Ripensia a spulberat Avicola: 14-0


Ripensia Timișoara își continuă galopul de sănătate din „Municipiu”. Elevii lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu au înregistrat vineri cea mai clară victorie de la reînfințare, trecând cu 14-0 de Avicola Buziaș.

Partida de pe „Electrica” n-a avut istoric. Ripensia a început să marcheze încă din primul minut și a continuat să o facă, la foc automat, până în minutul 90. Iar asta în condițiile în care din linia mediană au lipsit experiementații Nicu Costândana și Miro Nicolin, plecați la Chișinău, la CE de minifotbal.

Ripensiștii au deschis scorul prim Michi, în primul minut, pentru ca mai apoi să puncteze Hoța (min. 4), Boghian (min. 9, 12, 15, 30), Popa (min. 18, 21, 55), Petrișor (min. 40), Mogoș (min. 58, 62), Uzun (min. 75) și Rudăreanu (min. 90).

Iată și echipa utilizată de Ripensia în jocul cu Avicola: Mercescu – Hoța, Uzun, Rumega, Petrișor – Năvală, Michi, Păscăleanu, Popa – Nichitean, Boghian. Au mai intrat Mogoș, Rudăreanu, M. Narcis și Indic.

Ripensia rămâne astfel în fruntea Seriei I a Campionatului Județean, poziție pe care o împarte cu Giarmata II, formație învingătoare cu 7-1, în deplasare, la LPS Banatul. De altfel, „satelitul” divizionarei C are aun avantaj de două lungimi la golaveraj (29-2), față de „doar” 27-2, cât are Ripensia, după trei runde.

Etapa viitoare, elevii lui Suciu și Olariu vor evolua, în deplasare, la Diniaș II.

Ripensia așteaptă vizita Avicolei


Ripensia Timișoara va disputa vinei cel de-al treilea meci oficial de la reînfințare. Trupa pregătită de Radu Suciu și Ovidiu Olariu va primi vizita formației Avicola Buziaș, grupare ce a început sezonul cu o înfrângere și o victorie.

Ripensia se află în fața celei de-a treia etape din campionatul Municipal. Vineri, pe „Electrica”, vor sosi cei de la Avicola Buziaș, formație ce a înregistrat rezultate contradictorii în primele două runde. Dacă la ridicarea cortinei a cedat cu 1-6 la Auto II, în etapa a doua a dispus pe teren propriu de Fortuna Covaci, scor 6-0, într-un meci disputat pe stadionul „Tehnomet”.

De partea cealaltă, gazdele de la Ripensia au înregistrat victorii lejere în primele două runde, având un golaveraj de 13-2, după 180 de minute de joc. Radu Suciu și Ovidiu Olariu nu se vor putea baza în meciul de vineri pe doi dintre cei mai experimentați jucători. Nicu Costândana și Miroslav Nicolin au fost selecționați la naționala de minifotbal, care participă la Campionatul European. Staff-ul tehnic al Ripensiei caută soluțiile de înlocuire a celor doi, care pot veni din partea jucătorilor ce au evoluat mai puțin în acest debut de sezon. De altfel, garnitura de rezerve a lui „Ripi” a disputat săptămâna trecută un amical la Belinț, cu divizionara D în localitate, pierdut cu 1-2, golul timișorenilor purtând semnătura lui Ion Păscăleanu.

După două runde, Ripensia se află pe locul 2 în Seria I din „Municipiu”, fotoliul de lider fiind ocupat de Giarmata II, formație ce are un golaveraj de 22-1 după primele două runde, după 8-1 la Șag II și 14-0 cu CSS Bega.

Meciul Ripensia – Avicola va avea loc vineri, cu începere de la ora 17, pe arena „Electrica”, intrarea fiind, ca de obicei, liberă.

Ripensia și-a învins la scor colega de stadion

A doua „triplă” consecutivă pentru ripensistul Adrian Boghian

Ripensia Timișoara a obținut o victorie concludentă și în cea de-a doua rundă de „Municipiu”. Roș-galbenii au efectuat prima deplasare tocmai pe terenul lor propriu, de lângă Pădurea Verde, de această dată gazde fiind cei de la Electrica.

Ripensiștii n-au nicio emoție în Campionatul Municipal. Băieții pregătiți de Radu Suciu și Ovidiu Olariu au dispus astăzi cu 7-1 de colega de stadion, Electrica 1869 Timișoara, într-un meci considerat a fi în deplasare. Gazdele au etalat o echipă formată doar din juniori, care n-a reușit să le pună probleme experimetnaților fotbaliști ai Ripensiei.

