FOTO: Universitatea Timișoara, fără speranțe în fața liderului

DSC_0007_1
Universitatea Timișoara a înregistrat, sâmbătă dimineață, un nou eșec în Divizia A de handbal feminin. Tânăra garnitură pregătită de Cărăbaș Ionică și Cornel Jude a cedat, cu 24-39, în fața liderului din seria vestică, Mureșul Târgu Mureș, la capătul unui meci dominat în totalitate de vizitatoare.

Mureșencele au oferit un adevărat recital ofensiv în prima repriză, când au marcat nu mai puțin de 25 de goluri, față de doar 14, cât au reușit timișorencele. Oaspetele au scăzut ritmul în partea secundă dar, chiar și așa, nu au avut nici cea mai mică emoție în a-și adjudeca victoria, pe terenul penultimei clasate. S-a încheiat 39-24 pentru formația din Târgu Mureș, care își continuă marșul spre promovarea în Liga Națională.

Cea mai bună marcatoare a formației timișorene a fost Pintilie, cu 11 goluri, urmată de Mihajlovic – 4, Sîngiorzan – 3, Prundaru – 2, Panait – 2, Casian – 1 și Burlacu – 1.

Cea de-a doua grupare timișoreană din Divizia A, CST, a stat în această rundă.

Liga secundă de handbal feminin începe din nou cu derby-ul Timișoarei

555949_485126794882611_1744785317_n
Federația Română de Handbal a stabilit programul pentru viitoarea ediție a Diviziei A feminine, iar în Seria B, runda inaugurală programează, pentru al treilea an la rând, derby-ul capitalei Banatului. CS Timișoara și Universitatea se vor afla față în față pe 21 septembrie, cu formația pregătită de Sorinel Voicu în postura de gazdă.

Programarea derby-ului timișorean în prima rundă a campionatului tinde să devină o tradiție. La fel ca și în 2011 și 2012, noua ediție a Diviziei A va începe cu duelul dintre CS Timișoara și Universitatea. Partida va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, în sala „Constantin Jude”.

În ultimii doi ani, CS Timișoara și-a asigurat de fiecare dată un start cu dreptul în compania rivalei locale. În 2011, la debutul oficial al pe atunci nou-înființatei CST, fetele lui Sorinel Voicu s-au impus categoric în fața „studentelor”, scor 40-25 (18-11), într-un meci considerat în deplasare. CST a trecut clar de „U” și la începutul ediției 2012/2013, la o diferență sensibil mai mică, 35-24, 17-11 la pauză.

În viitoarea stagiune, seria vestică a Diviziei A de handbal feminin adună la start 12 competitoare. Din păcate, având în vedere situația financiară de la ambele formații timișorene, e greu de crezut că orașul de pe Bega ar putea spera la o revenire în elită, acolo unde nu s-a mai regăsit din sezonul 2006/2007.

Iată programul turului de campionat pentru cele două echipe timișorene:

Etapa 1 (21 septembrie): CS Timișoara – Universitatea Timișoara
Etapa 2 (28 septembrie): Universitatea Timișoara – Universitatea „C-tin Brâncuși” Tg. Jiu; HC Alba Sebeș – CS Timișoara
Etapa 3 (5 octombrie): CS Timișoara – HCM Oradea, Mureșul Tg. Mureș – Universitatea Timișoara
Etapa 4 (12 octombrie): Universitatea Timișoara – CSM Slatina, CS Timișoara – Universitatea „C-tin Brâncuși” Tg. Jiu
Etapa 5 (19 octombrie): Mureșul Tg. Mureș – CS Timișoara, CSM Bistrița – Univeristatea Timișoara
Etapa 6 (26 octombrie): Universitatea Timișoara – Național Rm. Vâlcea, CS Timișoara – CSM Slatina
Etapa 7 (2 noiembrie): CSM Bistrița – CS Timișoara, SCM Universitatea Pitești – Universitatea Timișoara
Etapa 8 (9 noiembrie): Universitatea Timișoara – ACS Bowling Bobowling Sf. Gheorghe, CS Timișoara – Național Rm. Vâlcea
Etapa 9 (16 noiembrie): SCM Universitatea Pitești – CS Timișoara, Univeristatea Reșița – Universitatea Timișoara
Etapa 10 (23 noiembrie): HCM Oradea – Universitatea Timișoara, CS Timișoara – ACS Bowling Bobowling Sf. Gheorghe
Etapa 11 (30 noiembrie): Universitatea Reșița – CS Timișoara, Universitatea Timișoara – HC Alba Sebeș.

