FOTOREPORTAJ | Ruinele sportului timișorean (II): ILSA, de la bază sportivă, la groapă de gunoi

În ultimii ani, site-ul nostru a semnalat în mai multe rânduri rușinea pe care a trăit-o Timișoara prin pierderea totală a unui sport de echipă care i-a adus șase titluri naționale. Polo pe apă nu se mai joacă în Timișoara de mai bine de un deceniu și jumătate. Mai exact, din 1999, atunci când legendara ILSA nu s-a mai înscris în Superligă, dispărând complet, laolaltă cu această disciplină, din peisajul sportiv al capitalei Banatului. Odată cu stoparea finanțării clubului sportiv și apoi a falimentului (forțat, cum altfel?!) fabricii, cocheta bază sportivă situată în vecinătatea Inspectorarului Județean de Poliție a ajuns o ruină în adevăratul sens al cuvântului.

În episodul de astăzi al serialului vom urmări degradarea graduală a bazei sportive ILSA, începând cu anul 1999, atunci când echipa de polo și-a încetat activitatea. De la bazin neutilizat, la adăpost pentru oamenii străzii și până la stadiul de astăzi, în care vegetația deasă și maldărul de gunoaie au acoperit complet până și molozul rezultat din demolarea piscinei, în 2009.

1999

Echipa de polo pe apă ILSA Timișoara, prezentă în primul eșalon neîntrerupt de 16 ani, nu s-a înscris în campionat. Motivele sunt lesne de ghicit – lipsa de fonduri, după ce fabrica intrase în declin, îndreptându-se spre un faliment programat de noul proprietar (Grupul Tender), care avea cu totul alte planuri în zonă. În acest an, bazinul era încă funcțional, însă era folosit mai degrabă pentru agrement, deoarece fusese de câțiva ani buni depășit din punct de vedere tehnic. Regulamentul nu mai permitea disputarea meciurilor oficiale de polo în bazine în care se înregistrează adâncimi sub 2.20m, astfel că bătrâna piscină a ILSA-ei nu a mai găzduit partide de Superligă în ultimele sezoane de activitate a echipei.

Trebuie spus, din capul locului, că bazinul ILSA a fost dintotdeauna la limita omologării. Piscina a apărut în anii ’20, ca parte a ștrandului destinat angajaților fabricii, însă apoi a devenit „vatra” poloului timișorean, în care s-a născut marea echipă a anilor 40-50. Vă reamintim, ILSA a cucerit șase titluri de campioană consecutive, între anii 1946-1951. Gabor Torok, Adalbert Stănescu, Zoltan Norman, Octavian Iosim sau Adalbert Retscher sunt doar câteva nume care ai „echipei de aur”. Bazinul a fost acoperit la începutul anilor ’70, forțat de regulament, cu o structură mai degrabă improvizată.

2004

Fabrica își închisese deja porțile, la fel și baza sportivă. Bazinul acoperit, în care până nu demult evolua ILSA, nu mai fusese umplut de câțiva ani buni. Terenul de handbal, aflat chiar în partea stângă a intrării principale în bază, era folosit, sportadic, pentru meciuri de fotbal „de cartier”. Aspectul general aducea încă a bază sportivă, însă era de prevăzut că urma degradarea treptată și chiar demolarea, în condițiile în care noii proprietari ai acelui spațiu aveau în plan construirea unui ansamblu ultramodern de locuințe, al cărui piesă de rezistență era o clădire de 33 de etaje, ce avea să devină cea mai înaltă din România. Vă amintiți de proiectul „Noua Timișoara”?…

2007

Turnurile de beton și sticlă întârziau să apară. Între timp, baza sportivă a ILSA-ei a devenit un veritabil „hotel” pentru boschetari. Clădirea bazinului a rămas fără geamuri, iar pereții exteriori și interiori s-au transformat într-o planșă a mâzgălelilor de tot felul. Nepăsarea a dat frâu liber mizeriei, bălăriilor și personajelor dubioase, la doi pași de sediul județean al Poliției și la o aruncătură de băț de centrul orașului.

2009

Odată cu fabrica, a fost demolat și vechiul bazin de la ILSA. A rămas doar cuva bazinului, umplută cu moloz, iar patru dintre cele șase blockstart-uri au rezistat cu vitejie „bombardamentului”.

