Adelina Pastor, aur la Campionatele Internaționale ale României! Ioana Gheorghe, dublu argint

pastor-medaliePiteștiul a fost ieri capitala atletismului românesc, stadionul „Nicolae Dobrin” găzduind două competiții importante. De dimineață, s-a desfășurat prima etapă a Campionatelor Naționale de seniori, tineret și juniori 1, care deschid practic sezonul de aer liber. Apoi, după-amiază, a avut loc cea de-a 60-a ediție a Campionatelor Internaționale ale României. Ambele concursuri au adus câte trei prezențe pe podium pentru atleții timișoreni și câte o medalie de aur.

La prima etapă a „naționalului”, Cosmin Dumitrache și-a respectat statutul de lider al hurdlerilor români, câștigând proba sa de bază, cea de 110 metri garduri, cu timpul 14.69. La câteva secunde de aur a fost și Adrian Drăgan, sibianul legitimat la CSM Timișoara, clasat al doilea în proba de 400m, cu timpul 48.21. Acesta a fost urmat de un alt sportiv al clubului de pe Bega, Alberto Gheorghescu, sosit al treilea, cu timpul 48.44 secunde. Alți trei atleți timișoreni au participat în această cursă, dar au înregistrat clasări departe de podium: Gabriel Grunwald – locul 14 (49.66), Marcus Rafael Drăghici – locul 15 (50.04) și Ilie Brancu – locul 18 (50.85).

În concursurile de dimineață, mai notăm un loc 4 obținut de Andrei Bărbuț la 5.000 de metri (14:57.40) și tot un loc 4 pentru Diana Franțescu, la 400 metri garduri (64.26).

După-amiază, pista stadionului din Trivale a găzduit ediția jubiliară – cu numărul 60 – a Campionatelor Internaționale ale României. Iar medaliile au venit pentru timișoreni și de această dată, și tot în număr de trei.

Adelina Pastor a câștigat titlul în proba de 400 de metri, înregistrând timpul 53.49. Sportiva în vârstă de 22 de ani, care din această primăvară are legitimare și pentru CSM Craiova, a înregistrat o performanță sub posibilitățile sale, dar care a fost suficientă pentru obținerea medaliei de aur, oferindu-i un start lansat în întrecerile din aer liber. În această probă, au mai concurat două sportive din Timișoara, Diana Franțescu și Livia Cristurean, care s-au clasat pe locurile 7, respectiv 8, ultimele.

Cea mai bună sportivă a județului Timiș din 2014, Ioana Gheorghe, aduce pe Bega două medalii de argint, în probele de 100 și 200 de metri, titlul revenindu-i de fiecare dată bulgăroaicei Inna Eftimova. La 100m, tânăra atletă timișoreană a înregistrat 12.06, în vreme ce Eftimova a coborât bine sub 12 secunde (11.70), cucerind aurul detașat. La fel s-a întâmplat și la 200m, unde Ioana Gheorghe a trecut linia de sosire după 24.37 de secunde, Eftimova înregistrând 23.76.

Tot în concursul de seară de la Pitești, tânăra Cristina Bălan (din generația 1998) s-a clasat pe locul 10, penultimul, poziția a 11 revenindu-i unei favorite la medalii, Elena Lavric, care a abandonat.

Cea de-a 60-a ediție a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României au participat 146 de sportivi din 17 țări, alături de tricolori fiind prezenți atleți din Armenia, Belarus, Bosnia-Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Israel, Italia, Jamaica, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, SUA și Ucraina.

Să mai precizăm că proba de săritură în înălțime a purtat numele „Memorial Ioan Soter”, în amintirea fostului mare săritor în înălțime timișorean din anii 40-50, ulterior antrenor și soț al Iolandei Balaș. DIn păcate, Timișoara nu a avut niciun reprezentant, lipsa infrastructurii pentru probele tehnice oprind continuarea acestei tradiții. Păcat!

Doi atleți de la CSM Timișoara, la Balcaniada indoor de la Istanbul

adrian-dragan csm timișoaraFederația Română de Atletism a anunțat astăzi lotul care va reprezenta România la Campionatele Balcanice de sală, ce se vor desfășura sâmbătă, la Istanbul. Printre cei 23 de sportivi convocați, se numără și doi reprezentanți ai clubului CSM Timișoara. E vorba despre Adelina Pastor și Adrian Drăgan.

Adelina Pastor și Adrian Drăgan vor alerga sâmbătă în primul concurs internațional oficial al noului sezon atletic. La Istanbul, în impunătoarea sală „Asli Ciakir”, se vor desfășura Campionatele Balcanice indoor, la care România participă cu un lot format din 23 de sportivi.