Universitatea a câștigat varianta feminină a derby-ului Banatului


Formația de handbal feminin Universitatea Timișoara au produs o surpriză plăcută în cea de-a doua rundă a returului. Fetele pregătite de Cărăbaș Ionică și Cornel Jude s-au impus clar pe terenul Universității Reșița, scor 31-23, obținând astfel cea de-a doua victorie din acest sezon.

Timișoara câștigă prima parte a confruntărilor pe semicerc cu Reșița. Cu o zi înaintea derby-ului băieților din Liga Națională, s-a desfășurat, în eșalonul secund feminin, întâlnirea dintre „universitarele” din orașele de pe Bârzava și Bega, câștig de cauză având vizitatoarele. Rezultatul final, 31-23 în favoarea Universității Timișoara, e într-adevăr o surpriză, în condițiile în care fetele lui Cărăbaș și Jude nu acumulaseră decât un singur succes în întreg sezonul, în vreme ce cărășencele ocupau un călduț loc 8 în clasament.

Gruparea de pe Bega a condus ostilitățile încă din start, reușind să încheie prima repriză în avantaj, 13-11. În partea secundă, formația timișoreană a reușit un joc și mai consistent, distanțându-se treptat de adversare și asigurându-și în final un succes neașteptat de lejer. Un alt fapt inedit e relevat de caseta tehnică a jocului, acolo unde portărița Alexandra Stâncescu și-a făcut loc pe lista marcatoarelor, reușind să înscrie cu o aruncare din poartă în poartă. Să mai spunem că în turul campionatului, formația din Reșița se impunea la Timișoara, cu scorul 26-22.

Universitatea Timișoara a înscris prin Adriana Ghilea – 7, Florina Biro – 7, Angela Dinga – 6, Mirela Pașca – 4, Dana Mihailovici – 3, Cristina Șunei – 2, Daira Ghiocel – 1 și Alexandra Stâncescu – 1.

Eșec pentru CST

Cealaltă formație de handbal feminin din Timișoara, CST, a suferit o înfrângere usturătoare pe prorpiul teren, în fața formației SCM Pitești. Vizitatoarele au dominat întâlnirea cu fetele lui Sorinel Voicu, reușind să se impună în final la o diferență de 11 puncte, 37-26. Să mai spunem că gruparea din Trivale s-a întărit în această iarnă cu câteva jucătoare provenite de la concitadina Argeș Sport Muntenia, care a aruncat prosopul la finalul turului de campionat.

La finele săptămânii viitoare, CS Timișoara se deplasează pe terenul formației CSS Caracal, în vreme ce Universitatea va avea parte de un meci dificil pe propriul teren, în compania celor de la Național Râmnicu Vâlcea.

CS Timișoara tranșează derby-ul local cu Universitatea


CS Timișoara a reușit „dubla” în duelul contra concitadinei Universitatea, tranșând în această dimineață și partida retur. Fetele pregătite de Sorinel Voicu s-au impus cu 24-19, la capătul unui joc pe care l-au controlat în mare măsură.

CS Timișoara a pășit cu dreptul în returul Diviziei A de handbal feminin. Formația pregătită de Sorinel Voicu a dispus de „vecina” Universitatea, într-un joc în care a fost considerată oaspete.

Ambele formații au început partida cu un oarecare trac, primul gol venind abia după patru mnute. Gruparea oaspete, echipată în gaben, s-a instalat la timona jocului încă din start, asigurându-și până la pauză un avans de șapte lungimi, 14-7. Totuși, trupa lui Sorinel Voicu a suferit o pierdere importantă în prima repriză, Ornela Cluci văzând roșu direct în minutul 23, după lovirea involuntară fără minge a unei adversare.

În partea secundă, tânăra echipă a Universității a oferit o replică mult mai dârză. La mijlocul actului secund, fetele antrenate de Cărăbaș Ionică și Cornel Jude au reușit să se apropie la doar trei lungimi (16-19, de la 12-19), după o perioadă în care CST a avut două jucătoare mai puțin pe teren. Un merit important în revenirea grupării universitare l-a avut și portărița Alexandra Stâncescu, introdusă la pauză în locul Marielei Meseșan, care și-a păstrat echipa în joc prin intervențiile sale. Finalul a aparținut însă grupării mai mature, CS Timișoara reușind la un moment dat să refacă diferența de 7 goluri de la pauză, încheind însă meciul cu un ecart de 5, scor final 24-19.

