Șoimii Pâncota, „barieră” pentru 20 de divizionare secunde: „Am varianta de a tergiversa lucrurile, ca formă de protest”

piros-800x445

Decizia președintelui Pâncotei, Pavel Piroș, e așteptată până astăzi, la ora 17 (Foto: glsa.ro)

Va curge probabil multă apă pe Crișuri până la o nouă victorie a Șoimilor Pâncota în eșalonul secund. Deși nu are în acest moment jucători, antrenori și bază sportivă, formația arădeană reușește să țină la respect toate celelalte 20 de competitoare din Liga a II-a. Cine vine sâmbătă la Timișoara, Baia Mare sau Chindia? Va avea Luceafărul o vacanță prelungită sau va primi, peste patru zile, vizita Brașovului? Unde va juca echipa mutată din Berceni la Constanța: la Arad sau Balotești? Nu vă obosiți să căutați răspunsul la Federație, un organism care și-a arătat din plin limitele în această vară. Răspunsurile le are doar Pavel Piroș, președintele echipei din Pâncota, și e de așteptat să le ofere astăzi, spre orele serii.

Șoimii Pâncota a activat în ultimele două sezoane în eșalonul secund, cu rezultate meritorii pentru un orășel cu mai puțin de 7.000 de locuitori. Gruparea din Podgorie și-a câștigat, din punct de vedere sportiv, dreptul de a activa în eșalonul secund și în diția 2016/2017, însă noul primar, Dan Pocrișer, alături de noul Consiliu Local, nu au acceptat finanțarea echipei la acest nivel. În aceste condiții, la Pâncota nu s-a antrenat nimeni pe perioada verii. Echipa a rămas fără jucători, fără staff tehnic, iar de câteva zile și fără baza sportivă. Singurele vești despre gruparea prezidată de Pavel Piroș s-au legat de eventuală mutare într-o altă localitate. Pe rând, au căzut variante precum Sebiș, Baia Mare, Brașov ori Galați, astfel că ieri, la stabilirea țintarului – și aceasta întârziată cu o săptămână – s-a ajuns la o situație stupefiantă.

Fără a fi reprezentat la ședința de ieri de la FRF, clubul Șoimii Pâncota a fost validat de Comitetul de Urgență al FRF, primind astfel și un număr pe Tabela Berger (sistemul folosit pentru stabilirea țintarului). Cum conducerea clubului din Podgorie nu s-a decis încă dacă va onora sau nu competiția (fie de la Pâncota, fie dintr-un alt oraș), FRF a stabilit două țintare, iar unul dintre ele va deveni cel oficial, în funcție de răspunsul președintelui Pavel Piroș, care trebuie să sosească până astăzi, la ora 17.

Dar iată ce a declarat aseară Piroș, pentru site-ul sportarad.ro: „Am termen până mâine (n.r. azi) la ora 17 să dau un răspuns final la FRF privind soarta clubului, dar mai am varianta de a tergiversa lucrurile ca formă de protest. O să-mi amân meciul din prima etapă, iar apoi aștept să fim excluși. Oricum, această situație nu avantajează Federația la negocierea drepturilor TV. Continui să susțin că nu văd unde ar fi problema ca locul de Liga a 2-a al Pâncotei să nu se piardă, iar clubul să funcționeze în oricare oraș din această țară, cu un alt acționariat. Oricum, în aceste momente caut soluții pentru ca Șoimii Pâncota să meargă mai departe sub o formă sau alta”. Fără comentarii…

Practic, Pavel Piroș invocă faptul că e obligat în acest moment să joace la Pâncota, deși Consiliul Local a interzis echipei sale să folosească baza sportivă din localitate. „S-ar putea ajunge în Instanță dacă Pâncota va fi exclusă fără voia noastră. Motivele sunt simple. Primul și cel mai puternic este că până în 30 iunie nu aveam cum să depunem acea cerere de mutare a clubului în altă parte, cu eventuala schimbare de nume, pentru simplul fapt că orașul Pâncota nu avea conducere. Alegerile au schimbat Consiliul Local, primarul, ce au fost investiți la începutul lunii iulie. Ei puteau decide să continue investițiile în club și am fi rămas în Liga a 2-a la Pâncota, cum să fac hârtie de mutare a clubului înainte de a știi exact dacă mai avem sau nu susținerea oficialităților locale. Iar acum ni se impune să jucăm la Pâncota în condițiile în care s-a dat o decizie de Consiliu Local prin care ni se interzice să folosim baza sportivă de acolo. Și, vă mai spun ceva, sediul clubului e la acea adresă. Ce am eu de făcut în această situație? Mai trist e că toți cu care am vorbit din Federație îmi dau dreptate, dar invocă nu știu ce directivă UEFA pe care vreau s-o văd și eu. Mi-e greu să cred că o lege, cea de schimbare a sediului, numelui sau acționaratului unei firme, al unui SA, bate un regulament fotbalistic”, a explicat Piroș, pentru sportarad.ro.

Până la noi ordine, acestea sunt cele două variante ale rundei inaugurale, programate sâmbătă:

Fără Pâncota:

Luceafărul Oradea – FC Brașov
CS Afumați – CS Mioveni
Sepsi Sfântu Gheorghe – Metalul Reșița
Juventus București – Dacia Unirea Brăila
Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava
Dunărea Călărași – CSM Râmnicu Vâlcea
Unirea Tărlungeni (Ștefănești, IL) – Chindia Târgoviște
UTA – ACS Berceni (Constanța)
ASU Politehnica – FCM Baia Mare
CS Balotești – Academica Clinceni

Cu Pâncota:

CS Afumați – Șoimii Pâncota
Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Brașov
Juventus București – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița
Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila
Unirea Tărlungeni (Ștefănești, IL) – Foresta Suceava
UTA – CSM Râmnicu Vâlcea
ASU Politehnica – Chindia Târgoviște
CS Balotești – ACS Berceni (Constanța)
Academica Clinceni – FCM Baia Mare
Luceafărul Oradea stă.

About Gabriel Toth

Leave a Reply