Sorin Brîndescu: „Aceste prestații mai puțin bune vor fi date uitării dacă noi vom promova”

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica s-a întors cu trei puncte mari de la Ineu, acolo unde, până ieri, nu câștigase nimeni de șapte luni și jumătate și, mai mult decât atât, nu marcase nimeni de peste cinci luni. Golul căpitanului Gălan, din cel de-al doilea minut de prelungire, la singura minge trimisă pe poarta lui Mitrea, pune gruparea alb-violetă într-o postură extrem de confortabilă în lupta promovării, la patru puncte de Performanța Ighiu și Metalurgistul Cugir, cu patru runde rămase de disputat.

Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, s-a arătat mulțumit de victorie, deși admite că echipa sa nu a excelat ieri, la Ineu.

„Din afară nu s-a văzut, dar terenul a fost foarte, foarte greu. Nu încerc să găsesc scuze băieiților, unii dintre ei m-au nemulțumit la acest meci, dar aceasta e o problemă internă, pe care o vom discuta. Una peste alta, au muncit, au crezut în șansa lor. Într-adevăr, ne-am creat puține șanse de gol, pentru că și echipa din Ineu s-a apărat foarte bine, supranumeric, iar noi nu am fost inspirați și nu am găsit soluțiile pentru a desface această apărare”, ne-a declarat Brîndescu.

Tehnicianul polist consideră că punctele obținute la Ineu vor cântări mult în ecuația promovării, iar prestațiile mai puțin reușite vor fi uitate, în cazul în care alb-violeții își vor îndeplini obiectivul.

„Sunt trei puncte extrem de importante, ne bucură foarte mult rezultatul. Am crezut că putem câștiga până în ultima clipă. Repet, nu încerc să ne caut scuze, nu am făcut unul dintre cele mai bune meciuri, dar până la urmă contează cele trei puncte acumulate în lupta pentru promovare. Aceste prestații mai puțin bune se vor fi date uitării dacă noi vom reuși să promovăm”, ne-a mai spus Brîndescu.

Singura grijă a antrenorului liderului din C4 e ca elevii săi să se refacă din punct de vedere fizic înaintea dificilului meci cu Cetate Deva, programat marți, de la ora 18, pe „Știința”. „Nu avem de ales. Vom face totul pentru a ne recupera, chiar dacă, într-adevăr, timpul este extrem de scurt”, a conchis Sorin Brîndescu.

About Gabriel Toth

Leave a Reply