Alternativă la Steaua și Dinamo! Revoluția din caiacul românesc a pornit din Timișoara

1
Nu sunt puține ramurile sportive ce au rămas ancorate în sistemul de dinainte de 1989. În caiac-canoe, Steaua și Dinamo continuă să atragă crema acestor discipline, în lipsa altor cluburi performante la nivel de seniori. De un an de zile, Timișoara și-a început contraatacul, grație antrenorului Octavian Ispas, revenit în orașul natal după peste un deceniu de experiență la loturile Mexicului sau Japoniei. Acesta a pus bazele clubului Water Performance, i-a repatriat pe doi dintre caiaciștii de valoare „furați” de cele două departamentale de pe Bega, iar rezultatele n-au întârziat să apară.

Dacă în alte ramuri sportive polii s-au inversat după 1989, în caiac-canoe situația a rămas neschimbată. Cele două cluburi departamentale, Steaua și Dinamo, au contintuat să atragă toți tinerii cu potențial crescuți de grupările de juniori din țară, folosindu-se de propriile mijloace, dar și de lipsa unor concurenți în adevăratul sens al cuvântului pe piața din România.

La Timișoara a pornit, de câțiva ani încoace, o nouă revoluție, de această dată cu bărci și padele, care zdruncină din temelii sistemul împământenit de decenii. Revenit în orașul natal, după ce și-a câștigat notorietatea internațională, lucrând cu loturile Mexicului sau Japoniei, antrenorul Octavian Ispas a avut ambiția de a demonstra că înalta performanță nu e o sintagmă inventată în constrângătoarea bază de la Snagov. Ea poate fi obținută și pe apele tulburi ale Begăi. L-a convins pe Bogdan Mada să lase Steaua și să revină acasă, imediat după ce participase la cea mai prestigioasă întrecere din cariera sa, Jocurile Olimpice de la Londra. I s-a alăturat Alin Anton, sportiv lansat de asemenea la Timișoara, și înregimentat de Dinamo, care abandonase activitatea competițională vreme de aproape patru ani.

9Cei doi au reușit să spargă monopolul intern, câștigând două medalii de aur și una de argint la Campionatele Naționale. Mai importantă a fost victoria de la selecțiile pentru Campionatul Mondial de la Dusseldorf, acolo unde Anton și Mada au dominat ostilitățile și au prins lotul național, cu toată opoziția celor din Federație. Pe pista din Germania, cei doi au obținut locul 4 în Finala B, ceea ce a reprezentat cel mai bun rezultat la nivelul lotului României, dar insuficient pentru a-l mulțumi pe exigentul Octavian Ispas.

„Federația de caiac-canoe nu a crezut că putem face ceva cu acest club, ne-au și atenționat în această privință. Dar noi am câștigat selecția pentru Campionatul Mondial și le-am demonstrat că deși ne-am pregătit acasă, cu mai puțini bani și aproape de familie, am reușit să fim cei mai buni. Eu personal nu sunt mulțumit de rezultatul de la Campionatul Mondial, și nici băieții nu sunt”, a declarat Ispas, completat de Alin Anton: „N-am reușit să obținem o medalie la Dusseldorf, dar vom încerca la anul. Ne propusesem acest țel deoarece atât eu, cât și colegul meu, am fost campioni europeni, am obținut medalii și la Cupe Mondiale. Pentru medalii muncim. E și o motivație financiară, prin acea pensie viageră. Dacă ieși campion mondial sau european ești răsplătit cu acea pensie pentru tot restul vieții. Mai mult, la un aur olimpic, pensia viageră ajunge la 1.000 de euro”.

Sătul de București

10Bogdan Mada s-a lansat pe Bega, însă odată cu depășirea vârstei junioratului a fost înregimentat de Steaua. Timișoreanul a ajuns astfel la Jocurile Olimpice de la Londra, ca sportiv al clubului roș-albastru, însă nu era mulțumit de direcția în care se îndrepta cariera lui. „Dacă nu se înființa acest club la Timișoara, m-aș fi lăsat de sport. Nu mai suportam aerul din București, nu mai suportam acea bază de la Snagov, din care nu puteai ieși la un film sau la un suc. Zi de zi vedeai aceiași oameni, aceiași copaci”, a mărturisit Mada, care are ambiții mari pentru 2014, atunci când speră că va urca alături de colegul său, Alin Anton, pe podiumul Campionatelor Mondiale de la Moscova: „La anul sperăm să luăm toate cele trei medalii de aur pe plan național, în probele la care vom concura, iar la Campionatul Mondial să fim în primii șase. Eu am încrederea că putem termina chiar pe podium. Ambiție și determinare avem”.

