Drumul nostru printre ruinele Timișoarei fotbalistice ne-a purtat până în Cartierul Aeroport. Pe câmpul situat vizavi de sediul Dura Automotive zace una dintre cele mai grăitoare exemple ale colapsului fotbalistic pe care l-a înregistrat orașul de pe Bega în ultimii 25 de ani, cel puțin la nivelul eșaloanelor inferioare. Terenul „Aeroport” și-a păstrat până astăzi toate dovezile că aici s-a bătut la un moment dat lobda. Vestiarele încă mai rezistă (de-a dreptul surprinzător), tribuna dinspre șosea la fel, iar porțile sunt la locul lor. Toate sunt însă năpădite de rugină, buruieni și mizerie, fiind nefolosite de aproximativ un deceniu.

În vremurile bune, terenul de la „Aeroport” era recunoscut pentru dimensiunile sale mari, care forțau limita regulamentară. Pentru oaspeți, a fost mereu o provocare să joace aici, mai ales că, datorită spațiului generos, terenul putea fi redimensionat înaintea fiecărui meci, în funcție de adversar. Arena de la marginea Timișoarei n-a excelat niciodată în ceea ce privește infrastructura. Chiar și așa, e inacceptabil pentru un teren aflat ani de zile în circuitul Diviziei D să se aleagă cu o astfel de soartă.

După cum se poate observa și din imagini, clădirea vestiarelor a ajuns o ruină. Lipsesc ușile și ferestrele. Din interior, s-a furat tot ce se putea fura. Pereții, care n-au mai văzut o bidinea de-un car de ani, au fost „răsfățați” de spray-urile grafferilor. În încăperile în care se schimbau odată jucătorii domnește mizeria și un miros persistent de urină. Tribuna rezistă și ea, în parte. Iar micuțul acoperiș de tablă nu mai adăpostește pe nimeni de ploaie, transformându-se însă într-o planșă pentru mâzgălituri de tot felul.

Aici, lângă Aeroport, a jucat decenii la rând Șoimii Timișoara. I-am cerut ajutorul unuia dintre foștii antrenori ai echipei, Florian Mierea, actualmente secretar general al AJF Timiș, care ne-a fost ghid în vizita pe micuța arenă care, ne spune el, aparține astăzi de primăria comunei Ghiroda. „Noi (n.r. – Șoimii) fuzionasem la un moment dat cu Calorul și am jucat pe terenul de la Aeroport. Cu ajutorul celor de la Calor, am pus la punct baza, am tras încălzire și tot ce trebuie. În perioada în care ne-am ocupat noi, era și suprafața de joc destul de bună. Marele dezavantaj era că tot timpul bătea vântul acolo, deoarece terenul era în plin câmp. Dar au fost condiții acceptabile”, își amintește Mierea, care deplânge situația în care se găsește astăzi terenul de la Aeroport. „Acum e dezastru! Paragină completă… Din păcate nu e singurul exemplu din Timișoara. Îmi pare foarte rău de aceste terenuri lăsate de izbeliște, care ar putea fi folosite astăzi. Dar vedeți că toate aparțin de câte o instituție, de câte o întreprindere, de câte un privat, care nu-și dorește să facă nimic cu ele”, ne-a mai spus Mierea.

15 ani de la dispariția Șoimilor

Șoimii Timișoara a fost, fără îndoială, cea mai importantă echipă care a evoluat pe terenul din cartierul Aeroport. A fost, practic, echipa cu care se identifică și astăzi micuța arenă. Vorbim despre echipa Armatei, aici desfășurându-și activitatea, de-a lungul anilor, cadre militare precum și simpli soldați, în perioada satisfacerii stagiului.

Cea mai bună perioadă a celor de la Șoimii au fost anii ’60. Chiar în sezonul 1959/1960, promovează în premieră din Campionatul Orășenesc, iar la finele ediției 1967/1968 câștigă Campionatul Interjudețean – Seria Nord și accede în eșalonul terț. „Militarii” au câștigat fără probleme disputa pentru primul loc cu Furnirul Deta, în serie mai aflându-se alte două formații timișorene, Progresul și Arta Textilă. Ediția 1968/1969 avea să rămână însă unica aventură în Divizia C pentru Șoimii, timișorenii retrogradând de pe ultima poziție. Chiar și așa, echipa a fost aproape de o revenire în eșalonul al treilea după doar un sezon, însă a pierdut, în primul tur al barajului de promovare, cu 3-1, în fața lui CFR Simeria (n.r. – barajul pentru Divizia C se juca la vremea respectivă în sistem turneu).

Șoimii Timișoara a devenit o prezență nelipsită din eșalonul al patrulea, unde a activat fără întrerupere până în sezonul 2000/2001. Pe perioada anilor ’90, echipa a părăsit pentru câteva sezoane terenul de la Aeroport și s-a instalat în Calea Aradului, grație unei fructuoase colaborări cu Textila. Vorbim despre edițiile 92/93, 94/95, 95/96, 96/97 și 97/98.

Florian Mierea a fost antrenor la Șoimii chiar în perioada în care s-a realizat fuziunea cu echipa textilistă, pregătind astfel echipa atât la Aeroport, cât și în Calea Aradului. În acei ani, sub comanda sa au evoluat nume cunoscute ale fotbalului timișorean precum portarii Frunză, Guță, Sfetescu sau Muraru și jucătorii de câmp Pavel, Samargi, Paleacu, Mada, Mita, Bezercu, Butnărașu etc. „Am avut jucători excepționali. Cât am fost pe cont propriu, ne-a sprijinit Armata, iar după fuziunea cu Textila am primit finanțare din partea UTT-ului. Îmi amintesc că în primul sezon al fuziunii, a fost un campionat foarte puternic, cu 4-5 echipe care se luptau la primul loc”, ne-a declarat Florian Mierea.

În 1998, combinata Șoimii-Textila a încetat, iar „militarii” s-au întors n Cartierul Aeroport, pentru ceea ce aveau să fie ultimele trei sezoane din existența clubului. Nume precum Micșa, Rotărescu, Narița (portari), Stănescu, Apostol, Duleanu, Cibi, Goanță ori M. Stoica au evoluat pentru Șoimii până în 2001, când echipa dispare de pe harta fotbalistică a Timișoarei.

Tipomic, ultima gazdă de pe „Aeroport”

Ultima echipă care a folosit arena în competiții oficiale a fost Tipomic Timișoara. Vorbim despre o grupare apărută în 1996, care a avut doar un deceniu de viață. Formația era deținută de Lucian Betea și Erol Baeram, iar în prima jumătate a deceniului trecut a activat trei sezoane în „D” (2002/2003, 2004/2005, 2005/2006), după care s-a desființat.

Pentru gruparea echipată în alb și azuriu au evoluat, de-a lungul anilor, jucători consacrați, aflați la final de carieră, alături de tineri fotbaliști din oraș. De pildă, în sezonul 2005/2006, ultimul din existența clubului, sub comanda lui Lucian Betea au evoluat experimentații Petre Narcis, Sorin Anghel sau Marius Soboleanu, plus frații Kovacs (Erno și Zoltan), Macedolean, Tripa, Bura, Ciuciu, Macovei, Șerban, Balint, Dima etc. Tipomic a încheiat respectivul sezon chiar deasupra liniei retrogradării, depășind Bega Belinț și AS Buziaș, după ce RATT Timișoara aruncase prosopul înaintea startului campionatului. Chiar și așa, în vara lui 2006, echipa a dispărut.