Chiar dacă identitatea culturală şi spirituală bănăţenească s-a diluat considerabil în ultimele decenii, chiar dacă deasupra tuturor planează o atmosferă apăsătoare de neputinţă, delăsare şi dezinteres, chiar dacă lipsa de perspectivă ne face să fim tot mai pesimişti şi mai solitari, există nişte puncte cardinale în jurul cărora ne putem (re)uni în vremuri de restrişte.
Ne-am obişnuit să ne raportăm exclusiv la trecut, să spunem că nu merită să facem nimic pentru comunitatea căreia aparţinem, să nu ne implicăm, să nu argumentăm, să nu participăm activ la rezolvarea problemelor care ne înconjoară, să asistăm pasivi la degradarea culturii şi identităţii construite secole de-a rândul.
Există însă momente în care trebuie să ne solidarizăm pentru conservarea, apărarea şi promovarea unor valori. E adevărat că au fost făcute puţine lucruri consistente şi profunde, dar nu ar fi oare păcat să se piardă cele existente?
În ultimii ani s-a simţit o uşoară regenerare a spiritului bănăţean, în sensul că mai multe grupuri de oameni au început să se unească în jurul unor proiecte constructive, fie că e vorba de apărarea identităţii, de cultură, de conştiinţă socială sau de sport. Mulţi şi-au dat seama că nu sunt singuri şi că merită să pună umărul l-a schimbarea unor atitudini defetiste şi perimate, care ne-au produs numai necazuri.
Salvarea proiectului BANATERRA, ameninţat cu suprimarea din cauza unor probleme de ordin financiar, reprezintă o necesitate. Această enciclopedie virtuală face parte din seria celor mai îndrăzneţe proiecte de conservare şi promovare a istoriei şi culturii Banatului. Câţi dintre noi nu am citit, răspândit, comentat sau analizat articole de pe Banaterra?, Fotografii, materiale, articole sau hărţi de o valoare inestimabilă… Munca titanică a domnului Dusan Baiski şi a colaboratorilor săi pur şi simplu nu trebuie lăsată pradă dezinteresului! Ar însemna să ne batem joc de tot ce avem mai bun în Banat. Trebuie să învăţăm să fim solidari atunci când e nevoie şi să punem umărul la salvarea adevăratelor valori. Banatul îşi merită Banaterra, iar datoria noastră comună este să participăm la salvarea acestui proiect. Dacă ne pierdem şi ultima brumă de solidaritate şi empatie identitară suntem cu siguranţă sortiţi pieirii! Efortul financiar pe care putem să-l facem pentru salvarea proiectului Banaterra este minim, dar el va conta. Trebuie să ne mişcăm repede până pe 1 februarie. Vă îndemnăm să faceţi o faptă bună şi să ajutaţi financiar Banaterra, din care ne vom inspira cu toţii atunci când vom avea nevoie să învăţăm câte ceva din istoria acestor meleaguri. Faceţi-o pentru Banat, faceţi-o pentru voi înşivă!
Update :
Donaţiile pot fi trimise în următoarele conturi:
Asociaţia Proiectul Rastko România
Înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor Timiş cu nr. 34/13.04. 2005
Cod de identificare fiscală a entităţii nonprofit: nr. 17524140/25.04.2005, emis de D.G.F.P.Timiş
Conturi bancare deschise la Banca Transilvania – Timişoara:
lei: RO66 BTRL 0360 1205 6077 82XX
euro: RO15 BTRL 0360 4205 6077 82XX
USD: RO49 BTRL 0360 2205 6077 82XX
Donatii online :
http://www.banaterra.eu/romana/donatii- … -banatului
Dușan Baiski says
Mulțumiri sincere Druckeriei pentru acest apel! De mâine, sâmbătă, 26 ianuarie 2013, de la ora 12, orice sume se pot dona concret, prin Cristi Colojoară, și la magazinul Banat Souvenir din str. L. Blaga. Desigur, contra chitanței de rigoare. La începutul lui februarie, când vom avea o sinteză clară a situației, inclusiv a celei tehnice (vom merge de azi înainte pe două servere în paralel, pentru maximă siguranță), vom trece pe Banaterra numele și sumele donate în această campanie de sprijin al Banaterrei. Mulțumiri tuturor celor care au donat deja bani pentru Banaterra!
Ana Tundrea says
eu sper ca banatenii nostri au inteles mesajul dumneavoastra d-le Baiski si vor incerca din putinul lor sa puna mana de la mana si sa ajutam Banaterra si implicit Timisoara!