Etapă fără Politehnica în Liga a II-a! Gruparea alb-violetă e în pauză forțată, alături de alte trei divizionare secunde

Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara e în repaus forțat la acest final de săptămână. Conform programării inițiale, runda cu numărul XXVII ar fi adus-o pe „Știința” pe Șoimii Pâncota, însă gruparea arădeană a fost exclusă în toamnă, fiind prima grupare care a dispărut după începerea competiției. Au mai aruncat prosopul între timp ACS Berceni, Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea. Astfel în etapa din weekend, numărul echipelor care vor avea liber se ridică la patru.

Politehnica Timișoara și CS Mioveni sunt cele două divizionare secunde care vor sta fără să acumuleze puncte în etapa cu numărul XXVII. Dacă alb-violeții ar fi trebuit să întâlnească Șoimii Pâncota, pentru formația timișoreanului Alexandru Pelici ar fi urmat încleștarea cu ACS Berceni. Ambele grupări au dispărut însă din întrecere pe parcursul turului de campionat, iar rezultatele acumulate în acest sezon le-au fost anulate.

Tot în runda din weekend stau Dacia Unirea Brăila și CS Afumați, însă ambele vor câștiga la „masa verde”. Aversarele lor, CSM Râmnicu Vâlcea și Unirea Tărlungeni, s-au retras după începerea returului, astfel că regulamentul prevede că vor pierde toate meciurile cu 0-3, până la finalul sezonului, păstrându-și punctele agonisite în tur.

Așa cum site-ul nostru a mai menționat, alb-violeții nu vor umple cu un joc amical pauza cauzată de dispariția Pâncotei din campionat. Elevii lui Sorin Brîndescu au reluat joi dimineață antrenamentele și vor continua să se pregătească și mâine, urmând ca de luni să intre în programul obișnuit în vederea meciului din deplasare, cu Luceafărul Oradea.

O absență certă pentru duelul de la Sânmartin e cea a lui Alex Birău. Șeptarul alb-violeților s-a accidentat în minutul 70 al meciului de luni, de la Brașov. Fotbalistul a efectuat, la revenirea în Timișoara, un control medical amănunțit, care a relevat că a surferit o ruptură fibrilară la mușchii aductori. După cum ne-a declarat antrenorul secund al Politehnicii, Antonio Foale, „Mexicanul” va sta pe tușă aproximativ o lună. De asemenea, cu Luceafărul nu va evolua nici fundașul Ioan Mera, care a acumulat patru cartonașe galbene, fiind astfel sancționat cu o etapă de suspendare.

Iată programul etapei a XXVII-a:

Mâine, ora 11:00
Foresta Suceava – FC Academica Clinceni
Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa
CS Baloteşti – FC Braşov

Mâine, ora 12:00
Olimpia Satu Mare – Juventus Bucureşti – DigiSport 1, DolceSport

Duminică, ora 11:00
UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea – DigiSport 1, DolceSport

Luni, ora 17:00
Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – DigiSport 1, DolceSport

CSM Râmnicu Vâlcea – Dacia Unirea Brăila 0-3. Nu se dispută.
Unirea Tărlungeni – CS Afumaţi 0-3. Nu se dispută.
CS Mioveni stă, deoarece ACS Berceni s-a retras în tur.
Politehnica Timişoara stă, deoarece Şoimii Pâncota s-a retras în tur.

Politehnica, în fața primei etape libere din 2017! Accidentarea lui Birău, singurul motiv de îngrijorare

Birău s-a accidentat în minutul 70 al meciului de luni, de la Brașov (Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto)

Situația fără precedent din actualul sezon al Ligii a II-a, din care s-au retras deja patru formații, lasă găuri în programul fiecărei etape a campionatului. În cele mai multe dintre ele, patru grupări au parte de pauză forțată, așa cum va fi cazul Politehnicii Timișoara la finalul acestei săptămâni. În etapa a XXVII-a, alb-violeții ar fi trebui să primească vizita echipei Șoimii Pâncota, prima din „cvartetul” retraselor acestei stagiuni.