Meciul a început, practic, de la 0-1, fundașul central al Electricii, Foghel, trimițând balonul în propria poartă, în chiar primul minut de joc. Zece minute mai târziu, Boghian a făcut 2-0 pentru Ripensia, după o lansare a lui Mureșan. Același Boghian avea să stabilească scorul primei reprize în minutul 37, pentru ca la două minute de la reluare să-și desăvârșească hattrick-ul. Golgheterul Ripensiei a făcut faza meciului în minutul 49, când se pregătea să execute un penalti, însă a surprins întreaga asistență, împingând balonul de pe punctul cu var pentru venirea lui Adi Popa, care a marcat pentru 5-0. În minutul 67, Aursei a marcat golul de onoare al Electricii, tot dintr-o lovitură de pedeapsă. Până la final, au mai punctat nou-intratul Chevereșan, în minutul 80, iar apoi, la ultima fază, Nicu Costândana, cel care a driblat trei jucători echipați în alb-albastru, plus portarul „tramvaiștilor” în drumul său spre gol.

Ripensia bifează astfel o nouă victorie clară și așteaptă, vinerea viitoare, vizita celor de la Avicola Buziaș, învingători astăzi cu 7-0 în fața Fortunei Covaci, într-un joc disputat pe arena „Tehnomet”.

Ripensia: Mercescu – Hoța, Uzun, Rumega, Petrișor – Mogoș, Costândana, Mureșan, Popa – Nichitean, Boghian. Au mai intrat Rudăreanu, Chevereșan, Indric și Mihai.

Electrica: Butulică – Blidariu, Băban, Foghel, Ardelean, Nicoliță, Bălă, Aursei, Corduneanu, Gal, Tudor. Au mai intrat Lepădat, Seleșa și Marin.

Reacții

Antrenorul Ripensiei, Ovidiu Olariu, deplânge nivelul competiției în Campionatul Municipal, spunând că poate ar fi fost mai bine ca echipa să pornească dintr-o ligă superioară. „Discutam împreună cu cei din staff că poate n-am făcut alegerea prea bună să ne înscriem în Municipiu. Dar totuși, e bine că suntem în această serie, pentru că dincolo nu prea aveam cu cine juca. Măcar aici știm că echipele se antrenează de 3-4 ori pe săptămână, adversarii ne fac față fizic și e bine și pentru băieții noștri, că sunt mai munciți”, a declarat Olariu.

Nicu Costândana, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Ripensiei, a reușit în ultimul minut de joc un gol de generic, după o serie de driblinguri succesive. „Trebuie să ținem cont că am jucat împotriva unor juniori. Noi suntem o echipă nouă, nu ne cunoaștem încă foarte bine, dar sperăm să creștem de la meci la meci. Mă bucur că am înscris un gol frumos, poate că pe fondul oboselii îți mai ies și astfel de faze”, a declarat Costândana.

Revenire în forță pentru Ripensia

Ripensia Timișoara a disputat astăzi primul joc oficial după 64 de ani. Aproximativ 400 de microbiști au luat drumul arenei „Electrica”, pentru disputa roș-galbenilor cu Luceafărul, încheiată cu o victorie la scor de tenis pentru gazde.

Legenda continuă. Ripensia Timișoara a revenit astăzi și oficial pe harta fotbalului românesc. Formația reînviată în această vară a pornit cu dreptul în ceea ce se dorește a fi un nou drum de succes pentru legendara formație bănățeană.

Cu un lot înțesat de nume consacrate în ligile a II-a și a III-a, Ripensia n-a avut emoții în fața junilor de la Luceafărul, conduși de pe margine de Angelo Foale. În minutul 7, Nichitean a marcat primul gol pentru Ripensia, după 64 de ani, atacantul timișorean împingând în plasă un balon respins în față de portarul Lăcătuș, după un șut al lui Boghian. La mijlocul primei părți, oaspeții au egalat însă surprinzător, prin Manea, după o fază pornită de la greșeala fundașului dreapta al Ripensiei, Hoța. Gazdele și-au revenit însă rapid, iar în minutele 35 și 36, Boghian a reușit o „dublă” care a adus liniștea necesară în tabăra roș-galbenă.

În partea secundă, băieții lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu s-au întrecut în ratări, Năvală reușind să marcheze în cele din urmă,în minutul 75. Ripensia a majorat scorul, în minutele 84 și 86, prin Popa și nou-intratul Indrici, care au stabilit astfel scorul primei victorii a legendarei formații, de la revenirea ei în circuitul fotbalistic.

6-1 cu Luceafărul, iar Ripensia continuă tradiția din perioada interbelică, atunci când era recunoscută drept o mașină de goluri. Pentru timișoreni urmează un duel în familie, cu Electrica, grupare ce va deveni pepiniera clubului roș-galben. Partida va avea loc la arena de lângă Pădurea Verde, cel mai probabil marți după-amiaza.

Ripensia (antrenor Ovidiu Olariu): Iacob – Hoța, Mureșan, Uzun, Petrișor – Năvală, Costândana, Nicolin, Popa – Nichitean, Boghian. Au mai intrat Mogoș, Indrici, Chevereșan și Mihai.