Această saturație a sportivilor față de atmosfera cazonă din cele două cluburi departamentale din București a stat chiar la baza înființării clubului Water Performance. „În tot timpul cât am fost plecat, am ținut legătura cu foștii mei sportivi. În ultimii 10 ani, am dat 17-18 juniori la Steaua și Dinamo, iar marea lor majoritate s-au lăsat rapid de sport. Am decis că în momentul în care voi reveni la Timișoara, vom fonda un club prin care să încercăm să contracarăm această situație. Am simțit că sunt dator să dau ceva înapoi caiacului timișorean, care mi-a dat atât de multe. M-am simțit obligat și față de acești copii, deoarece eu am fost cel ce i-a adus la caiac-canoe”, a mai spus Ispas.

12Reputatul antrenor mărturisește că încă de la începutul carierei a încercat să fugă de mirajul celor două cluburi departamentale. „Eu m-am apucat de antrenorat la 19 ani, pentru că eu, ca sportiv, n-am fost mulțumit de modul de lucru al antrenorilor și am fost convins că pot face treabă și altfel. Apoi, Ion Bârlădeanu, actualul președinte al federației, mi-a spus că dacă vreau să ajung mare antrenor, trebuie să vin la Steaua sau Dinamo. Eu n-am crezut acest lucru și am ținut să demonstrez de atunci contrariul. Fac ceea ce fac cu plăcere, chiar dacă puțini mă înțeleg. Nici soția nu mă înțelege, dar o fac cu plăcere”, a mai spus Ispas.

CS Water Performance a reușit recent înregimentarea unei sportive de la Dinamo, participantă la rândul ei la Jocurile Olimpice de la Londra. E vorba despre Iulia Paleu, caiacistă originară din județul Neamț. Ea se pregătește la Timișoara alături de o sportivă cunoscută pe plan european, portugheza Teresa Portela, fostă participantă la Jocurile Olimpice de la Beijing, care a venit pe Bega pentru a-i da o mână de ajutor lui Octavian Ispas.

„Antrenorii de la celelalte cluburi nu sunt foarte încântați când aud că sportivii lor vor să vină aici. Foștii colegi mă întreabă în permanență ce se întâmplă la Timișoara și cred că de la anul vor fi și mai mulți sportivi care vor dori să ni se alăture”, a mărturisit Iulia Paleu.

7Obiectiv – Rio 2016

CS Water Performance e în acest moment singurul club timișorean cu un proiect olimpic. Țelul final al muncii din prezent e participarea cu rezultate cât mai bune la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro. Lotul e format din Bogdan Mada, Alin Anton, Iulia Paleu și tânărul Vlad Praja, unul dintre cei mai promițători sportivi produși de CSS Bega, și al cărui transfer e în curs de rezolvare.

„Mai trebuie să vină încă o fată de la Dinamo, dar încă nu știu dacă o primesc sau nu. Totul depinde de fondurile pe care le avem la dispoziție”, a declarat antrenorul Octavian Ispas, care a mărturisit că în ultima perioadă a fost asaltat cu cereri din partea sportivilor de la Steaua și Dinamo, dar pe care din rațiuni financiare și nu numai, a fost nevoit să le refuze. „Prefer un lot de maximum 6-7 sportivi, pentru că în momentul în care sunt mai mulți, nu mai pot lucra atât de bine cu fiecare dintre ei individual”, a mai spus Ispas.

CS Water Performance beneficiază de o pagină de facebook, dar și de un site oficial bine întreținut și cu informații în detaliu despre sportivi și antrenori.

Peste Steaua și Dinamo! Timișorenii Mada și Anton, dubli campioni naționali la Bascov

1094502_10201370296892862_726011041_o
Zilele trecute s-a desfășurat la Bascov, în județul Argeș, Campionatul Național de viteză, concurs la care kaiaciștii timișoreni au reușit rezultate notabile. Tandemul Bogdan Mada – Alin Anton, de la CS Waterperformance Timișoara, a reușit două medalii de aur, în detrimentul reprezentanților celor două cluburi departamentale, Steaua și Dinamo.