Politehnica Timișoara se află în fața primului weekend fără joc programat de la reluarea competiției de după pauza de iarnă. Alb-violeții au avut parte de două zile libere, după meciul de la Brașov. Delegația echipei s-a întors cu autocarul la Timișoara, în noaptea de după meci, iar primul antrenament din această săptămână a fost fixat pentru mâine, la ora 11:00. Așa cum anunța antrenorul principal Sorin Brîndescu după meciul de sub Tâmpa, nu a fost fixat niciun joc de verificare pentru weekend-ul următor, programul de pregătire continuând cu antrenamente.

Principalul motiv de îngrijorare pentru divizionara secundă e reprezentat de situația medicală a unuia dintre jucătorii de bază, Alex Birău. Șeptarul alb-violeților s-a accidentat în minutul 70 al meciului de la Brașov, fără a fi lovit de vreun adversar, fiind imediat schimbat cu Marco Giuricici.

În aceste zile, „Mexicanul” va fi supus unor investigații mai amănunțite, în urma căreia va fi stabilită și perioada de repaus. „Pare să fie vorba despre o ruptură la coapsă, la mușchii aductori. În aceste zile va face și un control mai amănunțit, deci nu știm încă verdictul cu exactitate. E vorba despre o recidivă, el a mai avut probleme în acea zonă. La pauza meciului de la Brașov chiar ne-a spus că are o jenă acolo, l-a tratat un pic Paul Coșovanu (n.r. kinetoterapeutul echipei), l-am întrebat dacă mai poate juca și ne-a răspuns «100% da!». Ne pare rău nu atât că am făcut o schimbare forțată, cât pentru sănătatea lui”, ne-a declarat „secundul” Politehnicii, Antonio Foale.

Start nefast de retur pentru „satelit”

Antonio Foale a explicat situația meciului pierdut la „masa verde” de echipa a doua a Politehnicii în prima etapă a returului (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

În această săptămână, s-a reluat întrecerea și în Campionatul Municipal (Liga 6), acolo unde este angrenată echipa secundă a Politehnicii. Luni, chiar în ziua jocului echipei mari de la Brașov, Poli II a avut programat primul joc din retur, în Fratelia, cu Luceafărul Timișoara. Alb-violeții, conduși la acest joc de antrenorul Juniorilor A, Tiberiu Brîndescu, a pierdut cu 3-0 la „masa verde”, deoarece de pe carnetele unor jucător lipsea viza AJF.

„Pe teren a fost 6-1, însă pe carnetele juniorilor, care au viză FRF, trebuie să fie și viză din partea AJF. Ne-a scăpat din vedere acest lucru, în condițiile în care în tur nu ne-a cerut nimeni așa ceva. Observatorul a cerut de această dată verificarea carnetelor, iar în lipsa vizelor de la AJF, a refuzat să dea drumul la joc. Cum spuneam, în tur nimeni nu a cerut vize duble”, a explicat Antonio Foale, antrenorul principal al „satelitului”.

Deși, în mod oficial, jocul nu a avut loc, cele două echipe, prezente pe gazonul arenei „Voința”, au disputat un joc amical, câștigat clar de alb-violeți, cu 6-1. Situația partidei dintre Luceafărul și Politehnica II va fi lămurită la viitoarea întrunire a Comisiei de Disciplină a AJF. Până atunci, jocul e omologat 3-0 pentru gazde.

Înaintea etapei din această săptămână, Politehnica II conducea Seria I din „Municipiu”, cu 18 puncte din 21 posibile, la egalitate cu Timișul II Șag. Următorul joc pentru „satelitul” alb-violeților va avea loc marți, 4 aprilie, de la ora 17:00, la Baza 2, cu Raris Timișoara.

