Dragan Petricevic are Tunisia la picioare. Fostul tehnician al Elbei a cucerit, la finalul săptămânii trecute, titlul de campioană cu Etoile du Sahel, după ce câștigase și Cupa Campionilor Africii cu trupa din Soussa, realizând astfel o premieră în baschetul tunisian.

Puțin mai liniștit, după euforia câștigării titlului, „Coach” a povestit, pentru www.druckeria.ro, cum a reușit să apere titlul câștigat de Etoile du Sahel în sezonul trecut, cu Predrag Badnjarevic la timonă, în condițiile în care a avut la dispoziție un lot ceva mai scăzut valoric. „Campionatul a fost unul destul de obositor pentru noi, deoarece am jucat în 6 luni și jumătate 45 de meciuri oficiale, din care am câștigat 42. Aici mă refer la cele două competiții încheiate, adică Cupa Campionilor Africii și Campionatul Tunisiei, dar și la Cupa Tunisiei, care este încă în desfășurare. Sâmbătă vom juca semifinala și dacă ne calificăm în finală, vom juca sâmbăta viitoare în acest ultimul act. Echipa a suferit destule modificări nefavorabile la sfârșitul sezonului trecut, prin plecările celor mai importanți jucători, Amine Rzig, care este si căpitanul naționalei Tunisiei, Hamdi Braa – jucător de națională, William Franklin și Marko Popovic. În locul lor, din cauza bugetului mai mic decât în sezonul precendent, nu am reușit să aducem decât doi jucători autohtoni, care erau sub contract cu echipa noastra, dar împrumutați la echipe din grupa a doua valorică, și un american tânăr. Ca necazul să fie și mai mare, căpitanul echipei noastre, Meher Al Bekri, s-a accidentat foarte grav chiar înainte de play-off și a incheiat sezonul. Datorită efortului exemplar al jucătorilor rămași și a dorinței de afirmare a celor care în sezonul trecut au avut roluri secundare, am câștigat două trofee importante, Cupa Campionilor Africii, pentru prima dată în istoria clubului, și totodata pentru prima dată în istoria baschetului tunisian, și am reușit să ne apărăm titlul de campioană”, ne-a declarat Petricevic.

Tehnicianul bosniac ne-a relatat și desfășurarea ultimelor meciuri din campionat, dar și episoadele neplăcute din finala cu Stade Nabeuelle, în urma căreia mai mulți dintre jucătorii săi au avut probleme medicale. „Meciurile din play-off au fost destul de dificile. Am început cu stângul, am pierdut primul meci din semifinală chiar acasă și eram în pragul eliminării. Totuși, am reușit o victorie în deplasare și apoi încă una, în meciul decisiv. În finală am jucat cu rivala tradițională Stade Nabeuele. În primul meci am învins acasă, cu scorul de 70-67. După ce am avut o diferență confortabilă, de 8-10 puncte aproape de final, am făcut câteva greșeli impardonabile, iar adversarii, mult mai experimentati decât noi, au profitat ca să se apropie la un punct, cu un minut înainte de final. Totuși, ne-am păstrat luciditatea, iar Atef Maoua a marcat o aruncare de trei puncte și am învins. În cel de-al doilea meci, știam că presiunea va apăsa pe adversari, am rezistat tuturor provocărilor și loviturilor, deoarece echipa adversă este renumită pentru un stil mai murdar de joc. Am reusit o victorie categorică, însă prețul nu este mic: americanul Willi Kemp cu buza spartă, Moez Mestiri cu pometele spart, Makram Ben Romdhane cu bărbia tăiată, Zied Toumi cu ruptură musculară, din cauza căreia nici nu a jucat în repriza a doua și nici nu va juca în Cupă, și Atef Maoua, cu o serioasă lovitură în zona coloanei. Și el va fi indisponibil în Cupă”, ne-a mai spus fericitul antrenor al grupării tunisiene.

Revoluția a lăsat urme adânci

Bucuria unei victorii plătite chiar cu sânge a fost cu atât mai mare pentru elevii lui Petricevic. La sosirea în Soussa, delegația echipei a fost așteptată de câteva mii de suporteri, care fuseseră privați de bucuria de a-și vedea favoriții jucând pe viu, ca urmare a revoluției din Tunisia, de la începutul anului trecut. „Arabii sunt renumiți ca niște cântăreți buni și a fost o plăcere să descopăr că și între jucătorii mei avem aceste talente. S-au bucurat și au cântat până la sosirea în Soussa. Mi-au amintit de bucuria jucătorilor mei de la BCM Elba, după câștigarea singurului trofeul din istoria bashetului timișorean, Cupa României, în 2010. La intrarea în oraș, am fost așteptați de peste 100 de mașini, iar în locul unde am sosit cu autocarul am fost așteptați de aproximativ 2.000 de suporteri. De ce un număr atât de mare? Datorită situației economice instabile și a lipsei totale de ordine de după revoluția de la ei, accesul fanilor la orice manifestare sportivă este interzisă, deoarece niciun meci nu sa poate termina în condițiile în care sala este plină. Practic, sălile și stadioanele sunt goale. Doar echipele, oficialii, poliția și pompierii asistă la un meci. E trist, dar decât să moară cineva ca și în Egipt, e mai bine așa. Fanii din orașul nostru sunt civilizați, așa că nu era nicio problemă, chiar dacă erau într-un număr atât de mare”, a povestit Petricevic.

Nu e niciunde ca la Timișoara!

Celebrul vers cântat de suporterii alb-violeți i se potrivește ca o mănușă lui Dragan Petricevic, care deși a fost extrem de bucuros de performanța realizată în Tunisia, ne-a mărturisit că nu a putut savura succesul la fel ca acasă, la Timișoara. „Eu personal nu am avut prea multă energie să sărbătoresc, iar asta și pentru că treaba nu este înca terminată, dar și pentru că sentimentul nu este același ca și când câștigi un trofeu acasă. Sigur că am fost foarte bucuros, dar parcă incomplet fără bănățenii și timișorenii mei lângă mine. Mă cunoșteti, știti că nu fac declarații gratuite, așa că dacă vă spun asta, vă rog să mă credeți pe cuvânt. Și aici am primit mult respect și căldură din partea suporterilor, mesajele apar fără oprire încă și acum, dar cele de acasă parcă au altă greutate, parcă cu fiecare dintre ele simt că mă plimb prin Timișoara, de la Piața Unirii către Operă și apoi spre Catedrală, mă simt mai departe lângă Bega, spre Compex și spre „Dan Păltinișanu… Apoi mai apar mesaje și deja sunt în Piața Traian și mă duc la Radio Banat Link ca să fac emisiunea de sport pe care o realizam, apoi la Badea Cârțan și tot așa, agale, prin Take Ionescu, spre Punctele Cardinale și mai departe…”, ne-a declarat, emoționat, Petricevic.

Cel mai de succes antrenor din istoria baschetului timișorean va reveni în luna iunie pe Bega, după încheierea sezonului competițional din Tunisia, și spune că e nerăbdător să revadă orașul care i-a rămas cel mai adânc întipărit în suflet. „Gândul bun de acasă te face să te simți ca acasă, indiferent unde ești. Dacă am reușit doar un pic să îi fac mândri pe bănățenii mei, atunci mă simt împlinit dar, totodată, nu mă voi opri aici. Mă simt la fel de împlinit ca atunci când Timișoara sărbătorea Cupa României. La fel de împlinit vreau să fiu și când o voi vedea pe Poli din nou în Divizia A și, bineînțeles, în luna iunie, când voi veni la Timișoara”, a conchis Petricevic.