Luceafărul (antrenor Angelo Foale): Lăcătuș – Ohimeș, Oprea, Matei, Dragan – Șușnea, Giucă, Chițicariu, Jorj – Vătafu, Manea. Au mai intrat Izsak și Papp.

„Așteptam de foarte mult timp acest meci, pe care îl pregătim din 16 iulie. Avem ca obiectiv formarea unei echipe competitive, cu care să reușim în următorii ani promovări succesive. Sperăm că jocul a fost plăcut. Lucrăm la faza de construcție, suntem parcă puțin lenți, dar am văzut că lumea a apreciat ce a văzut astăzi. Poate au fost și emoții pentru băieții noștri, pentru că sunt puțini care au mai jucat cu atâția oameni în tribune. Scopul nostru e să etalăm un fotbal cât mai plăcut, pentru a atrage cât mai mulți suporteri la jocurile noastre”, a declarat, după meci, tehnicianul Ripensiei, Ovidiu Olariu.

„A fost un meci frumos, cu o echipă tânără. S-a văzut experiența noastră, mulți dintre noi am jucat în eșaloanele superioare. Sunt oameni deosebiți la echipa noastră, care își doresc să continue frumoasa tradiție a Ripensiei și sperăm să ajungem cât mai sus. Eu îmi doresc ca în 3 ani să fim măcar la nivelul Diviziei B”, a fost de părere Adrian Boghian, autor a două goluri în această după amiază pentru „Ripi”.

FRF a exclus Politehnica SA din toate competițiile


Comisia de Disciplină a FRF a decis ieri excluderea din competiție a echipelor de seniori a clubului Politehnica SA, societate aflată sub conducerea lui Marian Iancu. Practic, e vorba despre echipa din Liga a II-a și despre „satelitul” înscris în Liga a III-a.

Site-ul FRF a anunțat astăzi că în ședința Comisiei de Disciplină de ieri, s-a decis excluderea din competițiile de seniori a celor două echipe ale Politehnica Timișoara SA, care au fost inițial înscrise în ligile a II-a și a III-a.

„În baza art. 24 lit. C.1 din RSTJF se sancţionează clubul SC Politehnica Timişoara SA cu măsura excluderii echipelor de seniori din toate competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal”, se arată în comunicatul remis de FRF.

Societatea lui Marian Iancu își va continua totuși activitatea sportivă. În Campionatul Municipiului Timișoara (Liga a VI-a), a fost înscrisă echipa ACFS Politehnica, la care, din câte se pare, vor evolua jucătorii aflați în continuare sub contract cu șeful BKP și care în acest moment nu au angajament.

Ripensia, în linie dreaptă


Ripensia pornește și oficial la drum. La finele săptămânii viitoare, formația din Fabric va debuta în Campionatul Municipal, în compania echipei Luceafărul Timișoara.

Ripensia a intrat în linie dreaptă. A mai rămas ceva mai mult de o săptămână până la revenirea echipei în competițiile oficiale, după o absență de 64 de ani. Elevii lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu au disputat două jocuri de pregătire în această săptămână, în urma cărora echipa tehnică va trage concluziile de rigoare. Echipa de bază a dispus, marți, cu 4-1 de ASU Politehnica, în vreme ce ieri, la baza Electrica, cei care au avut mai puține apariții în ultimele jocuri au remizat, scor 1-1, cu o altă echipă din „Municipiu”, Frontiera Timișoara.

Antrenorul Ovidiu Olariu spune că băieții săi mai au de lucru până să ajungă la nivelul dorit, urmând ca zilele următoare staff-ul tehnic să se decidă asupra lotului cu care va aborda viitoarea ediție a Campionatului Municipal. „Mai avem mult de lucrat. Suntem în cea de-a șaptea săptămână de pregătire. Eu zică că suntem undeva pe la 80-85%. În mare măsură am stabilit lotul, rămâne să le comunicăm jucătorilor exact situația. Chiar și pe cei care au jucat mai puțin în amicale sperăm să îi ținem aproape de noi, pentru că cine știe de unde poate răsări o surpriză. Avem încredere în ei și dorim să îi ținem sub observație”, a declarat Olariu.

Ripensia Timișoara a fost repartizată în Seria I a Campionatului Municipal, alături de formațiile Termo Timișoara, LPS Banatul, Luceafărul Timișoara, Electrica 1869 Timișoara, Auto II Timișoara, CSS Bega Timișoara, SC Politehnica (juniorii lui Nova Drăghici), Avicola Buziaș, Timișul II Șag, Millenium II Giarmata, Fortuna Covaci și Diniășanca II Diniaș.

Roș-galbenii vor debuta vinerea viitoare, pe „Electrica” urmând să sosească Luceafărul Timișoara.