Diana Bulimar, aplaudată la Cagliari


Diana Bulimar a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Grand Prix „Rana Gioiaverde”, eveniment desfășurat la Cagliari. Gimnasta din Timișoara a demonstrat că nu întâmplător s-a întors cu o medalie de bronz de la Londra, reușind un exercițiu excepțional la bârnă.

Timișoreanca Diana Bulimar a fost singura reprezentantă a României la Grand Prix „Rana Gioiaverde”, un spectacol de gimnastică devenit deja tradițional în Italia. Spunem spectacol, pentru că acesta a fost, de altfel, și profilul evenimentului, promovarea gimnasticii fiind mai importantă decât rezultatele în sine.

Diana Bulimar a fost cap de afiș al evenimentului de la Cagliari, făcând deliciul spectatorilor printr-un exercițiu aproape perfect la bârnă. Sigură pe ea, cu elemente bine legate și cu dezinvoltura ce a propulsat-o în naționala de gimnastică a României, sportiva în vârstă de 17 ani a smuls ropote de aplauze din partea publicului italian.

Diana Bulimar se află la finalul unui an excepțional, care a propulsat-o în rândul celor mai interesante gimnaste ale lumii. Timișoreanca a început în 2012 să colecționeze medalii râvnite de sute și mii de sportivi. În primăvară, a devenit campioană europeană la Bruxelles, cu echipa României, apoi în luna iunie a luat un aur la sol și un argint la bârnă, în cadrul FIG Challenger Cup de la Gent, iar la Jocurile Olimpice de la Londra a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, împreună cu colegele de la lotul național.

Exercițiul Dianei Bulimar de sâmbătă, de la Cagliari, poate fi vizionat AICI.

Diana Bulimar, cap de afiș la Grand Prix-ul de la Cagliari


După o pauză lungă, începută odată cu încheierea Jocurilor Olimpice de la Londra, Diana Bulimar revine în concursurile de gimnastică. Timișoreanca e invitată specială la „Grand Prix Rana Gioiaverde Cup 2012”, competiție ce se va desfășura sâmbătă, în Italia, la Cagliari.

Singura reprezentantă a Timișoarei care s-a întors de la Londra cu o medalie olimpică revine în febra concursurilor. După aproape patru luni de pauză fără competiții oficiale, Diana Bulimar va participa, la sfârșitul acestei săptămâni, la „Grand Prix Rana Gioiaverde Cup 2012”. Sportiva născută și formată pe Bega e cap de afiș la gimnastică artistică feminină, acolo unde, alături de sportivele din Italia, se va lupta cu ucraineanca Mariya Livchicova.

Concursul va avea loc în Italia, la Cagliari, în „Pala Rockfeller”, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora locală 16. Evenimentul e organizat de Federația Italiană de Gimnastică, alături de Comitato Regionale Sardinia și Studio Ghiretti.

Anul trecut, la „Grand Prix Gioiaverde Cup” au participat două gimnaste românce, care aveau să se remarce și la Jocurile Olimpice de la Londra. E vorba despre Cătălina Ponor, care a obținut locul 2 la bârnă la reuniunea italiană, și Larisa Iordache, clasată tot pe 2, la paralele.