Liga a II-a | Runda antrenorilor debutanți: Falub la UTA, Mihalcea la Mioveni, Nuno Pedro la Foresta

Liga a II-a a ajuns înaintea rundei cu numărul 7, una ce se anunță extrem de interesantă, mai ales în partea superioară a clasamentului. Cele două timișorene, Politehnica și Ripensia, au început bine actuala ediție de campionat, dar au în față examene grele în deplasare. Alb-violeții vor juca pe terenul liderului Hermannstadt, în vreme ce trupa din Ciarda Roșie – singura neînvinsă până în acest moment din Liga a II-a – se va deplasa la Târgoviște, pentru duelul cu Chindia.

» Cortina etapei a 7-a se ridică în Trivale, în această după-amiază. FC Argeș primește vizita fostei prim-divizionare ASA Târgu Mureș, un club care vine însă după o săptămână caracterizată prin haos. Fără nicio explicație concretă, antrenorul Laszlo Balint a părăsit echipa, alături de staff-ul său. Gruparea a fost părăsită și de managerul general Dinu Gheorghe, dar și de o serie de jucători importanți, precum Dumitru Muntean sau Cornel Ene. Greu de înțeles ce se întâmplă la vicecampioana României din 2015, în condițiile în care clubul a rămas fără niciun fel de instrument de comunicare online pe motiv de… neplată!

» UTA a oficializat numirea lui Adrian Falub în rolul de antrenor principal. Acesta a condus, ieri dimineață, primul antrenament, pe terenul „Motorul II” și a fost prezentat la conferința de presă din această după-amiază. Pentru fostul fotbalist al lui U Cluj sau FC Național, e a al treilea „descălecat” pe Mureș, el mai pregătind vechea UTA în două rânduri, în perioada 2012-2014. Primul meci al lui Falub pe banca „Bătrânei Doamne” va avea loc sâmbătă, la Afumați, pe terenul unei grupări care a spart gheața etapa trecută la Satu Mare, marcând primele goluri și bifând prima victorie!

» Adrian Mihalcea, antrenorul care o părăsea pe UTA la începutul săptămânii, și-a găsit rapid un nou angajament. Acesta a condus astăzi antrenamentul lui CS Mioveni, formație care s-a despărțit în urmă cu două zile de Florin Marin.

Clasamentul de la care se pornește în etapa a 7-a (Sursa: ro.soccerway.com)

» Se vorbește de o nouă schimbare de antrenor în Liga a II-a, de această dată la Satu Mare. Actualul „principal”, Tibor Selymes, a intrat în conflict cu președintele clubului, Attila Karda, iar presa locală susține că plecarea fostului component al „Generației de Aur” e iminentă. În locul său, și-ar putea face apariția Laszlo Balint, proaspăt demisionar de la ASA Târgu Mureș. De altfel, la Olimpia a ajuns deja un jucător care s-a despărțit de mureșeni, Dumitru Muntean, care s-a înțeles aseară cu gruparea de pe Someș. Până una-alta, Olimpia are o deplasare infernală la Călărași, acolo unde Dunărea are punctaj maxim de când a fost preluată de Dan Alexa: 9 puncte din ultimele trei partide!

» O altă echipă care va avea cu siguranță un nou antrenor pe bancă în etapa din weekend e Foresta Suceava. La gruparea bucovineană a ajuns, săptămâna trecută, Nuno Pedro, un tehnician portughez în vârstă de 35 de ani. Ultima sa experiență a fost în țara natală, la Gafanha, club ce evoluează în al treilea eșalon și de la care a fost demis la sfârșitul lunii martie a acestui an. Foresta, care a cucerit săptămâna trecută primul punct din actuala stagiune, în remiza de pe teren propriu cu Metaloglobus București, încearcă să confirme și prin rezultate schimbările operate în ultima vreme la nivelul acționariatului și a lotului.

» Ripensia Timișoara e singura divizionară secundă neînvinsă după șase runde. Formația lui Remus Steop are însă în față un veritabil test de maturitate, pe terenul Chindiei Târgoviște. Formația lui Nicu Croitoru și-a anunțat intențiile de a se lupta la promovare, iar în ultimii ani s-a remarcat drept o grupare care cedează cu mare greutate puncte în propriul fief.