După ce a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, timișoreanul Bogdan Mada, legitimat pe atunci la CSA Steaua, a ținut să demonstreze că se poate face performanță și pe apele tulburi ale Begăi. A revenit în orașul în care a învățat să vâslească, iar împreună cu antrenorul Octavian Ispas, fost component al corpului de antrenori al Japoniei, a pus bazele clubului CS Waterperformance. Rezultatele nu au întârziat să apară, noua formațiune bănățeană întorcându-se cu două medalii de aur de la recent încheiatele Campionate Naționale de viteză de la Bascov.

CS Waterperformance a participat cu un tandem deja consacrat, Bogan Mada – Alin Anton, cei doi câștigând probele de K2-500m și K2-200m. Satisfacția celor două succese e cu atât mai mare cu cât echipajul timișorean a trecut linia desosire înaintea celor de la Steaua (Alexandru Ștefan Maria și Paul Podgoreanu), respectiv Dinamo (Sorin Dugalie și Răzvan Oltean).

Timișoara, reprezentată la Campionatul Mondial de kaiac-canoe de la Duisburg

481177_4736137534847_503450434_n
La mijlocul săptămânii viitoare, în Germania, la Duisburg, se va da startul Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe. În lotul de 30 de sportivi al României, se regăsesc și doi reprezentanți ai clubului Water Performance din Timișoara, Bogdan Mada și Alin Anton, concurenți în două probe la cea mai importantă competiție a anului.

CS Waterperformance Timișoara, club a cărui baze s-au pus anul trecut, va fi prezent la Campionatul Mondial de kaiac-canoe de la Duisburg prin cei mai reprezentativi sportivi ai săi. E vorba despre Alin Anton și Bogdan Mada, ultimul participând la ediția londoneză a Jocurilor Olimpice, din 2012. Cei doi vor concura împreună în două probe. E vorba despre cea de viteză, kaiac 2 – 200 metri, dar și la kaiac 2 – 500 metri.

„Ne-am propus trei clasări pe locurile 1-3 şi trei clasări pe locurile 4-6. Sperăm şi avem încredere că aceste obiective se vor realiza.  Noi avem o echipă tânără. La anumite probe avem sportivi care au câştigat anii trecuţi medalii de aur, argint şi bronz la europene şi mondiale. Îi amintesc aici pe Liviu Alexandru Dumitrescu şi pe Victor Mihalachi”, a declarat pentru Agerpres, antrenorul federal Ion Constantin.

România se va baza la Duisburg pe un lot de 30 de sportivi, care în ultimele luni au efectuat mai multe stagii de pregătire special pentru acest eveniment de anvergură mondială. „Pregătirea sportivilor a început centralizat din luna octombrie 2012, la Snagov şi Bascov-Budeasa. Pentru pregătirea nespecifică s-a mers la Cheile Grădiştei, la altitudine. În primăvară, am avut un cantonament în apă caldă în Antalya. La noi, condiţiile meteo nu au permis să începem pregătirea pe apă”, a mai spus Ion Constantin pentru sursa citată.

Bogdan Mada și Alin Anton vor pleca marți spre Duisburg, urmând a se întoarce la începutul săprămânii următoare. Concursul propriu-zis se întinde pe perioada 28 august – 1 septembrie.

Bogdan Mada a revenit în Timișoara pentru a scrie istorie cu kaiacul

Bogdan Mada (dreapta), a reprezentat Timișoara la Jocurile Olimpice de la Londra

Unul dintre cei patru reprezentanți ai Timișoarei la Jocurile Olimpice de la Londra, Bogdan Mada, a revenit de curând în orașul natal. Kaiacistul în vârstă de 23 de ani s-a alăturat unui proiect ambițios, CS Water Performance, club sub egida căruia își dorește ca peste patru ani, la Rio de Janeiro, să își îndeplinească visul, acela de a urca pe podiumul olimpic.

Bogdan Mada s-a luptat în vară, pe apa calmă de la Elton Dorney, cu gândul de a aduce o prețioasă medalie olimpică în Timișoara. A împărțit barca cu Ionuț Mitrea, cei doi concurând la una dintre cele mai spectaculoase probe de kaiac, cea de sprint 200 metri.

„A fost o experiență foarte frumoasă, dar îmi pare rău că nu am reușit ce mi-am propus, adică o medalie olimpică. Acum sunt foarte fericit că m-am întors în Timișoara, unde m-am format, și sper ca peste patru ani, la Rio de Janeiro, să cuceresc o medalie olimpică pentru orașul meu”, a declarat Bogdan Mada.

