Timișoara Saracens a acces în grupele principale ale EPCR Challenge Cup, cel mai înalt nivel atins vreodată de rugby-ul din capitala Banatului. O calificare consfințită sâmbătă, prin victoria cu 28-17 de pe terenul campioanei Italiei, Calvisano Rugby, la care și-a adus o contribuție importantă și Vali Calafeteanu.
Mijlocașul la grămadă al Timișoarei a fost declarat, de altfel, cel mai bun jucător al meciului de pe „Stadio Peroni”. Transformeurul de serviciu al bănățenilor a vorbit, într-un interviu acordat site-ului Federației Române de Rugby (frr.ro), despre partida de pe terenul lombarzilor.
„A fost un meci pe care am încercat să îl controlăm încă de la început, pentru că eram conștienți că dacă îi vom lăsa să joace, vor prinde curaj și vor veni peste noi. Am început greu, prima repriză a fost una închisă, nu s-au dat prea multe puncte. În cea de-a doua au fost acele momente în care ne-au condus, după ce au marcat eseu, însă din acel moment noi am început să accelerăm și am reușit să dăm două eseuri la interval de cinci minute și ne-am dus la 20-10. După care am continuat să jucăm și să încercăm să punem cât mai multe puncte pe tabelă”, a spus Calafeteanu, conform sursei citate.
Vali Calafeteanu spune că accederea în grupele principale ale puternicei competiții continentale nu reprezintă un succes doar pentru rugby-ul timișorean, ci pentru întreaga lume a sportului cu balonul oval din România. Ultima echipă de club din țara noastră care a participat într-o competiție europeană de anvergură a fost Dinamo București, care a luat startul în ediția 2002/2003 a fostei European Shield.
„O calificare muncită, care a fost pregătită cinci ani, pentru care toată lumea a strâns rândurile. Mă bucur că am reușit acestă performanță pentru că în ultimul an am trecut prin momente mai grele, mai ales la sfârșitul lui 2015, însă am reușit să rămânem uniți și să fim o echipă. Este o calificare importantă nu doar pentru Timișoara, ci și pentru întreaga Românie, o calificare care ne obligă foarte mult și sperăm să facem o surpriză frumoasă și pe mai departe”, a mai spus Calafeteanu.
Numărul 9 al Timișoarei speră ca el și colegii săi să reușească o figură frumoasă și în faza grupelor. „Aș vrea mai întâi să știu echipele pe care le vom avea în grupă. Dar e normal să avem un obiectiv, pentru că altfel nu am mai avea nicio motivație de a participa. Ne dorim foarte mult să obținem victorii în meciurile pe care le vom disputa acasă, chiar dacă acest lucru va fi foarte greu. Avem însă un lot valoros, cu mulți jucători cu experiență și internaționali valoroși”, a spus Calafeteanu.
Pentru Timișoara Saracens urmează, vineri, un nou meci în Cupa României, în deplasare, la Politehnica Iași. Chiar dacă sunt șanse mici să facă deplasarea în Moldova, mijlocașul la grămadă al bănățenilor speră ca echipa sa să se întoarcă cu toate cele cinci puncte de pe terenul nou-promovatei în Superligă.
„80% din echipa care a fost la Calvisano nu va merge la Iași. Ne ajută mult faptul că avem un lot valoros și cantitativ și calitativ și putem astfel să ne odihnim prin rotație pentru că a fost o perioadă aglomerată pentru noi, cu trei meciuri într-o săptămână. Mergem la Iași cu obiectivul de a lua cele cinci puncte și de a face un meci bun. Cupa României este importantă pentru noi, pentru că trebuie să ne apărăm trofeul cucerit anul trecut”, a afirmat Vali Calafeteanu.