiu, Murar – T. Nicolae (68, Palea), Dembroschi (36, Șunda), Dumitru – Anghel, Nedelcu, Cotec.

West Ham United (antrenor John Lyall): Parkes – Steward (32, Brush), Lampard, Bonds, Martin – Allen, Holland, Goddard – Neighbour (63, Brooking), Cross, Pike.

REMEMBER: 19 ani fără Tata Mare

Pe 4 martie, la Timișoara va ploua întotdeauna. Chiar dacă rapoartele meteorologice arată cu totul altceva. La această dată, în 1995, se stingea cel mai iubit fotbalist al orașului din ultima jumătate de deceniu. Tata Mare. Dan Păltinișanu. Liderul unei generații de excepție a Politehnicii, al cărei punct culminant s-a consumat în 1980, prin câștigarea Cupei României și apoi prin eliminarea marelui Celtic, din Cupa Cupelor.

Cupa României și eliminarea Celticului. Două dintre cele mai importante „borne” din istoria de peste 92 de ani a Politehnicii. Două performanțe la care Dan Păltinișanu și-a adus din plin aportul. Iar asta nu doar din calitate de căpitan.

La 1 iunie 1980, Poli întâlnea Steaua, într-o finală de Cupă disputată la București, pe „23 august”. Roș-albaștrii erau văzuți drept favoriți cerți, mai ales că,în campionat, cu nici o lună înainte, îi zdrobeau pe „studenți” cu 7-1.

Totul părea să intre în limitele firescului în minutul 25, când Tudorel Stoica deschidea scorul pentru Steaua. Poli egala însă cu două minute înainte de pauză, prin golul lui Viorel Vișan. A urmat o repriză secundă extrem de echilibrată, până la finele căreia tabela nu avea să mai sufere nicio modificare. S-a intrat în prelungiri, acolo unde Tata Mare și-a intrat în rol. În minutul 96, masivul fundaș a urcat în atac, la un corner, balonul a venit spre el și l-a lovit puternic cu capul Gol! 2-1, rezultat pe care Steaua nu va mai reuși să îl întoarcă, astfel că, după22 de ani de așteptare, Cupa României poposea din nou în vitrina Politehnicii.

În toamna aceluiași an, Politehnica avea să o întâlnească, în Cupa Cupelor, pe faimoasa Celtic Glasgow. Un adversar, la prima vedere inabordabil. În mecul tur, disputat pe terenul formației scoțiene, Nicholas a realizat o „dublă” în prima repriză, în minutele 19 și 43, însă Manea a menținut vii speranțele druckerilor timișoreni, prin golul marcat în minutul 77.

Returul s-a disputat la Timișoara, la 1 octombrie 1980, într-o atmosferă incandescentă. 50.000 de spectatori s-au înghesuit în ovalul de beton, mulți dintre ei sosiți cu ore bune înaintea fluierului de start, pentru a prinde un loc cât mai bun. Un meci încrâncenat, care i-a ținut pe fani cu sufletul la gură și în care Poli avea să își păstreze până spre final șansele la calificare grație intervențiilor portarului Moise. Apoi, în minutul 81, Liță Dumitru execută o lovitură liberă, Nedelcu sare împreună cu portarul Latchford, iar Păltinișanu, pe fază, șutează imparabil, sub bară. Se spune că vuietul ce a urmat golului marcat de Tata Mare s-a auzit chiar și în colțurile cele mai îndepărtate ale orașului.

Dan Păltinișanu s-a născut, la 23 martie 1951, la București. A fost legitimat la mai multe grupări din capitală, printre care și Dinamo, de la care pleacă în 1970, la vârsta de 19 ani, la Steagul Roșu Brașov. Debutează în prima ligă abia la 11 iunie 1972, într-un 0-0, sub Tâmpa, cu Politehnica Iași. Trece pentru un sezon la divizionara B din localitate, Metrom, iar în 1973 e transferat la Politehnica Timișoara, unde cunoaște consacrarea. A evoluat în alb-violet în perioada 1973-1983, strângând 271 de meciuri și 24 de goluri. Și-a încheiat cariera de fotbalist în 1985, la Unirea Sânnicolau Mare, unde avea să o înceapă și pe cea de antrenor. A fost secund la Poli și CFR, la feroviari activând până în ultimele clipe ale vieții sale.

„Venit modest și sfios din boema Bucureștiului, la două case de Mărțișorul lui Arghezi, Pălti a fost asimilat Banatului cu dragoste și bucurie imensă. Unde, la rându-i, și-a găsit bucuria și nemurirea. Dan Păltinișanu intră în galeria celor mai mari jucători ai Timișoarei și ai Politehnicii. Simbol al fotbalului de pe aceste pământuri. Simbol al voinței devorante pentru victorie. Pentru care a ars puternic.. Și, poate, de aceea atât de repede”, scria Jackie Ionescu în Fotbal Vest, după moartea celui ce i-a fost elev și, mai târziu, colaborator.

Generația „Celtic” mai pierde un erou! S-a stins Gică Șerbănoiu

Politehnica Timișoara și-a mai pierdut o legendă. Gheorghe Șerbănoiu, unul dintre reprezentanții de seamă ai generației „Celtic”, s-a stins din viață în această săptămână, în Germania.