Echipajul din care a făcut parte și sportivul timișorean a ratat calificarea în marea finală, terminând pe locul 5 (ultimul) în semifinala 1, cu timpul 34.253 secunde. Lui Mada și Mitrea le-a mai rămas doar Finala B, pe care au încheiat-o tot pe 5, obținând astfel un loc 13 la general. Totuși, kaiacistul lansat pe Bega a avut probleme serioase cu padela, care ne amintesc de pățania lui Ivan Patzaichin, din 1972, de la Munchen, când a încheiat calificările cu pagaia ruptă. „Ne-a lipsit și norocul, fiind vorba despre o probă de viteză. Am avut și ghinion, deoarece mi s-a rupt padela în finala B. Din păcate, aceasta a fost situația. Repet, a fost o experiență bună pentru mine și sper ca peste patru ani să îmi îndeplinesc visul”, a mai spus Mada.

Bogdan Mada a fost unul dintre cei patru timișoreni prezenți în vară la Londra, alături de gimnaștii Diana Bulimar și Vlad Cotuna, precum și de canotorul Cristian Pârghie. „În vremurile pe care le trăim, cred că pentru Timișoara a fost onorabil să trimită patru sportivi la Jocurile Olimpice. Pe viitor, sper să fim din ce în ce mai mulți. Problema e că se investește puțin în ramura mea sportivă în toată țara, nu doar aici. Eu am fost legitimat până acum la Steaua București, unde se spune că sunt bani mulți, condiții bune, pretenții mai mari, dar nu e chiar așa. De aceea am și revenit în Timișoara, pentru că am mai multă încredere în oamenii din orașul meu decât în bucureșteni”, spune Mada.

„M-am săturat de tot ce înseamnă București”

După Jocurile Olimpice, Bogdan Mada a hotărât să își întoarcă „barca” înspre apele tulburi ale Begăi. După șapte ani petrecuți la București, la CSA Steaua, sportivul în vârstă de 23 de ani a revenit în orașul natal pentru a se alătura unui proiect ambițios, care să readucă în anii următori kaiacul timișorean pe cele mai înalte culmi.

Alături de Octavian Ispas, cel care la Londra s-a ocupat de pregătirea echipajelor japoneze de kaiac-canoe, Bogdan Mada s-a legitimat la CS Water Performance, club de pontonul căruia și-au legat bărcile sportivi care au făcut legendă, precum Alin Anton, noul coleg de echipaj al participantului la Jocurile Olimpice.

„Pentru început, așteptăm să primim un spațiu din partea Primăriei, pentru a și construi un club. Momentan, ne pregătim la CSS1. E bine pentru început, dacă merge treaba așa cum trebuie, sunt sigur că vom face performanță”, spune Mada despre clubul pe care încearcă să îl pună pe picioare.

Timișoreanul își dorește ca în anul ce vine să cucerească o medalie la Campionatele Mondiale, într-un echipaj 100% timișorean, împreună cu Alin Anton. „În 2013 îmi doresc neapărat o medalie la Campionatul Mondial. Cred că am șanse destul de bune, am un coleg foarte bun, care a fost și el, la fel ca și mine, campion european, e vorba despre Alin Anton. El s-a lăsat vreme de 3 ani de kaiac pentru a se dedica familiei, dar în acest an a revenit cu succes, cu un argint la Campionatele Naționale, în proba de 200 m simplu. Am încredere în el, el în mine, și cred că putem face o treabă foarte bună, fiind timișoreni amândoi.  Contează și acest aspect pentru mine, pentru că m-am săturat de tot ce înseamnă București”, a conchis Bogdan Mada.

Buletin olimpic: Comportare bună pentru sportivii timișoreni


Cei trei sportivi timișoreni care au început deja concursurile la Londra au avut prestații bune. Gimnastul Vlad Cotuna s-a prezentat onorabil, asta deși a ratat calificarea în finală atât cu echipa, cât și la aparate. În schimb, Diana Bulimar și Cristi Pârghie rămân în cursa pentru medalii.

Primul sportiv timișorean intrat în competiție a fost gimnastul Vlad Cotuna, legitimat la CSM Lugoj. Tânărul sportiv a avut o prestație demnă de apreciat, la prima sa participare olimpică, obținând punctaje după cum urmează: 14.400 la inele, 15.500 la sărituri, 14.886 la paralele, 15.016 la sol și 13.491 la bară fixă. Din păcate, bănățeanul nu s-a calificat în finală la niciun aparat și, mai mult decât atât, echipa României s-a clasat abia pe poziția a 10-a, ratând finala.

