Continuă mutările interesante pe piața transferurilor în C4. Știrea zilei vine dinspre Performanța Ighiu, care a reușit să-și asigure serviciile unui jucător care, în urmă cu un an și jumătate, făcea furori în prima divizie. E vorba despre Szabolcs Szekely, fost atacant la ACS Poli, ultima oară la UTA Bătrâna Doamnă.
Performanța Ighiu
Szabolcs Szekely a revenit în județul său de baștină, Alba, după un deceniu. Atacantul în vârstă de 30 de ani a fost acontat de Performanța Ighiu, aceasta fiind, momentan, cea mai spectaculoasă mutare pe piața transerurilor din C4 în această pauză de iarnă. Jucătorul născut la Aiud a evoluat, de-a lungul anilor, la mai multe formații din zona de vest: CFR Timișoara, AC Recaș, ACS Poli, iar în ultimul an a jucat pentru UTA Bătrâna Doamnă, alături de care a reușit promovarea în eșalonul secund. Printre „bornele” carierei sale se mai numără Gloria Bistrița, Unirea Urziceni sau Internațional Curtea de Argeș.
„E un jucător pe care-l ştiu de multă vreme, un fotbalist cu experienţă, pe care l-am avut şi ca adversar. Are potenţial, cred că ne va ajuta în retur. Ne-am întărit şi mai mult în compartimentul ofensiv. Mă bucur că ne-a ales pe noi, deşi a avut oferte şi de la alte 3-4 echipe”, a declara antrenorul Performanței Ighiu, Adorian Himcinschi, pentru ziarulunirea.ro.
CS Ineu
Numărul jucătorilor ce au părăsit gruparea pregătită de Cristian Sculici în această iarnă a ajuns la șapte. Ultimii doi plecați sunt fundașul Cătălin Tudoroiu și mijlocașul Raul Stănaia. De altfel, cel de-al doilea a fost unul dintre principalii marcatori ai Ineului în tur, reușind 3 goluri, la fel ca Filimon, alt jucător ce a părăsit echipa în această perioadă. Pentru Tudoroiu și Stănaia, plecarea de la Ineu reprezintă și o pauză temporară de la activitatea fotbalistică, ambii alegând să muncească în străinătate.
„Nu sunt supărat pe nimeni. Dimpotrivă, am lucrat bine cu toată lumea, condițiile au fost foarte bune la acest nivel, doar că perspectivele din fotbalul românesc nu te încurajează să mergi mai departe”, a declarat Stănaia pentru sportarad.ro.
Deocamdată, singurele noutăți din lotul ineului sunt doi mijlocași tineri, de 18, ani de la Olimpia Bocsig, formație ce evoluează în Liga a V-a. E vorba despre Raul Udrescu și Alexandru Mâneran, care se pregătesc alături de noula lor echipă de la începutul săptămânii.
Cetate Deva
Nou-promvoata se află în discuții cu un fotbalist cu experiența ligii secunde. E vorba despre Robert Cristian, hunedorean de origine, care a încheiat recent conturile cu divizionara secundă Metalul Reșița, aflată într-o situație dezastruoasă din punct de vedere financiar. Jucătorul de bandă în vârstă de 28 de ani poartă discuții și cu alte grupări din eșaloanele doi și trei, dar e tentat să tragă spre casă. „La Deva mă motivează faptul că salariile sunt date la timp. Nu aş mai vrea să plec prea departe, ştiu ce e şi în Liga a II-a”, a declarat Robert Cristian, pentru servuspress.ro. În cariera sa, el a mai evoluat la Corvinul 2005 Hunedoara, Minerul Lupeni, Arieșul Turda, FC Hunedoara și Metalul Reșița.
Măgura Cisnădie
Nou-promovata din județul Sibiu și-a pierdut unul dintre cei mai importanți jucători. E vorba despre Daniel Tătar, care a ajuns la un acord cu FC Hermanstadt, formație din Liga a IV-a Sibiu, antrenată de un fost antrenor al Politehnicii Timișoara, Jean Gavrilă. Din lotul Cisnădiei au mai ajuns la gruparea din eșalonul al patrulea și Gabriel Bâra, anunță sbsport.ro.
Daniel Tătar a trecut în cariera sa la formațiile CIL Blaj, Unirea Alba Iulia, Inter Sibiu, FC Brașov, Voința Sibiu sau Măgura Cisnădie.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.