Chiar dacă nu vorbim despre câștigarea unui trofeu sau o performanță europeană notabilă, ziua de 17 august 2002 va rămâne una de referință în istoria fotbalului timișorean. În după-amiaza acelei toride zile de vară, pe un stadion imens, dar vetust și degradat, pe niște gradene de lemn aflate în pragul descompunerii, pe un gazon verde, dar pe alocuri denivelat, s-a născut un fenomen. Unul căruia nu îi putem găsi un corespondent în istoria fotbalistică a Timișoarei. Un fenomen aproape imposibil de explicat în cuvinte și privit din exterior când cu admirație, când cu condescendență, când cu invidie.
În vara lui 2002, fotbalul timișorean se regăsea în poate cel mai dificil moment al istoriei sale de peste un secol. Poli, echipa-fanion a orașului din ultima jumătate de veac, retrograda în Divizia C, depunctată drastic în urma catastrofalei gestiuni a italianului Claudio Zambon. Dispariția acestuia din oraș a lăsat la gruparea alb-violetă un lot de juniori prea cruzi fie și pentru Divizia B, datorii și, mai presus de toate, o profundă dezamăgire. UMT retrograda, tot în acel an, după o scurtă aventură în Divizia A și urma să înceapă eșalonul secund cu 10 puncte în minus pentru neîndeplinirea baremului. Mai jos, găseam un AS Poli care cochetase cu promovarea în „B”, o Electrică aflată în ultimele sale luni de viață, un CFR care se chinuia de ceva vreme să scape de surghiunul Diviziei D și alte câteva cluburi care nu au tins niciodată la un rol de actor principal pe scena fotbalistică a Timișoarei: Textila, Auto, Calor etc. Cu alte cuvinte, nu se întrezărea absolut nimic la orizont, iar acel UMT – Ceahlăul 0-1, din ultima etapă a sezonul 2001/2002, părea să rămână ultimul meci de primă ligă organizat la Timișoara pentru mulți ani ce aveau să urmeze.
Fuziunea nou-promovatei AEK București cu AS Politehnica, echipa Institutului Politehnic, a reprezentat, la momentul respectiv, singura variantă rapidă de resuscitare a unui fotbal timișorean aflat în moarte clinică. Și, chiar dacă vorbim despre un compromis și despre un grup de jucători care, în marea lor majoritate, nu aveau nici cea mai mică legătură cu orașul de pe Bega, spiritul polist s-a reaprins, stârnindu-se o emulație rar întâlnită chiar și în precedentele decenii.
16.000, la primul meci oficial
La 17 august 2002, nou-fondata Poli AEK primea, pe „Dan Păltinișanu”, vizita lui FCM Bacău, o grupare care, pe fondul unei evoluții apreciate în precedenta stagiune, pornea în noul sezon cu gândul la titlu! Băcăuanii îi aveau în atac pe Ciocoiu și Cursaru, la mijloc pe Croitoru, în defensivă pe Radu Ciobanu – un pericol pentru orice portar la execturarea loviturilor libere, iar în poartă pe Prunea, întâmpinat de galeria polistă prin scandarea numelui lui Kennet Anderson, coșmarul fostului portar al naționalei din 1994.
Nici pe gazon băcăuanii lui Țiți Dumitriu n-au avut o viață mai ușoară. Doi jucători care s-au întâlnit sporadic cu Divizia A, la Rocar, i-au înscris două goluri greu digerabile. Mai întâi, în minutul 33, Romeo Stancu l-a lansat pe Dan Balauru pe dreapta, iar nouarul polist a șutat de la marginea careului, la colțul lung. Apoi, în minutul 74, căpitanul Mihai Nicolae a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri, catapultând balonul în vinclul din dreapta lui Prunea, care nu a schițat niciun gest.
Iată și formațiile care s-au întrecut în acea partidă:
Poli (director tehnic Basarab Panduri): A. Bogdan – Șoltuz, Angheluță (44, Ionilă), Ir. Voicu – A. Dumitru, Balauru, M. Nicolae (cpt.), Buia (46, Dobre), R. Stancu – C. Prodan (76, M. Oprea), Silvășan
Bacău (antrenor Dumitru Dumitriu): Prunea – David, Ardeleanu, R. Ciobanu, Apostol – M. Croitoru, Nivaldo (61, M. Ilie), Baciu – Cursaru, Ciocoiu (cpt.), Pitu (55, Petcu)
În continuare, vă invităm să vă delectați cu un rezumat video al respectivei partide, imaginile vorbind de la sine:
Evenimentul „Poli – unica iubire”, în care actuala divizionara secundă Politehnica se vor întâlni cu fotbaliștii din generația anilor 2002-2003 va avea loc vineri, de la ora 19:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