Adelina Pastor va figura pe lista de start a întrecerii de 400m plat – proba de bază a timișorencei ce va împlini 22 de ani în luna mai. La finele săptămânii trecute, bănățeanca s-a clasat a doua pe această distanță în etapa finală a Campionatelor Naționale, înregistrând 54,06 secunde, cu 20 de sutimi în urma câștigătoarei Bianca Răzor. Pastor va alerga și în ștafeta de 4×400 a României, unde face echipă cu Angela Moroșanu, Mihaela Nunu și Florina Pierdevară.

La 400m plat va alerga și Adrian Drăgan, ca unic reprezentant al României în această probă. Sportivul în vârstă de 24 de ani e una dintre speranțele CSM-ului pentru anii următori, fiind transferat în toamnă de la Steaua. Sportivul născut la Sibiu a bifat în weekend primele două medalii pentru clubul timișorean, ambele de aur. S-a impus mai întâi la 400m, cu timpul 49.09, iar apoi a pus umărul la titlul cucerit de ștafeta de 4×2 tururi a Timișoarei, alături de Alberto Gheorghescu, Gabriel Grunwald și Marcus Drăghici.

Iată lotul complet pe care se va baza România la Balcaniada de sâmbătă:

FEMININ: Ana Maria Roșianu, Andreea Ogrăzeanu — 60 m, Adelina Pastor, Angela Moroșanu — 400 m, Mihaela Nunu — 800 m, Florina Pierdevară — 1.500 m, Claudia Bobocea — 3.000 m, Ana Maria Nesteriuc — 60 mg, Florentina Marincu — lungime, Elena Panțuroiu — triplusalt, Lenuța Burueană — greutate, Pastor/Moroșanu/Nunu/Pierdevară — ștafeta de 4X400 m;

MASCULIN: Cătălin Câmpeanu, Daniel Budin — 60 m, Cristian Radu, Adrian Drăgan — 400 m, Cristian Vorovenci — 800 m, Ioan Zăizan — 1.500 m, Andrei Ștefana — 3.000 m, Radu Ciobanu — 60 mg, Adrian Vasile — lungime, Alexandru Baciu — triplusalt, Andrei Gag, Toader Rareș — greutate.

Delegația României va pleca joi spre Istanbul.

Cinci medalii pentru atleții timișoreni la ultima etapă a Campionatului Național Indoor

pastor-salaLa sfârșitul săptămânii trecute, sala de atletism a complexului „Lia Manoliu” din București a găzduit ultima etapă a Campionatelor Naționale indoor, dotată cu „Cupa de Cristal”. Atleții timișoreni și-au îmbogățit zestrea de medalii și au făcut ultimele verificări înaintea apropiatelor Campionate Balcanice, de la Istanbul.

Aurul a fost adus, de această dată, de băieții de la CSM Timișoara. În prima zi a întrecerilor, noua „achiziție” a clubului de pe Bega, Adrian Drăgan, s-a impus în proba de 400m plat. Venit de la Steaua, însă sibian de origine, acesta și-a trecut în cont primul succes pentru gruparea bănățeană, fiind cronometrat cu 49.09 secunde.

Aur și pentru ștafeta masculină de la CSM Timișoara, învingătoare în proba de 4×2 tururi, cu timpul cumulat de 3:04.02. Au contribuit la acest succes Alberto Gheorghescu, Gabriel Grunwald, Adrian Drăgan și Marcus Drăghici.

Continuăm cu medaliile de argint, care au fost „opera” fetelor. Adelina Pastor s-a clasat a doua în proba ei de bază, 400m plat, înregistrând 54.06, cu 20 de sutimi mai puțin decât câștigătoarea Bianca Răzor, dar înaintea Mirelei Lavric. Ștafeta feminină de 4×2 tururi de la CSM Timișoara, formată din Ioana Gheorghe, Diana Franțescu, Livia Cristurean și Adelina Pastor, s-a clasat de asemenea pe treapta a doua a podiumului, cu timpul total de 3:28.08, în urma Stelei.

O finală mai puțin reușită pentru hurdlerul Cosmin Dumitrache, medaliat cu bronz în proba de 60 de metri garduri. Timișoreanul în vârstă de 20 de ani a înregistrat în finală 8.08 secunde, fiind depășit cu o sutime de constănțeanul Cornel Bănănău, în vreme ce Radu Ciobanu și-a adjudecat arul, coborând sub bariera de 9 secunde: 7.89. În sesiunea de calificări, Dumitrache ieșise primul cu 8.07, urmat la 7 sutimi distanță de Radu Ciobanu.

Sportiva anului 2014 în județul Timiș, tânăra sprinteră Ioana Gheorghe, a ratat podiumul în proba de 60 de metri plat. Cele 7.65 de secunde nu i-au adus decât locul 4, în spatele Florentinei Marincu, Andreei Ogrăzeanu și Anei-Maria Roșianu.