Marcatoare:

Universitatea Timișoara: Mirela Pașca – 4, Adriana Ghilea – 3, Daira Ghiocel – 3, Carla Senciuc – 3, Maria Turnea – 2, Florina Biro – 1, Elena Todirenchi – 1, Angela Dinga – 1 și Mariana Șunei – 1.

CS Timișoara: Marcela Malac – 8, Monica Bahuczki – 4, Alina Cioriciu – 4, Adriana Durac – 3, Ornela Cluci – 2, Mădălina Istrate – 2 și Alina Marin – 1.

Reacții la cald:

„Putem vorbi despre un oarecare echilibru, însă doar în repriza a doua. Din nefericire pentru noi, am avut un debut de partidă foarte slab, cu un trac inexplicabil. Având în vedere vârsta fragedă a majorității jucătoarelor noastre, poate am avea o explicație, însă dacă nu facem saltul și nu reușim să ne motivăm să depășim anumite bariere, n-avem ce să căutăm în marea performanță. Poate ar fi fost un rezultat mai strâns dacă  jucam de la început la fel ca în repriza a doua, poate reușeam să exercităm o mai mare presiune asupra echipei adverse, care probabil n-ar fi evoluat atât de dezinvolt”. (Cărăbaș Ionică, antrenor Universitatea Timișoara)

„Nu cred că meciul a fost echilibrat, echilibrul l-au făcut arbitrii. În repriza a doua, jocul nostru mai slab, cu ratări foarte multe din situații clare, a mai apropiat scorul. Valoarea e însă mai ridicată în favoarea noastră. Sunt de apreciat jucătoarele adverse, s-au agățat cât au putut, au avut câteva fete care au dat maximum. Noi am încercat să nu intrăm în clinciuri, în lupta de uzură, care a fost favorabil echipei adverse, mai ales că și arbitrii au tolerat acest joc obstrucționist”. (Sorinel Voicu, antrenor CS Timișoara)

CS Timișoara s-a impus în derby-ul orașului


CS Timișoara a câștigat derby-ul local cu Universitatea, în etapa de deschidere a Diviziei A de handbal feminin. Fetele lui Sorinel Voicu s-au impus cu 35-24, în fața unei formații cu o medie de vârstă puțin peste 18 ani.

CS Timișoara a debutat cu dreptul într-un sezon în care își propune atacarea promovării în Liga Națională. Trupa pregătită de Sorinel Voicu n-a întâmpinat mari probleme în compania concitadinei Universitatea, reușind să se impună la o diferență de 11 goluri.

Meciul a avut însă un început echilibrat, universitarele ținând să demonstreze că nu sunt dispuse să-și vândă prea ușor pielea. După aproape un sfert de oră, în care cele două reprezentante ale Timișoarei s-au aflat alternativ la conducere, experiența CS-ului a început să-și spună cuvântul și, grație formei de zile mari a Alinei Cioriciu, s-au distanțat treptat pe tabelă. La pauză, gazdele aveau deja un ecart de șase goluri (17-11), care a fost mărit în repriza secundă, chiar dacă Sorinel Voicu le-a dat minute și celorlalte jucătoare de pe bancă.

Cea mai bună jucătoare a meciului a fost, fără îndoială, Alina Cioriciu, marcatoare a 16 din cele 35 de goluri reușite de CST. Din formația gazdă s-au mai înscris pe lista marcatoarelor Loredana Sas – 5 goluri, Alina Marin – 5 goluri, Gabriela Curtuiuș – 3 goluri, Călina Calu – 3 goluri, Claudia Andrei – 2 goluri și Monica Bahuczki – 1 gol.

De partea cealaltă, Universitatea a punctat prin Anca Agape – 8 goluri, Florina Biro – 4 goluri, Mariana Șunei – 4 goluri, Daira Ghiocel – 3 goluri, Patricia Panait – 3 goluri și Lăcrămioara Negrea – 2 goluri.