Iată programul complet al etapei a 7-a din Liga a II-a:

Vineri, ora 18:00
FC ARGEȘ – ASA TÂRGU MUREȘ

Sâmbătă, ora 11:00
DACIA UNIREA BRĂILA – SPORTUL SNAGOV
CS AFUMAȚI – UTA
CS BALOTEȘTI – PANDURII TÂRGU JIU
CS MIOVENI – ȘTIINȚA MIROSLAVA
ACADEMICA CLINCENI – FORESTA SUCEAVA
METALOGLOBUS BUCUREȘTI – LUCEAFĂRUL ORADEA
CHINDIA TÂRGOVIȘTE – RIPENSIA TIMIȘOARA
DUNĂREA CĂLĂRAȘI – OLIMPIA SATU MARE

Sâmbătă, ora 16:00
AFC HERMANNSTADT – POLITEHNICA TIMIȘOARA

Liga a II-a | Săptămâna demisiilor: UTA, Mioveni și Târgu Mureș caută antrenori

Florin Marin, unul dintre cei trei antrenori demisionari după etapa a 6-a (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

S-au scurs șase etape dintr-un sezon-maraton al ligii secunde și deja putem umple pagini întregi pe seama demisiilor de antrenori înregistrate până în prezent. Doar în urma etapei disputate în weekend-ul trecut, trei tehnicieni s-au despărțit de echipele pe care le antrenează: Adrian Mihalcea (UTA), Florin Marin (Mioveni) și Laszlo Balint (ASA Târgu Mureș).

Eșecul de pe „Știința” l-a costat postul

CS Mioveni a pierdut sâmbătă, pe „Știința”, 0-1 cu Politehnica Timișoara, confirmând pasa proastă pe care o traversează. Gruparea argeșeană, recunoscută în ultimii ani pentru defensiva greu de desfăcut, a încasat cinci goluri în precedentele două runde, fără să înscrie măcar o dată.

Marți, conducerea formației din Mioveni a purtat o discuție cu antrenorul Florin Marin, în urma căreia tehnicianul și-a prezentat demisia. „Am lucrat bine cu toată lumea, dar meciurile astea două m-au determinat să iau decizia. Am început foarte bine campionatul, dar nu am mai avut aceeaşi atitudinde ca în primele patru etape. A intervenit relaxarea şi am tratat jocurile cu Pandurii şi cel de la Timişoara mai lejer. Repet, am început bine sezonul, cum poate Mioveniul nu a mai început de mult, dar am considerat că eu sunt problema şi am plecat”, a declarat Florin Marin, citat de liga2.prosport.ro.

Până la această oră, galben-verzii nu au numit un nou antrenor principal, însă în presă se vehiculează deja două nume. E vorba despre Daniel Oprița, care nu și-a rezolvat încă situația contractuală cu prim-divizionara Juventus București, și de Adrian Mihalcea, care s-a despărțit la începutul acestei săptămâni de UTA.

UTA, fără victorie acasă în mandatul lui Mihalcea

Cotată de specialiști drept principala favorită la promovare, UTA nu se regăsește. După șase etape, a acumulat doar jumătate din punctele puse în joc, iar pe teren propriu nu a reușit să învingă grupări în mare măsură abordabile: 0-0 cu Metaloglobus București, 1-1 cu CS Mioveni și 2-2 cu CS Balotești. În urma remizei cu ilfovenii, consemnată sâmbătă, antrenorul Adrian Mihalcea și-a anunțat demisia. Clubul arădean a confirmat despărțirea de fostul internațional luni dimineață.

Alb-roșii păreau să fi găsit rapid varianta de înlocuire. Marți dimineață, pe site-ul oficial al clubului, Liviu Ciobotariu fusese anunțat drept noul antrenor principal al „Bătrânei Doamne”. Două ore mai târziu… „Regretăm informația prezentată în această dimineață, cu privire la Liviu Ciobotariu. Comunicatul a fost postat după ce antrenorul a confirmat că acceptă să preia banca tehnică, a fost de acord cu condițiile oferite de club și i s-au cumpărat bilete de avion atât lui, cât și secundului. Ulterior, printr-un SMS, Ciobotariu și-a cerut scuze pentru situația pe care a creat-o, motivând că nu poate respecta înțelegerea, nefiind pregătit mental să revină în Liga a II-a. Din păcate, obiceiurile balcanice au dus la această dezinformare”. Subscriem și noi la ultima frază a comunicatului…

Momentan, de antrenamentele echipei se ocupă fostul secund Cristian Todea, însă conducerea caută în continuare soluții. În ultimele ore, a apărut varianta Adrian Falub, deocamdată neconfirmată.

