Rugbyștii de la Timișoara Saracens au ajuns aseară, în capitala Franței, pentru primul joc extern din Grupa E a EPCR Challenge Cup. Bănățenii vor întâlni mâine seară, de la ora 20.00, pe cochetul stadion „Jean Bouin” din Paris, una dintre cele mai vechi cluburi din Hexagon, Stade Français.
Fondată în 1883, de un grup de studenți pasionați de jocul cu balonul oval de proveniență britanică, Stade Français și-a primit numele ca omagiu al arenelor Greciei Antice. A fost protagonista primului campionat oficial al Franței, la care a mai participat doar o altă grupare pariziană, Racing. În întâlnirea celor două pentru titlu, disputată în 1892, Stade Français a pierdut cu 4-3 meciul arbitrat de însuși baronul Pierre de Coubertin, cunoscut mai târziu drept părintele olimpismului modern.
Actuala echipă s-a format după fuziunea vechii Stade Français cu gruparea CASG (Club Athlétique des Sports Généraux), în 1995, iar noua structură a devenit continuatoarea de drept a vechii SF. În cei 133 de ani de existență, Stade Français a cucerit 14 titluri naționale (șase dintre ele după 1995 și ultimul în 2015), dar și o Cupă a Franței, în 1999. Pe plan extern, a disputat patru finale (două în Heineken Cup – 2001, 2005; două în Challenge Cup – 2011, 2013), însă le-a pierdut pe toate.
Actualul antrenor al parizienilor e argentinianul Gonzalo Quesada (42 de ani), aflat în funcție din 2013. Quesada a fost jucător la Stade Français în perioada 2004-2005, iar în palmaresul său figureză 38 de selecții în prima reprezentativă a Argentinei.
Stade Français își dispută meciurile de pe teren propriu pe una dintre cele mai cochete arene ale rugby-ului european, Stade „Jean Bouin”, situat literalmente peste drum de celebrul Parc des Princes, „casa” echipei de fotbal Paris Saint-Germain. În 2010, stadionul a intrat în reconstrucție, iar capacitatea i-a fost mărită de la 12.000 de locuri la 20.000, fiind redeschisă în 2013. Proiectul de renovare al arenei, conceput de Rudy Ricciotti, a fost laureatul Grand Prix-ului francez de arhitectură, pentru viziunea arhitectonică, abordarea ecologică și calitatea echipamentelor sale.
Cel ce dă numele stadionului, Jean Bouin, e un legendar atlet francez, medaliat cu argint în proba de 5.000m la Jocurile Olimpice din 1912, de la Stockholm.
Partida Stade Français Paris – Timișoara Saracens va avea loc mâine, de la ora 20:00 (ora României). Meciul va fi oficiat de un trio englez, cu Tom Foley la centru, asistat la cele două tușe de John Meredith și Peter Allen. Arbitrii 4 și 5 sunt doi francezi, Alexis Darche și Ghyslain Elias.