Reacții la cald

Sorinel Voicu (antrenor CS Timișoara): „Pentru primul meci oficial, trebuie să recunosc că sunt mulțumit, deși se putea mai bine. Contează și meciurile de pregătire, noi în această vară am jucat o singură dată, cu o combinată a junioarelor II și III de la LPS Banatul. Cred că peste 2-3 etape să facem meciuri fără atâtea greșeli și fără atâtea ratări. Nu se punea problema învingătoarei astăzi. Mă bucur pentru reușita Alinei Cioriciu, ea se dăruiește foarte mult, chiar dacă uneori și greșește, dar e un catalizator pentru întreaga echipă. Eu îmi doresc 100% să promovez, dar de aici până la a putea e cale lungă. Va trebui să ne și întărim lotul cu 3-4 jucătoare, dacă vrem Liga Națională, și în plus trebuie să existe o stabilitate financiară”.

Cărăbaș Ionică (antrenor Universitatea Timișoara): „Pentru a putea obține performanță în sport, trebuie să îndeplinești două condiții: să vrei și să poți. Noi am îndeplinit doar prima condiție, am vrut, rămâne să mai și putem. Avem o echipă a cărei medie de vârstă e de 18 ani și 6 luni. E greu de lucrat cu un colectiv de junioare la nivel de seniori. Cu răbdare din partea tuturor factorilor implicați, eu zic că se va mai auzi de unele jucătoare care au evoluat azi. Trebuie menționat că azi a debutat în liga secundă de senioare Sandra Țepurică, la 15 ani și o lună. Cred că acesta e principalul câștig, alături de revenirea Dairei Ghiocel, care a cochetat cu loturile naționale. Sper să facem o anumită asanare la nivel de lot, pentru că am găsit aici lucruri ce nu au nimic în comun cu sportul de performanță. Unele jucătoare sunt plecate în vacanță în timpul campionatului, fapt pe care eu nu-l înțeleg”.

CS Timișoara, cu gândul la Liga Națională

cs timisoara handbal feminin
La finele acestei săptămâni, va porni la drum o nouă ediție a Diviziei A de handbal feminin. Cele două grupări timișorene aflate în Seria B, CST și Universitatea, se vor duela în chiar prima etapă, în sala „Constantin Jude”.

Handbalul feminin din Timișoara încearcă să revină în prim-planul întrecerii interne. CS Timișoara, formație aflată în fața celui de-al doilea an de activitate, țintește accederea în eșalonul de elită, asta după ce în primăvară a declinat participarea la barajul de promovare, datorită numeroaselor absențe din lot.

În sezonul ce urmează, clubul bănățean nu își mai dorește să rateze promovarea, astfel că lotul a fost întărit cu câteva jucătoare importante. În primul rând, s-a reușit obținerea dreptului de joc pentru experimentatul inter Monica Bahuczki, jucătoare revenită încă din toamna anului trecut pe Bega, după un periplu de mai bine de un deceniu în handbalul din Spania și Germania.  Tot pe postul de inter a sosit și Gabriela Curtuiuș, una dintre cele mai constante jucătoare din ultimii ani a concitadinei Universitatea. Pe postul de extremă, CST și-a asigurat serviciile Adrianei Sîngiorzan, o handbalistă de perspectivă, în vârstă de 16 ani, sosită de la Universitatea Reșița. Tot în această vară a sosit la echipă și tânăra portăriță Oana Turlea.

La capitolul întăriri, mai putem nota și revenirea Lucicăi Scuta între buturile formației timișorene. Aceasta a început sezonul trecut la formația antrenată de Sorinel Voicu, însă nu a putut continua în ultima parte a sezonului, din cauza serviciului.

Derby local, la ridicarea cortinei

Noul sezon al ligii secunde de handbal feminin va fi deschis cu un derby timișorean, între CST și Universitatea. Dacă gruparea pregătită de Sorinel Voicu e favorită certă, date fiind gândurile de promovare exprimate de club, Universitatea se va axa în continuare pe jucătoare foarte tinere, obiectivul grupării studențești fiind unul de asemenea îndrăzneț, clasarea în primele 5 echipe din campionat. La Universitatea s-a modificat în această vară și structura băncii tehnice, alături de Cornel Jude, cel care se va axa mai mult pe pregătirea junioarelor venite de la LPS Banatul, a sosit și profesorul Cărăbaș Ionică.

Partida dintre CS Timișoara și Universitatea Timișoara, din prima etapă a Diviziei A de handbal feminin, va avea loc duminică, de la ora 11, în sala „Constantin Jude”.