Mult mai bine stă Timișoara la gimnastică feminin. Diana Bulimar are astăzi șansa de a aduce o nouă medalie olimpică pe Bega, după opt ani. Micuța gimnastă va lupta astăzi pentru glorie în finala pe echipe, care va începe la 18.30 în North Greenwitch Arena. De asemenea, Bulimar a mai obținut calificarea și în finala de la bârnă, unde a reușit al 10-lea punctaj din concurs. Timișoreanca va concura la acest aparat pe 7 august.

În cursa pentru o medalie olimpică se mai află și canotorul Cristian Pârghie, cel care a obținut ieri calificarea în semifinalele probei de patru rame fără cârmaci. Echipajul format din sportivul timișorean, alături de Marius Cozmiuc, Alexandru Pălămariu și Florin Curuea a obținut locul al doilea în seriile de calificare. Cei patru vor trage tare joi, pentru un loc în finală, startul penultimului act dându-se la ora 12.10.

Cel de-al patrulea sportiv timișorean calificat la Jocurile Olimpice mai are de așteptat ceva mai mult de o săptămână până la intrarea sa în concurs. Kaiacistul Bogdan Mada va evolua pe 10 august în calificările probei de K2 200 metri, acolo unde concurează alături de Ionuț Alexandru Mitrea.

Salutăm prima medalie olimpică ajunsă în județul Timiș la această ediție a J.O. Judoka Corina Căprioriu, originară din Lugoj, a obținut ieri argintul la categoria 57 kg., fiind învinsă prin descalificare, în prelungiri, de japoneza Kaori Matsumoto, campioană mondială la zi.

Sportivii timișoreni au ajuns la Londra


Patru zile au mai rămas până la startul celei de-a 30-a ediții a Jocurilor Olimpice. Sportivii români au ajuns deja în satul olimpic de la Londra, iar printre ei se află și patru timișoreni, care vor concura la gimnastică, canotaj și kaiac-canoe.

A început numărătoarea inversă. Până la startul Jocurilor Olimpice de la Londra au mai rămas doar patru zile. Flacăra olimpică a ajuns, cu peripeții, în capitala Marii Britanii, iar întreaga planetă așteaptă cu sufletul la gură cea de-a 30-a ediție a jocurilor reactivate de baronul Pierre de Coubertin la sfârșitul secolului al XIX-lea.

La Londra au ajuns și cei patru sportivi născuți la Timișoara, care vor concura pentru România sub semnul celor cinci cercuri. Gimnaștii Diana Bulimar și Vlad Cotuna (foto – în centru), alături de canotorul Cristian Pârghie și kaiacistul Bogdan Mada se află în satul olimpic, unde se pregătesc pentru cel mai important „hop” din viața lor. Iar asta pentru că toți cei patru timișoreni calificați la Londra vor înregistra prima prezență la Jocurile Olimpice.

Gimnaștii se pregătesc în sala lui Beckham

Atât fetele lui Octavian Bellu și Mariana Bitang, cât și băieții lui Ioan Suciu se pregătesc într-o sală aflată în incinta academiei celebrului fotbalist David Beckham. Nu departe de locul de antrenament, se află și sala în care săptămâna viitoare gimnaștii români vor căuta să etaleze cele mai reușit exerciții.

Cei doi gimnaști timișoreni prezenți la Londra s-au familiarizat rapid cu aparatele și speră să ofere maximum la startul întrecerii. „E foarte frumos, cu multă lumină. Ne-am acomodat repede“, a declarat Diana Bulimar, pentru gsp.ro, referindu-se la sala în care ea și colegele ei fac ultimele repetiții înaintea concursului olimpic. „Pentru mine a fost foarte bine. Aparatele sunt pe placul meu. Sunt nerăbdător”, a declarat și Vlad Cotuna, pentru aceeași sursă.

Cotuna va intra primul în arenă

Primul timișorean care va concura la Jocurile Olimpice de la Londra e Vlad Cotuna. Gimnastul în vârstă de 21 ani va debuta luni, 30 iulie, atunci când e programat concursul pe echipe la gimnastică masculină. O zi mai târziu va intra în scenă și Diana Bulimar, în întrecerea feminină pe echipe.

Tot marți va debuta și canotorul Cristian Pârghie, cel care face parte din echipajul de 4 rame fără cârmaci, alături de Marius Cozmiuc, Florin Curuea și Alexandru Pălămariu. Ultimul, dar nu și cel din urmă, e kaiacistul Bogdan Mada, cel care va concura alături de Ionuț Mitrea în proba de kaiac dublu 200 metri, ce va începe pe 10 august.