Ce se întâmplă la Târgu Mureș?

Aceasta e întrebarea firească, după ce antrenorul principal, Laszlo Balint, și-a anunțat aseară demisia. ASA Târgu Mureș a acumulat 13 puncte în primele șase etape, ocupă locul 3 (care duce la baraj) și e la un punct de zona direct promovabilă.

„Am hotărât la momentul acesta că drumurile noastre trebuie să se despartă. Mă bucur foarte mult că am reuşit să creez o echipă tânără, o echipă frumoasă, o echipă cu perspective foarte bune. Le doresc mult succes băieţilor şi le transmit şi pe această cale să aibă încredere în ei, să aibă încredere că pot reuşi în fotbal. Mă bucur că am lăsat această echipă cu şanse reale la promovare. Chiar dacă de acum înainte urmează un program dificil, am încredere că echipa se poate bate pentru obiectivul propus. Au fost nişte motive personale şi am hotărât de comun acord să ne despărţim. Asta e. Pentru mine ASA este un capitol închis. Merg înainte şi îmi doresc foarte mult să reuşesc în altă parte”, a declarat Balint, pentru liga2.prosport.ro.

Odată cu plecarea lui Laszlo Balint și a staff-ului său, ASA pare să se fi despărțit și de managerul general Dinu Gheorghe. Doar pare, pentru că nici clubul, și nici Dinu „Vamă” nu au confirmat (dar nici infirmat) despărțirea. Situația e în ceață și ar putea rămâne așa cel puțin până în weekend, în condițiile în care clubul mureșean nu mai dispune de site oficial și de pagină de Facebook, după ce administratorul acestora le-a închis pe motiv de neplată.

Liga a II-a, malaxor de antrenori

Doar șase etape s-au scurs din actualul sezon și nu mai puțin de opt divizionare secunde au în acest moment alți antrenori decât cei cu care au început campionatul. Mai mult decât atât, Dunărea Călărași e la al treilea tehnician din acestă stagiune, iar Foresta Suceava propune pentru etapa viitoare al treilea nume pe bancă. Iată care sunt formațiile care și-au schimbat antrenorii în acest început de campionat:

  • DUNĂREA CĂLĂRAȘI: Adrian Iencsi (et. 1), Ion Manu (et. 2-3), Dan Alexa (din et. 4);
  • FORESTA SUCEAVA: Florin Cristescu (et. 1-5), Marius Lup (et. 6), Nuno Pedro (din et. 7);
  • PANDURII TÂRGU JIU: Mihai Teja (et. 1), Adrian Iencsi (din et. 2);
  • CS BALOTEȘTI: Cornel Nica (et. 1-2), Laurențiu Diniță (din et. 3);
  • LUCEAFĂRUL ORADEA: Cornel Țălnar (et. 1-4), Cristian Dulca (din et. 6);
  • UTA: Adrian Mihalcea (et. 1-6) – se caută înlocuitor;
  • CS MIOVENI: Florin Marin (et. 1-6) – se caută înlocuitor;
  • ASA TG. MUREȘ: Laszlo Balint (et. 1-6) – se caută înlocuitor

Dunărea Călărași sosește pe Bega cu gândul la eșecul din tur: „Ne-au pus mari probleme”

Politehnica Timișoara va primi, mâine după-amiază, vizita Dunării Călărași, în ultimul joc programat pe stadionul „Știința” în acest sezon competițional. Alb-violeții s-au impus în disputa din tur, cu 3-2, printr-un gol marcat în prelungiri de Bădăuță. Antrenorul grupării de la Dunăre, Adrian Mihalcea, nu a uitat eșecul suferit în propriul fief în fața timișorenilor și mizează pe forma bună din această primăvară a elevilor săi pentru partida de mâine.

Antrenorul Dunării Călărași privește cu precauție duelul de mâine, de pe „Știința”, ținând seama de rezultatele pozitive înregistrate de Politehnica în ultima perioadă, mai cu seamă succesul de miercurea trecută în fața proaspetei promovate în Liga I, Juventus București.