Derby timișorean, în deschiderea sezonului


Federația a stabilit țintarul viitorului sezon al Diviziei A de handbal feminin. Cele două cluburi timișorene din Seria B, CST și Universitatea, se vor înfrunta chiar în prima etapă a stagiunii, programată pentru data de 16 septembrie.

CS Timișoara și Universitatea se vor duela la ridicarea cortinei în Divizia A de handbal feminin. Cele două grupări ale orașului au trecut de o vară tumultuoasă și, în ciuda speculațiilor, ambele s-au înscris în eșalonul secund.

CST țintește o poziție fruntașă

CS Timișoara s-a reunit în a doua jumătate a lunii trecute, noutățile din lot nefiind foarte numeroase. Singura achiziție e cea a Gabrielei Curtuiuș, de la concitadina Universitatea, formație la care s-a remarcat în ultimele sezoane. De asemenea, experimentata Monica Bahuczki va primi în sârșit drept de joc, după o lungă așteptare.

Pentru sezonul viitor, handbalistele pregătite de Sorinel Voicu își propun să câștige cât mai multe meciuri și, pe parcurs, chiar să lupte pentru promovare. Trebuie spus că FRH a renunțat la falimentarul regulament al barajului de promovare, testat anul trecut, astfel că primele clasate din cele două serii de Divizia A vor accede direct în Liga Națională.

Universitatea luptă pentru supraviețuire

Situația Universității este mult mai grea decât a „colegei” de sală. Cea mai titrată echipă din sportul timișorean continuă să se zbată în mediocritate, doar cinci jucătoare din lotul de anul trecut regăsindu-se și acum la echipă. De remarcat e totuși cooptarea experimentatului tehnician Cărăbaș Ionică în staff-ul tehnic. Acesta va lucra alături de fostul „principal”, Cornel Jude, cel care se va ocupa de instruirea junioarelor ce vor sosi pe filiera LPS Banatul.

În aceste condiții, obiectivul Universității nu poate fi decât menținerea în eșalonul secund, în condițiile în care Federația a anunțat că ultimele două clasate din fiecare serie vor lua drumul viitoarei Divizii B.

Iată programul turului pentru cele două formații timișorene:

Etapa  I – Duminică, 16 Septembrie 2012
CS Timișoara – Universitatea Timișoara

Etapa a II-a – Duminică, 23 Septembrie 2012
Universitatea Timișoara –  Univ. Reșița
SCM Univ Pitești  – CS Timișoara

Etapa a III-a – Joi, 27 Septembrie 2012
CS Timișoara –  CSS Caracal
Național Vâlcea – Universitatea Timișoara

Etapa a IV-a – Duminică, 07 Octombrie 2012
Universitatea Timișoara – HCM II Baia Mare
CS Argeș Sport Muntenia Pitești – CS Timișoara

Etapa a V-a – Joi, 11 Octombrie 2012
CS Timișoara – CSM Slatina
CSM Bistrița – Universitatea Timișoara

Etapa a VI-a – Duminică, 14 Octombrie 2012
Universitatea Timișoara – HC Alba Sebeș
CS Timișoara  – Univ. Reșița

Etapa a VII-a – Duminică, 21 Octombrie 2012
Național Vâlcea – CS Timișoara
SC Mureșul Tg. Mureș – Universitatea Timișoara

Etapa a VIII-a – Joi, 25 Octombrie 2012
Universitatea Timișoara – Universitar C. Brâncuși Tg. Jiu
CS Timișoara – HCM II Baia Mare

Etapa a IX-a – Duminică, 28 Octombrie 2012
CSM Bistrița – CS Timișoara
CSM Cetate Devatrans – Universitatea Timișoara

Etapa a X-a – Duminică, 04 Noiembrie 2012
CSM Slatina – Universitatea Timișoara
CS Timișoara – HC Alba Sebeș

Etapa a XI-a – Duminică, 11 Noiembrie 2012
SC Mureșul Tg. Mureș – CS Timișoara
Universitatea Timișoara – SCM Univ Pitești

Etapa a XII-a – Joi, 15 Noiembrie 2012
CSS Caracal – Universitatea Timișoara
CS Timișoara – Universitar C. Brâncuși Tg. Jiu

Etapa a XIII-a – Duminică, 18 Noiembrie 2012
CSM Cetate Devatrans – CS Timișoara
Universitatea Timișoara – CS Argeș Sport Muntenia Pitești