Iată programul complet al sportivilor timișoreni, în ordinea intrării:

Gimnastică masculin: Cristian Bataga, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoso, Vlad Cotuna şi Flavius Koczi – concursul pe echipe (30 iulie), individual compus (1 august), concursul pe aparate (5-7 august)

Gimnastică feminin: Diana Bulimar, Diana Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor – concursul pe echipe (31 iulie), individual compus (2 august), concursul pe aparate (5-7 august)

Canotaj: Marius Vasile Cozmiuc, Florin Curuea, Alexandru Palamariu şi Cristi Ilie Pârghie – echipaj 4 (31 iulie – 4 august)

Kaiac-canoe: Bogdan Mada şi Ionut Mitrea – K2 200 m (10 august-calificări, 11 august-finala)

Timișoara, reprezentată de patru sportivi la Jocurile Olimpice

Patru sportivi născuți la Timișoara vor reprezenta România la Jocurile Olimpice. Diana Bulimar, Vlad Cotuna, Cristi Pârghie și Bogdan Mada se vor lupta pentru a aduce o nouă medalie olimpică în orașul de pe Bega după opt ani.

Trei săptămâni au mai rămas până la startul celei de-a XXX-a ediții a Jocurilor Olimpice moderne. La începutul săptămânii, COSR a aprobat lista sportivilor români care vor concura la Londra, începând cu 27 iulie. În delegația care numără 104 sportivi se regăsesc și patru timișoreni, care au șanse bune să aducă măcar o medalie în orașul lor natal.

Diana Bulimar e, cu siguranță, speranța Timișoarei pentru o medalie. Micuța gimnastă, care va împlini 17 ani la zece zile după încheierea Jocurilor Olimpice, a traversat în acest an o creștere de formă remarcabilă. Medaliată cu aur împreună cu echipa României la Campionatele Europene de la Bruxelles, Bulimar a recidivat la FIG Challange Cup de la Gent, unde a câștigat aurul la sol și argintul la bârnă, depășită doar de Cătălina Ponor. Sportiva legitimată la clubul Dinamo e prima gimnastă din Timișoara componentă a lotului olimpic feminin, după Andreea Ulmeanu, care a fost rezervă la Sydney, în 2000.

 

Vlad Cotuna va încerca la rândul său să pună umărul la o medalie, asta deși gimnastica masculină n-a mai urcat pe un podium olimpic din 2004, atunci când din lot făcea parte și timișoreanul Dan Potra. Cotuna s-a născut la Timișoara în 1990 și a prins lotul olimpic, lăsându-l acasă pe multiplul campion la sărituri, Marian Drăgulescu. Oficialii echipei naționale au considerat că sportivul legitimat la CSM Lugoj e mai bine pregătit în acest moment pentru o competiție de o asemenea anvergură.

 

Cristian Pârghie face parte din grupul care a readus canotajul masculin românesc sub semnul celor cinci cercuri după opt ani. Născut la 20 august 1992, Pârghie a început canotajul la CSS Bega, remarcându-se, încă de la început ca un talent desăvârșit. În 2009 a devenit vicecampion mondial de juniori în Franța, iar un an mai târziu a obținut locul 4, la Campionatul Mondial disputat la Racice, în Cehia. Cristi e legitimat în prezent la CSA Steaua și va concura la Londra în echipajul de 4 rame fără cârmaci, alături de Marius Cozmiuc, Alexandru Pălămariu și Florin Curuia.

 

Bogdan Mada va reprezenta, la rândul lui, Timișoara la Jocurile Olimpice. Caiacistul în vârstă de 23 de ani a luat primul contact cu ambarcațiunile pe Bega, iar în prezent e legitimat la CSA Steaua. Mada va concura la Londra în proba de kaiac dublu 200 de metri, alături de Ionuț Mitrea.

 

 

 

Cea mai numeroasă participare din 1964

Orașul de pe Bega n-a mai fost reprezentată de atât de mulți sportivi la Jocurile Olimpice de la ediția din 1964, desfășurată la Tokio, atunci când lotul României a numărat șapte timișoreni: Lajos Kovacs-Borbely și Hilde Lauer (canotaj), Cristina Doboșan (gimnastică), Iolanda Balaș (atletism), Mihai Coste (volei), Bujor Hălmăgeanu (fotbal) și Ionel Drîmbă (scrimă). De atunci, Timișoara n-a mai trimis mai mult de trei sportivi la cea mai importantă competiție a omenirii. În 2008, la Beijing, reprezentantul capitalei Banatului a fost trăgătorul Ioan Toman.