2012

La trei ani de la demolarea bazinului, nu s-a schimbat nimic. Molozul a rămas în continuare în cuva bazinului, însă întrergul spațiu începuse să fie umplut de buruieni și gunoaie. Câinii vagabonzi inspectau mormanele variate de deșeuri depozitate de cetățenii din zonă. De pildă, în zona meselor de ping-pong, am găsit un… frigider.

2016

Poarta bazei sportive e încuiată cu lanț și lacăt. În spatele gardului, nimic nu mai seamănă cu baza de odinioară. Din cauza vegetației dese, ne e imposibil să mai deslușim ceva din terenul de handbal (aflat lipit de gardul dinspre actuala stradă Dimitrie Gusti). Terenul a căpătat un alt proprietar, care a conceput un nou proiect imobiliar în această zonă. Pe care nu îl condamnăm, ci doar îl consemnăm. Pentru că, foarte probabil, imaginile de mai jos ne vor rămâne ca o ultimă impresie despre fosta bază sportivă ILSA.

*) Fotografiile din 1999, 2004, 2007 și 2009 au fost preluate de pe site-ul conceput de vechii „ilsiști”, ilsa-timisoara.net. Penultimul calup de fotografii a fost publicat pe site-ul banatsport.ro, în ianuarie 2012. Ultima galerie foto e formată din imagini surprinse ieri (16 iulie 2016).

Proiectul „bazine de cartier” începe să miște! Calea Șagului și Calea Buziașului, primele beneficiare

17Una dintre promisiunile actualei administrații locale din Timișoara pe care site-ul nostru a marșat în ultimii ani e cel al construirii a patru bazine semi-olimpice în marile cartiere ale orașului. După mai bine de trei ani, în care nici măcar n-au fost identificate cartierele care ar urma să beneficieze de aceste facilități, iată că s-a ajuns în faza votării PUZ-ului pentru primele două amenajări, în Calea Șagului și Calea Buziașului.

În conferința de presă susținută astăzi, primarul Nicolae Robu a declarat că, în ședința de săptămâna viitoare, consilierii locali vor vota PUZ-ul (Plan Urbanistic Zonal) pentru amenajarea primelor două obiective, în Calea Șagului și Calea Buziașului.

E vorba despre complexe sportive ce vor avea în prim-plan câte două bazine de înot, unul acoperit și altul descoperit. Cel din urmă va fi utilizat, pe timpul iernii, ca patinoar. În zonă se vor mai regăsi și terenuri de minifotbal, baschet și handbal. Complexul din Calea Buziașului va fi integrat în planul stadionului ce intenționează să se construiască în vecinătatea terenului „Tehnomet”, pentru echipa de rugby. Conform spuselor lui Nicolae Robu, stadionul va avea în primă fază o capacitate de 5.000 de locuri, dar cu posibilitate de extindere până la 15.000.

Dacă PUZ-ul pentru cele două obiective va fi votat în viitorul plen al Consiliului Local, lucrările vor putea începe în martie 2016. De asemenea, în perioada următoare, se vor porni demersurile și pentru celelalte două bazine semi-olimpice, care vor fi situate în Calea Lipovei și, cel mai probabil, Mehala (în zona Ovidiu Balea).

***

Cele patru bazine vor fi construite „pe modelul de mare succes implementat de mine la Universitatea Politehnica”, după spusele lui Nicolae Robu, făcând referire la cel de la Baza 2. Așadar, e vorba strict despre bazine de agrement, cu dimensiuni incompatibile cu sportul de performanță, dar care, cu siguranță, vor avea utilitatea lor pentru locuitorii din zonele respective.

Și totuși, Timișoara duce lipsă în primul rând de bazine pentru sportul de performanță. În momentul de față, nici nu îți trebuie toate degetele de la o mână pentru a le enumera. Astăzi, doar bazinul din zona Dacia, cel de 25 de metri, îndeplinește criterii adecvate pentru natație. Și, cu toate că în oraș au apărut și alte piscine acoperite, dimensiunile de omologare pentru competiții oficiale au fost „driblate” încă de la proiectare.

