ASU Politehnica a bifat astăzi prima victorie din amicale, 3-0 în deplasare cu o colegă de serie, CS Ineu. Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, spune că nu a pus preț pe rezultat, dar admite că jocul elevilor săi e în creștere, declarându-se per total mulțumit de prestația de astăzi.
„Nu am contabilizat până acum înfrângerile sau victoriile și nici nu le vom contabiliza. Urmărim ca jocul echipei să crească de la un meci la altul, astfel încât atunci când vom începe campionatul să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Astăzi a fost din nou un meci de pregătire, în care am rulat tot lotul avut la dispoziție. Începem să creștem, să ne corectăm greșelile. Jocul de azi m-a mulțumit ca atitudine și concentrare a băieților, preocuparea lor de a face lucrurile corect din punct de vedere fotbalistic”, ne-a declarat Brîndescu.
Tehnicianul polist a ținut să le mulțumească celor de la Ineu pentru organizarea jocului în localitate, mai ales că ASU Politehnica se pregătește pentru un retur cu opt deplasări.
„Țin să le mulțumesc celor de la Ineu că au fost ospitalieri, ne-au primit, mai ales că în această perioadă e foarte greu să găsești terenuri. Noi ne-am propus să facem cât mai multe jocuri de pregătire în deplasare, deoarece ne așteaptă un retur cu majoritatea meciurilor departe de casă. În special cele de la început, de la Motru și Cugir, care sunt foarte importante. Cei de la Ineu ne-au oferit condiții foarte bune pentru acest aspect”, ne-a mai spus Brîndescu.
Din lotul deplasat astăzi, la Ineu, au lipsit Patrick Peter – accidentat, Dorin Codrea – a susținut astăzi examenul pentru obținerea permisului de conducere și Marius Marin. Cel din urmă se află în această săptămână în Italia, însă nu la Inter, ci la un alt club de Serie A, Sassuolo, care l-a chemat pentru o sesiune de testări.
„Marin s-a dus la Sassuolo, să-l vadă cei de acolo. Când el a venit la noi, așa a fost înțelegerea, să-l lăsăm să meargă să dea probe de câte ori e nevoie. Perioada de transferuri oricum s-a încheiat, nici el n-a fost foarte încântat de această deplasare, dar am considerat că e mai bine pentru cariera lui să vadă și alte locuri. Sper ca atunci când va reveni, să fie cu mintea doar la Poli și la ce are el de făcut pentru această echipă”, a declarat Sorin Brîndescu despre situația tânărului mijlocaș.