„Vom juca împotriva unei echipe care în ultimele etape a arătat o formă sportivă foarte bună. Politehnica e o formaţie muncitoare care a furnizat una din surprizele campionatului învingând recent liderul, Juventus. În tur, ne-a pus mari probleme învingând cu 3-2. Vom trata meciul cu maximă seriozitate ţinând cont de faptul că ne dorim să continuăm seria de victorii”, a declarat Adrian Mihalcea, citat de site-ul oficial al clubului.

Formația din Călărași are două absențe certe pentru jocul de la Timișoara. E vorba despre mijlocașul Alexandru Avram și atacantul Valentin Balint, ambii accidentați. Momentan, e sub semnul întrebării prezența pe teren a fundașului Silviu Matei.

„Avem probleme de lot. Pe lângă Balint şi Avram, accidentaţi, a apărut în ultima săptămână o problemă cu Matei, el avâd o răceală puternică. El e cu semnul întrebării până la ora meciului. În rest, ceilalţi sunt apţi, conectaţi, încrezători în obţinerea unei victorii”, a mai spus Mihalcea.

Partida Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași, din etapa a 33-a a ligii secunde, va avea loc mâine, de la ora 17:00, pe „Știința”. Meciul va fi transmis în format video pe site-ul radiotimisoara.ro, iar stream-ul va fi disponibil și în aplicația pentru dispozitive mobile inteligente „Politehnica Timișoara”.

Trei puncte mari, smulse în prelungiri! Dunărea Călărași – Politehnica Timișoara 2-3

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Politehnica Timișoara se întoarce cu toate cele trei puncte din a doua deplasare ca lungime din acest campionat, cea de la Dunărea Călărași. Alb-violeții s-au impus cu 3-2, golul victoriei fiind semnat de Bădăuță, în al treilea minut de prelungire, la capătul unui meci extrem de spectaculos, cu răsturnări de situație și cu o sumedenie de ocazii de partea vizitatorilor.

Déjà vu pentru timișoreni în startul meciului. Gazdele au deschis scorul în minutul 4, prin Mircea Ștefan, după o gafă a portarului Gkakos la un corner al gazdelor. Un start de meci aproape identic cu cel din meciul cu Olimpia Satu Mare, când tot o greșeală a portarului româno-grec a dus la deschiderea scorului.

După câteva zeci de minute în care gazdele au controlat ostilitățile, alb-violeții au ieșit, încetul cu încetul, la joc și au irosit câteva șanse bune de egalare pe finalul primei părți. A fost, practic, un preambul pentru ceea ce avea să urmeze în repriza a doua. În minutul 51, Birău a scăpat față în față cu portarul Cezar Lungu și l-a executat, restabilind egalitatea pe tabelă. Cinci minute mai târziu, Politehnica a beneficiat de un penalti, pe care Dan Constantinescu l-a transformat fără emoții. Imediat după reluare însă, a sosit replica Dunării, prin fundașul Bogdan Șandru, care a înaintat cu balonul la picior în jumătatea timișoreană și a marcat, cu un șut de la 22 de metri.

A fost momentul în care, paradoxal, Poli a preluat controlul partidei și a început să atace în valuri. Pe rând, Birău, Stancu, Taub, Bădăuță și, mai apoi, nou-intratul Blănaru au avut șansa golului trei, însă Cezar Lungu s-a opus de fiecare dată. Nu însă și în minutul 90+3, când Bădăuță a scăpat pe un contraatac singur cu goalkeeperul călărășean și a adus o victorie extrem de prețioasă, teoretic prima externă din acest sezon, în condițiile în care rezultatul jocului cu Șoimii Pâncota s-a anulat odată cu excluderea arădenilor.

Dunărea Călărași (antrenor Adrian Mihalcea): C. Lungu (cpt.) – Țenea, Panait, Șandru, Barna – P. Radu, Danciu, M. Ștefan, R. Licu – Balint, Zsivanovics. Au mai intrat S. Matei, V. Petre și Ciocâlteu.
Politehnica Timișoara (antrenor Sorin Brîndescu): Gkakos – Motreanu, Gălan (cpt.), Bilia, Taub – Stancu – Birău, Mărgărit, D. Constantinescu, Ghinescu – Bădăuță. Au mai intrat Dănăricu și Blănaru.

Politehnica acumulează 9 puncte și rămâne pe locul 18, penultimul din clasament, dar se apropie la doar o lungime de pluton. Etapa următoare, urmează un joc extrem de important, pe teren propriu, cu Unirea Tărlungeni, formație aflată și ea în zona retrogradării.