Am subliniat în repetate rânduri [1], [2], [3], [4] importanța orașului de pe Bega în istoria natației și a poloului românesc. Iar faptul că astăzi, Timișoara nu poate organiza concursuri oficiale de înot, nici măcar la nivel juvenil, iar poloul pe apă (care a adus șase titluri naționale) a dispărut cu desăvârșire, în principal din lipsa unui bazin omologabil, ar trebui să dea serios de gândit tuturor celor ce au condus, conduc și vor conduce pe viitor orașul.

Timișoara olimpică: ILSA, „scheletul” primei naționale olimpice de polo

Jocurile Olimpice de la Londra readuc echipa națională de polo a României sub semnul celor cinci cercuri. Din 1996, jocul cu mingea în apă din țara noastră n-a mai fost reprezentat la cel mai important eveniment sportiv al lumii. Puțină lume știe însă că tradiția olimpică a poloului românesc s-a născut la Timișoara, într-un bazin ce astăzi zace sub ruine.

Helsinki, 1952. Delegația olimpică a României conține, pentru prima oară în istoria participărilor, o echipă de polo. Opt jucători convocați, dintre care cinci de la echipa care a dominat autoritar acest sport în primii ani de după război, ILSA Timișoara.

Textiliștii formau, la vremea respectivă, cea mai puternică echipă de polo a țării. Cu antrenorul-jucător Gavrilă Torok și cu echipieri de renume, precum Zoltan Norman, Adalbert Stănescu sau Zoltan Hoszpodar, ILSA a cucerit șase titluri naționale consecutive, între 1946 și 1951. Anul Jocurilor Olimpice de la Helsinki a fost primul în care timișorenii aveau să piardă supremația, în fața bucreștenilor de la CCA. Cu toate acestea, poloiștii formați pe Bega nu aveau voie să lipsească de la prima prezență olimpică.

Adalbert Stănescu, Zoltan Norman, Octavian Iosim, Zoltan Hoszpodar și antrenorul-jucător Gavrilă Torok au format baza echipei care s-a deplasat în Finlanda. Cu toate acestea, lipsa de experiență pe plan internațional a dus la o participare extrem de scurtă. România a fost eliminată încă din faza preliminară la Helsinki, după două jocuri pierdute cu RF Germania (4-8) și SUA (3-6), rezultate ce i-au plasat pe tricolori pe locul 17, din 21 de participante. Mexic, Australia, Portugalia și India, în această ordine, i-au urmat pe români în ierarhia finală de la Helsinki.

Hoszpodar, ultimul mohican de la Melbourne

Patru ani mai târziu, la Melbourne, România avea să trimită o echipă aproape în totalitate schimbată. A rămas însă Zoli Hoszpodar, singurul reprezentant al ILSA-ei în Australia, acesta punând umărul la o clasare onorabilă, locul 8, la a doua participare olimpică. Tricolorii au început atunci foarte bine faza grupelor, cu o victorie în fața Austriei, scor 4-2, însă au fost apoi întrecuți, la limită de puternicele reprezentante ale URSS-ului (3-4) și Yugoslaviei (2-3). România a încheiat pe 8, după un turneu de consolare în care au pierdut în fața Marii Britanii (2-5), dar au învins Australia (4-2) și Singapore (15-1 – cel mai mare scor al turneului olimpic).

Polo, un sport uitat în Timișoara

Timișorenii își aduc aminte vag de polo. ILSA, unul dintre cele mai titrate cluburi sportive ale acestui oraș, mai trăiește doar în memoria câtorva nostalgici. Ultimele urme ale poloului în capitala Banatului s-au mai văzut în anii 90. Locul în care Norman, Stănescu, sau Torok au scris istorie zace de ani de zile într-o mizerie cruntă. Bazinul din incinta Industriei Lânii a fost scos complet din uz în anul 2000, iar în 2009 a fost demolat. În momentul de față, terenul respectiv e un adevărat focar de infecție, urmele vechiului bazin zărindu-se încă printre grămezile de moloz și de gunoaie care au împânzit zona.

 

Foto 1: România, în 1952 la Helsinki (Torok  – al doilea din stânga, Norman -al treilea din stânga, Hoszpodar – primul din dreapta)

Foto 2: Bazinul ILSA în 2012