Sorin Brîndescu, după eșecul de sub Tâmpa: „Autogolurile fac parte din joc”

Politehnica Timișoara a pierdut meciul susținut în această seară, sub Tâmpa, cu FC Brașov, formație revenită cu această ocazie pe un loc direct promovabil. „Stegarii” s-au impus cu 2-0, într-un meci în care, practic, nu au înscris niciun gol. Au făcut-o, în schimb, poliștii Țugui și Mera, însă antrenorul Sorin Brîndescu nu le-a reproșat nimic celor doi la final.

„Autogolurile fac parte din joc. De modul în care ne-am prezentat sunt în mare parte mulțumit. Băieții au muncit, au jucat cu ambiție, au fost preocupați să joace fotbal. Am fost însă neatenți la cele două faze, plecate ambele din aceeași zonă, parcă trase la indigo. Iar situațiile de poartă pe care ni le-am creat, nu am reușit să le fructificăm. Dacă vrem să scoatem puncte în deplasare, ar trebui să înscriem. Situații am avut astăzi, însă n-am înscris”, a explicat Sorin Brîndescu, imediat după jocul de sub Tâmpa.

Alb-violeții au avut un start bun de repriză secundă, cu ocazii importante semnate de Bădăuță și Vucea, dar care nu s-au concretizat. „Sunt convins că dacă am fi înscris, mai ales la ocaziile din debutul reprizei secunde, altfel s-ar fi încheiat jocul. Și în prima repriză am avut însă ocazii, prin Vucea, Bădăuță, Țugui, Birău… Deci au fost patru situații bune și înainte de pauză, chiar pe fondul unui joc mai bun al Brașovului. Din păcate, nu am înscris și asta a fost istoria meciului… aveam pretenții mai mari de la această partidă”, a afirmat Brîndescu.

O a doua veste proastă pentru alb-violeți – pe lângă eșecul înregistrat – e accidentarea lui Alex Birău, care a ieșit pe targă în minutul 70. „Nu știm deocamdată cât e de gravă accidentarea lui. Din câte se pare, e vorba despre o întindere musculară, dar vom vedea exact situația lui după ce vom reveni la Timișoara”, a declarat Brîndescu.

Tehnicianul polist a optat, pentru meciul din această seară, și la o schimbare a sistemului obișnuit, precum și la păstrarea pe bancă a căpitanului de drept, Cristian Gălan.

„Echipa din Brașov joacă cu un singur atacant, cu Moldoveanu, și sunt mai puternici pe benzi, prin Chitoșcă și Goge. Astfel că nu avea rost să aglomerăm zona centrală, preferând să avem superioritate la mijloc, unde aveau trei jucători buni, pe Grigorie, Enceanu și Munteanu. Ne-am propus să facem și pressing, să nu îi lăsăm să se apropie de poartă pe cât posibil, pentru că au jucători de execuție”, și-a motivat Brîndescu deciziile.

În jocul de astăzi, de la Brașov, și-au consfințit debutul în jocurile oficiale doi fotbaliști timișoreni. E vorba despre portarul Victor Gîrlea și de mijlocașul Andrei Ungureanu. „A fost primul joc pentru ei, însă nu ne-am făcut astfel de calcule, pentru că noi avem nevoie de fiecare jucător din lot. Aș vrea să aibă o mentalitate corespunzătoare, pentru ca atunci când apelăm la ei să răspundă cât mai bine. Ambii și-au dat silința astăzi și cred că au muncit bine”, a mai spus Brîndescu.

Urmează o pauză forțată pentru Politehnica Timișoara, cauzată de „găurile” lăsate de echipele retrase din acest sezon. La finalul acestei săptămâni, alb-violeții ar fi trebuit să întâlnească Șoimii Pâncota, pe teren propriu, o formație dispărută însă încă din toamna trecută de pe harta ligii secunde. „Vom face antrenamente în loc de competiție, programăm și sâmbătă o ședință de pregătire, pentru ca de săptămâna viitoare să intrăm în ciclul obișnuit. Vom și schimba puțin structura acestor antrenamente, din cauza pauzei”, a conchis Brîndescu.