Una dintre cele mai frumoase generații din istoria Politehnicii Timișoara se destramă, încetul cu încetul, și se reunește în ceruri. După Dan Păltinișanu, Gheorghe Cotec și Stelian Anghel, un alt „călău” al Celticului a trecut în neființă. E vorba despre fostul fundaș Gică Șerbănoiu, răpus de o boală necruțătoare în această săptămână, la vârsta de 63 de ani.

Gică Șerbănoiu s-a născut în 1950 la Brașov, acolo unde a și deprins tainele fotbalului. De la vârsta de 10 ani și până în 1975 a activat la Steagul Roșu, formație cu care a avut o ascensiune fulminantă la începutul anilor ’70. În 1974, a marcat două goluri în poarta renumitei Beșiktaș Istanbul, semând calificarea grupării de sub Tâmpa în turul următor al Cupei UEFA. Un an mai târziu, după retrogradarea brașovenilor din elită, a luat drumul Timișoarei, unde s-a consacrat profesional, dar mai ales sportiv.

La Poli Timișoara a evoluat, fără întrerupere, nouă sezoane, fiind un pilon de bază al uneia dintre cele mai valoroase generații din istoria clubului. În 1978, a fost la un pas de titlu cu „studenții”, sub comanda lui Angelo Niculescu, în aceeași toamnă evoluând și în prima aventură a clubului în Cupa UEFA, în „dublele” cu budapestanele MTK și Honved.

Fără îndoială, anul de grație pentru Gică Șerbănoiu a fost 1980, când a reușit să cucerească alături de Poli singurul trofeu al carierei, Cupa României, după o memorabilă finală cu Steaua, câștigată cu 2-1 în prelungiri. În toamnă, a pus umărul la una dintre cele mai răsunătoare performanțe europene ale fotbalului timișorean, eliminarea marelui Celtic, după 1-2 la Glasgow și 1-0 la Timișoara, în fața unui stadion ticsit.

S-a retras din activitate în 1984, după ce a pus umărul la revenirea echipei în primul eșalon. Până în 1990, s-a ocupat de creșterea tinerelor talente din curtea Politehnicii, pentru ca în 1990 să emigreze în Germania, unde a continuat să se ocupe de câteva formații din ligile inferioare. În 1997 a trecut prin momente tragice, fiind înjunghiat de propria soție, aceasta punându-și capăt zilelor în momentul în care a fost prinsă de Poliție.

Odată cu Gică Șerbănoiu, dispare centrul defensivei poliste din meciul cu Celtic, după ce „Tata Mare” Păltinișanu ne-a părăsit încă din 1995.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

32 de ani de la o performanță istorică

32 de ani s-au scurs de la una dintre cele mai frumoase zile din istoria Politehnicii. La 1 octombrie 1980, golul lui Păltinișanu a făcut să tresară peste 50.000 de suflete. Poli elimina mult mai celebra Celtic Glasgow, rezultat ce avea să încununeze una dintre cele mai valoroase generații pe care le-a avut clubul alb-violet.

În urmă cu exact 32 de ani, toată Timișoara vuia. Meciul lui Poli cu Celtic era tema unică de discuție, iar stadionul „1 Mai” – unica destinație. Mai bine de o cincime din populația de atunci a orașului s-a așezat pe gradenele de lemn a merelui oval de beton. Iar vacarmul declanșat de șutul cu sete al lui „Tata Mare” se mai aude și acum, în sufletele norocoșilor martori ai eliminării Celtic-ului.

Fiecare dintre cei prezenți la duelul cu alb-verzii scoțieni are povestea sa proprie despre acel meci. Mulți dintre ei s-au prezentat la porțile stadionului încă de la ora 9, deși fluierul de start al întâlnirii avea să se dea cinci ceasuri mai târziu. Ocuparea unui petic de tribună, la cel mai important joc de până atunci al Politehnicii, constituia o mică victorie personală pentru fiecare drucker.

Iar ceea ce părea greu de crezut în momentul tragerii la sorți, s-a întâmplat. În prima manșă, Celtic s-a impus cu 2-1 la Glasgow, golul alb-violeților fiind semnat de Manea. De altfel, elevii profesorului Jackie Ionescu s-ar fi putut întoarce chiar și cu o remiză din Scoția, însă Ghiță Cotec a ratat o șansă imensă, în ultimele minute ale întâlnirii. În returul de la Timișoara, cele două echipe au mers cap la cap până spre final. Vulcanul alb-violet a erupt însă în minutul 81, atunci când Dan Păltinișanu a împins mingea în poarta nefericitului Latchford, buimăcit după un duel aerian cu „Lone” Nedelcu.

Iată cum au arătat echipele ce s-au înfruntat pe dreptunghiul verde de pe „1 Mai”, într-una dintre cele mai frumoase zile de toamnă pe care le-a văzut Timișoara:

Poli Timişoara (antrenor Ion V. Ionescu): Moise – Nadu, Şerbănoiu, Păltinişanu, Şunda (’70 Cotec) – Manea, Dumitru, Dembrovschi (’65 T. Nicolae), Vişan – Anghel, Nedelcu.

Celtic Glasgow (antrenor Billy McNeil): Latchford – Snedonn, McDonald, McAdam, McGrain – Aitkin, Provan, McLeod, Sullivan – McGarvey, Nicholas