Știri din C4 | Final de vacanță! Hunedoara și Deva, printre cele mai grăbite echipe

©  Emanuel Titus Iliesi

Cetate Deva reia pregătirile încă de luni, 11 ianuarie (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

Vacanța de iarnă se apropie de final pentru fotbaliștii din eșalonul al treilea. Cele mai multe grupări din C4 au fixată ca dată de reunire ziua de luni, 18 ianuarie. Chiar și așa, câteva dintre componentele seriei sunt mai grăbite, urmând a relua pregătirile chiar de săptămâna viitoare. E cazul celor două formații din județul Hunedoara, care se vor reuni luni, respectiv marți.

Cetate Deva
Nou-promovata va efectua primul antrenament din 2016 luni, 11 ianuarie. Lotul pregătit de Marius Sârbu va suferi o serie de modificări, deocamdată fiind oficializate doar despărțirile, șase la număr. Astfel, devenii au ales să-i pună pe liber pe portarul Iancău și jucătorii de câmp Șumuțiu, Firan, Șoit, Pârva și Mariș. Deocamdată, antrenorul Devei nu dorește să dezvăluie numele nou-veniților, care vor fi anunțați abia după ce vor semna cu Cetate.

„În locul lor vom aduce alţii, avem deja perfectate înţelegeri cu doi fotbalişti, un portar şi un fundaş central, iar cu alţi trei suntem în discuţii destul de avansate. Nu vă dau încă numele lor până nu sunt semnate actele, ştiţi cum e, că se mai pot băga şi alţii pe fir. Pe lângă aceştia dorim oricum să promovăm la echipa mare trei – patru jucători de la centrul nostru de copii şi juniori”, a declarat Marius Sârbu, pentru glasul-hd.ro.

În perioada 22-29 ianuarie, Cetate va efectua un stagiu de pregătire centralizată în stațiunea Arieșeni. De asemenea, Deva a perfectat deja o serie de amicale, printre adversare numărându-se și câteva colege de serie: CSM Lugoj, Performanța Ighiu, Măgura Cisnădie sau FC Hunedoara.

CSO Filiași
Doljenii se vor reuni, la fel ca multe dintre componentele Seriei a IV-a, la data de 18 ianuarie. Prima parte a pregătirii va fi efectuată pe arena „Chimia” din Ișalnița, acolo unde echipa și-a susținut în acest sezon meciurile de pe teren propriu. Apoi, CSO va merge într-un stagiu de pregătire la Baia de Aramă.

La capitolul noutăți, putem nota deocamdată doar sosirea fundașului Răzvan Istudor, ultima oară la Metropolitan Ișalnița. Oficialii grupării doljene spun însă că în retur se va pune mare accent pe juniorii născuți în Filiași, în condițiile în care de la anul echipa va reveni în localitatea de baștină.

„Strategia noastră este ca în viitor echipa să fie formată din fotbaliștii din Filiași și din comunele din împrejurimi. Suporterii trebuie să se identifice cu echipa, de aceea e nevoie să promovăm copiii orașului. De plecat nu am stabilit nimic până acum. O să vedem după 18 ianuarie cine va continua cu noi și cine nu. Planul nostru este să pregătim echipa pentru campionatul următor, fiind convins 100% că vom juca în Filiași, pentru că terenul va fi gata la finalul primăverii. În ceea ce privește acest sezon, sunt convins că vom urca în clasament și că vom termina pe o poziție bună, pentru că Ionel Luță va pregăti bine echipa în această iarnă”, a declarat președintele lui CSO Filiași, Florin Spânu, pentru gds.ro.

Național Sebiș
Formația ce va fi pregătită din această iarnă de Adrian Neaga și-a fixat deja reperele din următoarea perioadă. Lotul se va reuni pe 18 ianuarie, iar în perioada 25 ianuarie – 5 februarie, echipa va fi cantonată la Băile Tușnad. În stațiunea din Harghita, arădenii vor disputa câteva amicale puternice, cu divizionare secunde, fiind deja bătute în cuie întâlniri cu FC Brașov, Unirea Tărlungeni și CS Mioveni.

Până la această oră, la Național Sebiș au sosit trei jucători: portarul Bujor, Săulescu și juniorul Tomșa.

FC Hunedoara
Puține noutăți ne vor răzbate dinspre arena „Michael Klein” în următoarele săptămâni. Iar asta deoarece antrenorul Adrian Iencsi se va baza, în mare măsură, pe același lot de jucători ca în turul campionatului, până în acest moment neînregistrându-se nicio plecare și nicio sosire. Alb-albaștrii se numără printre cele mai grăbite echipe din serie, urmând a relua pregătirile marți, 12 ianuarie, iar pregătirea fizică se va desfășura pe plan local.

CSU II Craiova
Trei jucători din lotul „satelitului” au fost convocați la naționala U19 a României. E vorba despre Alin Manea, Andrei Burlacu și Raul Hreniuc, care se vor efectua alături de ceilalți tricolori un stagiu de pregătire în Cipru în perioada 18-30 ianuarie.

În ceea ce privește echipa, lucrurile sunt neclare, ir asta și din cauza situației incerte de la prima echipă. Antrenorul din tur al „satelitului”, Daniel Mogoșanu, va fi cel mai probabil promovat la echipa din Liga I. Cert e că de la formația secundă vor fi promovați cinci tineri: Laurențiu Popescu, Andrei Vlad, Robert Petre, Cosmin Ciocoteală și Andrei Burlacu.

About Gabriel Toth

Leave a Reply