BC SCM Timișoara are lotul complet! Marko Čakarević, ultimul transfer al „leilor”

marko-cakarevic-partizanBC SCM Timișoara e gata de startul pregătirilor pentru sezonul 2016/2017. Formația de pe Bega a oficializat astăzi cel de-al șaptelea și ultimul transfer al verii. E vorba despre sârbul Marko Čakarević, campion mondial și european de tineret cu reprezentativa țării sale. Noului jucător al Timișoarei nu îi va fi greu să se adapteze la gruparea alb-violetă, el fiind coleg cu Mladen Jeremic și Milos Komatina (deja anunțați în lotul lui BCT pentru sezonul viitor) în perioade diferite ale carierei sale.

Marko Čakarević poate acoperi pozițiile 3 și 2, măsoară exact 2 metri și s-a născut la 13 mai 1988 la Belgrad. Cariera de seniori și-a început-o în Franța, la ASVEL Lyon, pentru care a evoluat în perioada 2006-2008, cucerind Cupa Franței în 2008. În 2009 a revenit în spațiul ex-iugoslav, la formația macedoneană Pelister, iar în perioada 2011-2013 a evoluat pentru Partizan Belgrad, una dintre forțele baschetului european. Alături de „crno-beli” a câștigat de două ori titlul național, a câștigat o Cupă a Serbiei și a bifat 17 apariții în Euroligă. De asemenea, a câștigat tot cu Partizan puternica Ligă Adriatică, în 2013.

Ultimii doi ani ai carierei i-a petrecut în Bosnia, la Igokea Aleksandrovac, alături de care a reușit de două ori consecutiv „dubla” campionat-cupă. În sezonul trecut, Čakarević a fost coechipier la Igokea cu Milos Komatina, un alt jucător transferat de BC SCM Timișoara în această vară. Pe Čakarević îl așteaptă la Timișoara o altă veche cunoștință din cariera sa, Mladen Jeremic. Cei doi au fost colegi în reprezentativa de juniori a Serbiei, care a devenit campioană mondială U19 în 2007 și campioană europeană U20 în 2008.

Odată cu Marko Čakarević, lotul lui BC SCM Timișoara devine complet pentru sezonul 2016/2017. În această vară, la echipă au mai sosit Georgian Păun, Nikola Otasevic, Ionuț Drăgușin, Octavian Popa Calotă, Milos Komatina și Adrian Diaz, iar din „garda veche” au rămas la club Zoran Milencovici, Mladen Jeremic și Horațiu Covlescu.

BC SCM Timișoara are programat primul antrenament la începutul săptămânii viitoare, iar în weekend-ul ce urmează, clubul va organiza un eveniment de prezentare a lotului.