Spectacol pe “Ştiinţa”! ASU Politehnica şi RCM Timişoara au smuls aplauze la fotbal şi rugby

 

DSC_9733 (Small)

Câteva sute de spectatori au luat astăzi drumul arenei “Ştiinţa” pentru un eveniment cu totul inedit. Campioana României la rugby, RCM Timişoara, a înfruntat liderul din Liga a IV-a, ASU Politehnica, într-o dispută în care atât balonul rotund, cât şi cel oval şi-au găsit utilitatea. Înfruntarea de astăzi a scos la iveală câţiva rugbyşti extrem de dotaţi din punct de vedere fotbalistic, la fel cum, din tabăra alb-violeţilor, viteza unui Ilie ori Făgeţan i-au impresionat pe campioni.

Prima repriză a întâlnirii a fost formată dintr-o înfruntare de rugby, cu reguli simplificate. Deşi campionii României au început extrem de tare, cu două eseuri semnate de Dumitru şi Van Wyk, fotbaliştii au revenit, culcând şi ei de două ori balonul în terenul de ţintă advers, prin Feher şi Burtic. În cele din urmă, galben-albaştri au făcut diferenţa, Ben Tuiatua semnând încercarea decisivă.

A urmat o repriză de fotbal, în care, cum era şi normal, cei de la ASU politehnica au început mai bine, Brânzan şi Ionuţ aducându-şi echipa la un avans de două goluri. Rugbyştii au reuşit să revină însă, mai întâi printr-un penalty transformat de Van Wyk, iar apoi prin Morrison, care a marcat după o grămadă ordonată, formată în careul mic – modalitatea în care galben-albaştrii au ales să execute cea de-a doua lovitură de pedeapsă acordată de centralul Romeo Malac.

Evenimentul s-a încheiat cu o repriză de football-touch, în care balonul rotund a putut fi mânuit atât cu mâna, cât şi cu piciorul. Un duel din care s-au remarcat Popoviciu – cu un eseu, respectiv van Wyk şi Shamkharadze, care au reuşit să marcheze în poarta apărată de goalkeeperul reprofilat, Alex Birău. În poarta opusă, s-a remarcat Randall Morrison, cel ce l-a impresionat până şi pe Paul Codrea, care nu ascunde că şi l-ar dori în echipă pe postul de portar.

“A fost un eveniment extraordinar. Cred că lumea s-a simţit bine, noi ne-am simţit bine şi sper că a avut şi efectul scontat. Chiar am observat printre rugbyşti nişte jucători de fotbal foarte-foarte buni, dar din păcate nu ne permitem să îi luăm la noi. Chiar portarul Morrison m-a impresionat, dar mai aveau câţiva şi în teren, jucători de forţă şi viteză destul de interesanţi. Sunt nişte băieţi extraordinari, de caracter, cu care ne mândrim”, a declarat la final Paul Codrea.

Omul meciului, Randall Morrison, a mărturisit că în Africa de Sud a mai cochetat cu postul de portar de fotbal. “A fost foarte distractiv, chiar a fost o experienţă interesantă. Eu chiar am mai jucat ca portar în ţara mea natală, la nivel de amatori şi chiar a fost o senzaţie plăcută să mă întorc între buturi. Am auzit că antrenorul echipei de fotbal mă doreşte ca portar. Sunt deschis la discuţii”, a spus Morrison.

Antrenorul rugbyştilor, Dannie de Villiers, a apreciat la rândul său reuşita acţiunii de astăzi. “A fost plăcut să-i vezi pe fotbalişti încercând să joace rugby, aşa cum a fost interesant să-i vezi şi pe rugbyşti jucând fotbal. A fost un eveniment interesant, pe care sper să îl repetăm. Am lucrat în această săptămână cu fotbaliştii, unde am găsit mult entuziasm. Ştiu că a fost şi pentru ei mai greu, să treacă de la pasele cu piciorul la cele cu mâna. Unii dintre ei chiar au calităţi interesante pentru rugby, la fel cum şi câţiva dintre băieţii noştri au făcut câteva faze spectaculoase la fotbal. Cred că mai presus de scopul caritabil al evenimentului, aş sublinia noile prietenii ce s-au legat cu această ocazie. Cred că aşa ar trebui să fie, ca echipele de spăort ale acestui oraş să colaboreze şi să se susţină reciproc”, a afirmat De Villiers.

Evenimentul de astăzi a avut un scop caritabil, şi anume strângerea de fonduri pentru construirea Centrului de Zi “Copii şi Zâne”, unde copiii suferinzi de autism, sindrom Down şi alte deficienţe de adaptare pot avea parte de asistenţă permanentă. Banii strânşi la meciul de astăzi vor reprezenta contribuţia AST Druckeria pentru această cauză.

About Gabriel Toth