Politehnica e hotărâtă să plece cu puncte de la Târgoviște: „Avem și o revanșă de luat”

© titusemanuel.ro

© titusemanuel.ro

Politehnica Timișoara începe returul ligii secunde cu o deplasare lungă și dificilă, lângă Turnul Chindiei. Alb-violeții vor juca la Târgoviște, pe terenul Chindiei, duminică, 4 decembrie, în ziua în care clubul istoric al Politehnicii aniversează 95 de ani de la înființare. Antrenorul Sorin Brîndescu e convins că elevii săi sunt capabili să onoreze această zi cu un rezultat pozitiv, însă foarte importantă va fi adaptarea la condițiile de joc.

„E o dată specială pentru fanii noștri și să o onorăm printr-un joc bun al nostru. Avem și o revanșă de luat pentru meciul din tur, în care aproape am fost umiliți de cei din Târgoviște, care ne-au condus la un moment dat cu 4-0. Cred că altele vor fi datele problemei la meciul de duminică și sperăm să ne întoarcem cu puncte acasă”, a declarat Sorin Brîndescu.

Chindia Târgoviște a pierdut surprinzător etapa trecută – mai ales prin proporțiile scorului – 0-3, tot acasă, cu UTA. „Din anumite puncte de vedere, m-a surprins scorul cu care au pierdut în etapa trecută, dar din altele nu. Și UTA e o echipă foarte bună, iar Chindia a început campionatul foarte bine, dar au pierdut puțin din elan, din benzină, iar echipele adverse au început să le citească jocul. Sigur, UTA a avut și puțină șansă, deoarece Chindia a avut o ocazie mare de a deschide scorul și poate că alta era soarta jocului”, a comentat Brîndescu.

Iarna și-a intrat pe deplin în drepturi, chiar din prima zi a lunii decembrie, astfel că se anticipează că suprafața de joc de la Târgoviște va fi înghețată la startul jocului de duminică. Alb-violeții s-au pregătit însă pentru o astfel de situație.

„Toată săptămâna am anticipat că va fi un teren greu, ne-am antrenat pe iarbă, unde era înghețat, iar la finalul antrenamentelor, suprafața era destul de moale. M-am uitat pe prognoza meteo pentru Târgoviște și sunt șanse mari să prindem o astfel de situație. E foarte important cu ce ghete te prezinți, iar la final, dacă va fi noroi, va trebui să le schimbăm, să ne adaptăm situației”, a mai spus Brîndescu.

De altfel, antrenorul Politehnicii a tras un nou semnal de alarmă în ceea ce privește starea terenurilor din fotbalul românesc, cele mai multe dintre ele impracticabile în astfel de condiții meteo. „Și noi suntem în această situație, e trist… Cluburile ar trebui să rezolve această problemă, a infrastructurii. Sunt costuri foarte mari pentru competiție, dar dacă tot se găsesc resurse pentru desfășurarea unui campionat la nivelul primelor două divizii, ar trebui găsite resurse și pentru îngrijirea terenurilor”, a afirmat Brîndescu.

Politehnica va fi lipsită de doi oameni obișnuiți în ultima vreme cu statutul de titular. E vorba despre Alex Birău – suspendat pentru cumul de cartonașe galbene și Răzvan Ghinescu – accidentat.

„E o problemă, pentru că în ultimele meciuri am încercat să avem o constanță în ceea ce privește primul 11. Până acum nu am găsit formula, iar acum, când am găsit-o, apar suspendările și accidentările. Dar tot e mai bine să schimbi 1-2 jucători , față de 6-7 deodată”, a mai spus Brîndescu.

Partida Chindia Târgoviște – Politehnica Timișoara, din etapa a XX-a a ligii secunde, va avea loc duminică, de la ora 11:30, și va fi televizată de Digi Sport și Dolce Sport.