Atletismul a luat caimacul la galele sportului! Ioana Gheorghe, sportiva anului

ioana gheorghe front2014 a fost anul Ioanei Gheorghe în sportul timișean. Atleta în vârstă de 17 ani a înregistrat o creștere fulminantă, fiind în prim-plan la toate concursurile de seniori pe plan intern, reușind să cocheteze cu podiumurile și pe plan extern. Tânăra sportivă de la CSM Timișoara a fost desemnată sportiva anului atât la Gala Sportului Timișean, desfășurată vinerea trecută, cât și la Gala Sportului Timișorean, organizată de Municipalitate, ieri seară, la Sala „Capitol”.

Punctul culminant al acestui an pentru Ioana Gheorghe a fost medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing, în ștafeta atipică de 8×100 de metri. O probă mixtă, în care a avut coechipieri patru baieti: pe Howe Merten (Germania), Daou Bacar Aboubacar ( Comoros), Trae Williams ( Australia) si Witthawat Thumcha (Thailanda) si trei fete: pe Maria Simancas (Venezuela),Tatiana Blagoveshchenskaia (Rusia) si Lakeisha Ashley Warner (Asociatia Atletica IVB).

„Aceste premii mă motivează foarte mult, a fost cel mai bun an al meu și sper ca 2015 să fie și mai bun. Punctul culminant a fost la Jocurile Olimpice de Tineret din China, unde am câștigat ștafeta mixtă. O probă atipică, a fost și pentru mine o surpriză, pentru că nu știam că voi participa. La anul, sper să iau o medalie la Campionatele Europene de juniori 1 din Suedia. Mă gândesc și la Rio, bineînțeles. Sper să îmi realizez baremul. Trebuie să alerg 22 de secunde la 200m, care sper să devină și proba mea de bază”, a declarat Ioana Gheorghe.

Antrenorul ei, Ioan Damaschin, a dezvăluit secretul pentru această creștere fulminantă a tinerei sale sportive: munca. „Secretul e reprezentat prin muncă, perseverență și dorința de a face performanța. Speranța pentru fiecare sportiv e să ajungă cât mai sus, iar pentru noi asta înseamnă Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Cred că Ioana are șanse să ajungă acolo, la fel ca și Adelina Pastor”, a spus Damschin.

Atletismul s-a obișnuit să fie în prim-plan la premierile de final de an. În ceea ce privește topul Direcției Județene de Sport și Tineret, e pentru a patra oară în ultimii șase ani când sportivul anului vine din atletism, Adelina Pastor cucerind această distincție în 2009, 2010 și 2013. „Mă mobilizează aceste premii, îmi oferă acea stare de bine, care mă determină să continui. Mai e și tinerețea acestor copii, pe care eu îi iubesc foarte mult și față de care am o mare responsabilitate, să îi duc cât mai sus în ierarhie și în topul celor mai buni, nu doar la noi în țară”, spune antrenorul Ioan Damaschin.

În 2015, țelul prinicipal e îndeplinirea baremurilor necesare calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. CSM Timișoara propune un veritabil careu de ași, chitit să adune cât mai multe medalii, în care alături de Ioana Gheorghe și Adelina Pastor se mai regăsesc Cosmin Dumitrache – o certitudine a probei de 110m garduri – și noua achiziție, sibianul Adrian Drăgan, la proba de 400m plat.

„Scopul nostru în 2015 e calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. Ne așteaptă un an foarte greu. Încep cu Adelina Pastor, pentru că ea e deschizătorul de pârtie, va avea la anul Campionatul European de tineret, ea fiind ultimul an la tineret, apoi Campionatele Mondiale de la Beijing. În plus, ne luptăm cu echipa României să ajungem în Superligă la atletism. Mai am încă un sportiv care, zic eu, va deveni cel mai bun din țară, poate și printre primii din Europa. E vorba despre Adrian Drăgan, care e originar din Sibiu și vine după un an la Steaua, și care va participa tot la proba de 400m. În plus, mai e și Cosmin Dumitrache, și el un sportiv de excepție, aflat la primul său an de tineret”, a mai spus Damaschin.

Gândurile pentru anul care vine sunt, așadar, mai mari ca niciodată. Realitatea e însă sumbră, și ne referim aici la mai vechiul nostru of, infrastructura. De ani de zile, pe Bega nu se mai practică probe tradiționale ale orașului, precum aruncarea suliței, discului, ciocanului, greutății sau săriturile (prăjină, înălțime, lungime etc). E suficient să amintim faptul că Iolanda Balaș, una dintre cele mai importante săritoare în înălțime din istoria sportului mondial, a pornit din Timișoara. Mai mult decât atât, de aproape două decenii, sportivii duc lipsa unei săili de atletism, după ce în anii 90 cea veche, situată în Circumvalațiunii, a ars din temelii. Despre necesitatea unei săli de atletism, site-ul nostru a vorbit în repetate rânduri. Din păcate, ea nu se regăsește nici măcar în promisiunile pompoase ale mai-marilor urbei ori județului.