Puncte irosite în ultimul sfert de oră: Politehnica Timișoara – Luceafărul Oradea 1-3

unnamed-2

Foto: Emanuel Titus Iliesi

Politehnica Timișoara revine în zona retrogradării, după înfrângerea de astăzi, 1-3, chiar pe „Dan Păltinișanu”, cu Luceafărul Oradea. Alb-violeții au condus pe tabelă mai bine de o oră de joc, au părut să aibă la un moment dat soarta meciului în mână, însă totul s-a frânt în ultimul sfert de oră, odată cu eliminarea căpitanului Telescu.

După două rezultate pozitive legate, remiza cu FC Brașov și victoria cu Șoimii Pâncota, bănățenii au dat și ritmul meciului cu Luceafărul Oradea, cel puțin în debutul meciului. O abordare curajoasă, îndreptată cu toate liniile spre poarta orădenilor, păzită de timișoreanul Eduard Pap, care nu și-a lăsat roadele prea mult așteptate. În minutul 5, la o nesincronizare a defensivei oaspete, urmată de o respingere inoportună, Birău a trimis cu capul din lateral dreapta, l-a învins pe Pap, însă Moga a reușit să degajeze in extremis, de pe linia porții. Apoi, în minutul 10, un șut al lui Birău, de la marginea careului, a aterizat direct în vinclul de la colțul lung al porții orădene, imposibil de ajuns pentru Pap.

Golul rapid nu a avut însă nici pe departe efectul scontat pentru Politehnica, domolind mai degrabă intențiile ofensive ale elevilor lui Brîndescu. Alb-violeții au cedat deliberat frâiele partidei, s-au retras rapid în propria jumătate și au așteptat atacurile bihorenilor. Lipsa de inspirație de pe ultimii 20 de metri ai trupei lui Lincar au păstrat tabela nemodificată până la pauză. Cea mai periculoasă ocazie a vizitatorilor (și, de altfel, singura notabilă din primul mitan) s-a consemnat în minutul 26, atunci când Marius Feher a finalizat o acțiune prelungită de atac cu un șut de la 16 metri, reținut în doi timpi de Alin Constantinescu. În schimb, Poli putea face 2-0 cu patru minute înainte de pauză, la un aut bătut lung de Motreanu, mingea a fost apoi prelungită cu capul de Telescu, iar Niță, din câțiva metri, a tras peste transversală.

În partea a doua, antrenorul oaspeților, Erik Lincar, s-a dovedit mai mult decât inspirat cu schimbările. Constantin Roșu (intrat încă din prima repriză), Alin Țegle și, mai cu seamă, Sergiu Arnăutu au oferit o cu totul altă consistență jocului orădenilor, în fața unei echipe a Politehnicii mulțumită cu avantajul firav de pe tabelă și cu misiunea conservării acestuia. Firesc, au început să apară și ocaziile mari la poarta lui Constantinescu, prima notabilă fiind irosită de Arnăutu, în minutul 68, când a scăpat singur spre poartă, dar a tras direct în goalkeeperul polist.

Fața jocului s-a schimbat complet în minutul 73, când Telescu a văzut al doilea cartonaș galben, iar Paul Păcuraru a marcat elegant, din lovitura liberă rezultată. O mai veche meteahnă a Politehnicii s-a reinstalat în jocul gazdelor, care în loc să reacționeze pozitiv la golul încasat, s-au văzut imediat și conduși pe tabelă. În minutul 79, Bedea a trimis o centrare lungă de pe dreapta, depășind cuplul de fundași centrali ai Politehnicii, iar același Păcurar a marcat cu o lovitură de cap, profitând de marcajul inexact al defensivei alb-violete. Timișorenii au mai avut câteva zvâcniri în ofensivă, însă odată cu trecerea timpului, jocul de construcție începuse să devină din ce în ce mai încâlcit. Nou-intratul Bădăuță a părut complet izolat printre masivii apărători bihoreni, în vreme ce un alt jucător cu profil ofensiv, Mărgărit, a fost în nota evoluțiilor sale de la sosirea pe Bega: șters, fără idei, fără clarviziune. Plasa s-a scuturat din nou în prelungiri, însă tot la poarta lui Constantinescu, tânărul portar polist comițând un fault asupra unui atacant al Luceafărului în careu, iar Sergiu Arnăutu a transformat, și cu puțină șansă, lovitura de pedeapsă.

Înfrângerea de astăzi, o coboară pe Politehnica pe locul 17, al doilea sub linia retrogradării. Pentru alb-violeți urmează, sâmbăta viitoare, o deplasare extrem de dificilă, la nou-promovata CS Afumați (jud. Ilfov), în care vor lipsi doi oameni esențiali ai angrenajului alb-violet, ambii suspendați: Dănuț Bilia (care a încasat astăzi al patrulea cartonaș galben al sezonului) și Laurențiu Telescu (eliminat).

Politehnica Timișoara (antrenor Sorin Brîndescu): A. Constantinescu – Motreanu, Todorov, Telescu (cpt.), Taub – Bilia – D. Constantinescu, Birău (68, Gălan), Dănăricu (55, Mărgărit), P. Niță – Blănaru (75, Bădăuță).
Luceafărul Oradea (antrenor Erik Lincar): Pap – Balea (cpt.), Fl. Ilie, S. Moga, Ban – Feher (61, Arnăutu), P. Păcurar, Balla (37, Roșu), Bedea – Zs. Lukacs (55, Țegle), Cigan.

Vom reveni cu o galerie foto de la meciul de astăzi, de pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

GALERIE FOTO: Măgura Cisnădie – ASU Politehnica 5-1

ASU Politehnica și-a încheiat aventura în Liga a III-a cu un eșec sever, la Cisnădie. Gazdele s-au impus cu 5-1 în fața unei formații alb-violete la care s-au resimțit absențele, oboseala acumulată în ultimele săptămâni și, firește, lipsa de miză a partidei, promovarea fiind deja decisă de două etape în favoarea lor. Gazdele au marcat prin Radu Neguț (32, 34 – pen., 46), Daniel Unguru (50), Ionuț Popescu și (71), în vreme ce golul de onoare al poliștilor a fost marcat de Alex Birău (min. 73). Să mai spunem că în ultimul minut al întâlnirii, Mădălin Stancu a irosit o lovitură de pedeapsă obținută de Bădăuță.

Vă oferim o amplă galerie foto de la meciul de ieri, din județul Sibiu, realizată de Emanuel Titus Iliesi:

Eșec sever la despărțirea de Liga a III-a, dar care nu strică sărbătoarea pentru ASU Politehnica

DSC_0279 (Medium)ASU Politehnica a încheiat sezonul astăzi, cu o înfrângere drastică la Cisnădie, cu scorul de 5-1. Lipsa de miză a jocului, precum și numeroasele absențe din lot și-au pus amprenta pe prestația alb-violeților. În schimb, gazdele au marcat retragerea căpitanului Radu Neguț, cel ce și-a încununat ultimul meci din cariera profesionistă cu un hattrick.

În jocul de la Cisnădie, ASU Politehnica a evoluat fără Gălan și Vucea, ambii suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, dar și fără Taub, care nu a putut efectua deplasarea din cauza serviciului. În aceste condiții, antrenorul Sorin Brîndescu a aliniat o formulă experimentală, în care linia mediană a fost formată în totalitate din juniori.

După o jumătate de oră de echilibru pe tabelă, în care gazdele au avut mai multe ocazii, iar alb-violeții o bară prin Giuricici, trupa din Cisnădie a deschis scorul, prin Radu Neguț. Căpitanul sibienilor a dublat avantajul echipei sale la faza următoare, din penalti, dictat pentru un henț comis de Dănuț Bilia în propria suprafață de pedeapsă.

Scorul a căpătat proporții după pauză, același Neguț realizând „tripla” la 50 de secunde de la reluarea jocului, cu o lovitură de cap. S-a făcut apoi 4-0, în minutul 50, atunci când nou-intratul Unguru a marcat cu un șut frumos, sub transversală, de la marginea careului. În fine, în minutul 71, Ionuț Petrescu a făcut 5-0, din lovitură liberă.

Timișorenii au început să conteze prea târziu în joc, Alex Birău, proaspăt introdus în teren, marcând golul de onoare pentru ASU Politehnica, în minutul 73, cu un șut din colțul careului mare, la vinclu. Din minutul 78, alb-violeții au avut și superioritate numerică, după ce Unguru s-a accidentat, într-un moment în care tehnicianul gazdelor, Ioan Luca, efectuase toate schimbările. Poliștii au avut, în secvențele de final, șansa de a mai puncta la impresia artistică, dar Mădălin Stancu a irosit o lovitură de pedeapsă, obținută de Bădăuță.

Eșecul sever de la Cisnădie nu a perturbat însă sărbătoarea fanilor, care au rămas după meci să pertreacă, în zona centrală a orașului. Să spunem că la meciul de astăzi au fost prezenți aproximativ 400 de fani în sectorul oaspeților, poliștii fiind susținuți de prietenii de la Borussia Monchengladbach, de rapidiști, dar și de suporterii celor de la LSS Voința Sibiu.

Măgura Cisnădie (antrenor Ioan Luca): Căbuz – D. Popa, Oiță, Bălașa, Moisin, Petrescu, Beza, Lupu, Săulescu, Neguț (cpt.), Fotescu. Au mai intrat Unguru, Gombar, Natea și R. Adrian.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Rogojină – Stefanovici, Bilia (cpt.), Todorov, Damian – Stancu – Marin, Giuricici, Țugui, Peter – Sulea. Au mai intrat Ghinescu, Bădăuță, Birău și Codrea.

 

„Mexicanu’” a lovit de două ori pe Cerna! Alex Birău: „E un sentiment aparte să marchezi pentru Poli”

ASU Politehnica și-a trecut în cont trei puncte extrem de importante, prin victoria la scor de neprezentare de ieri, de la Hunedoara. Soarta meciului de pe „Michael Klein” a fost în mare parte decisă de avantajul de două goluri pe care îl aveau alb-violeții la pauză, prin cele două reușite semnate de Alex Birău, în minutele 29 și 44.

Cel poreclit „Mexicanu” spune că nu s-a așteptat la o victorie atât de clară pe terenul unei formații considerată, înaintea startului sezonului, drept principala favorită la promovare.

„Mă așteptam la o victorie din partea noastră, dar nu cred că atât de clară. Sunt foarte mândru de colegii mei, suntem cu toții extrem de bucuroși, se și aude ce e în vestiar (n.r. „Băieții în ghete” începuseră deja să cânte în vestiar, în momentul declarației)”, a spus la final Birău.

„Mexicanu” a ajuns la cota 3 în acest sezon, prin „dubla” de la Hunedoara și e, în acest moment golgheterul echipei. „De fiecare dată când marchez pentru Poli e un sentiment aparte. Vedeți și dumneavoastră de ce atmosferă avem parte meci de meci, deci nu are cum să fie decât o senzație unică. Mă bucur și pentru faptul că am reușit să înscriu într-un joc atât de important. La golul al doilea, am avut și puțină șansă, a și alunecat portarul Hunedoarei, dar oricum ar fi, la final noi suntem învingători. Mă bucur că s-a încheiat așa”, a mai spus Birău.

Mijlocașul dreapta al Politehnicii e deja cu gândul la duelul de sâmbăta viitoare, când pe „Știința” va sosi liderul din C4, Național Sebiș.

„Sebișul are o echipă bună. Suntem pregătiți și pentru întâlnirea cu ei, așa cum ne pregătim pentru fiecare meci în parte. Noi o luăm pas cu pas și sperăm să câștigăm și acel joc”, a afirmat Birău.