Săptămâna Poli – Chindia | Târgoviștenii au pierdut doi oameni de bază, dar au transferat inclusiv din Liga I

Nicolae Croitoru, printre cei mai statornici antrenori din „B”, aflat pe banca Chindiei din iulie 2014 (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

Chindia Târgoviște e primul adversar al Politehnicii Timișoara din 2018. Formația dâmbovițeană a iernat pe poziția a treia a clasamentului, una râvnită de mai multe urmăritoare, printre care și gruparea alb-violetă. Pregătită de Nicolae Croitoru încă din luna iulie a anului 2014, Chindia vizează chiar o poziție direct promovabilă, însă vine după o iarnă cu numeroase mișcări de trupe, printre care și nedoritele despărțiri de Georgian Honciu și Denis Ispas.

De numele celor doi s-a iscat un întreg scandal în pauza de iarnă, Honciu și Cherchez refuzând să semneze prelungirea înțelegerii cu Chindia, care expiră la finalul sezonului. Cei doi fotbaliști au fost ademeniți de liderul din „B”, Dunărea Călărași, pentru care urmează să evolueze din vară. În această situație, cei doi nu ar mai fi putut intra în planurile lui Nicolae Croitoru pentru restul actualului sezon, drept pentru care vor petrece returul în Liga a III-a, la ACS Șirineasa, iar din vară vor ajunge la Călărași.

Capitolul achizițiilor nu a fost însă mai prejos. În ultima săptămână, Chindia a reușit să obțină semnătura unui fotbalist care în prima parte a stagiunii a evoluat pe prima scenă. E vorba despre Ovidiu Morariu, un fundaș în vârstă de 28 de ani, care a bifat șase partide în sezonul de toamnă pentru Juventus București. Originar din Alba Iulia, acesta a mai evoluat la Târgoviște între 2011 și 2013, mai trecând ulterior pe la Rapid CFR Suceava, Național Sebiș și FC Olt. De asemenea, în această iarnă a sosit lângă Turnul Chindiei și Daniel Florea, fostul atacant al UTA-ei, dorit în această iarnă și de Politehnica Timișoara. În pregătiri s-a mai aflat și fostul sătmărean Andrei Ludușan, ultima oară la CS Iernut, care în cele din urmă nu a fost reținut în lot de Nicolae Croitoru.

Situația mișcărilor de trupe la Chindia se prezintă în felul următor:

Au venit: Rafael Licu (ASA Târgu Mureș), Sergiu Jurj (Olimpia Satu Mare), Daniel Florea (UTA), Daniel Rogoveanu (Concordia Chiajna), Andrei Manea (CNE Târgu Mureș), Ovidiu Morariu (Juventus București);
Au plecat: Cristinel Matei (?), Marius Bâtfoi (CSA Steaua), Adrian Grigore (?), Georgian Honciu, Denis Ispas (ambii ACS Șirineasa).

Lotul pentru sezonul de primăvară

Portari: Mihai Aioani, Teodor Meilă, Iustin Popescu;
Fundași: Lucian Acasandrei, Denis Ciobotariu, Cornel Dinu, Denis Dumitrașcu, Adrian Ioniță, Marius Martac, Ovidiu Morariu, Marian Vătavu;
Mijlocași: Cosmin Atănase, Rafael Licu, Liviu Mihai, Mihai Neicuțescu, Marian Niță, Alin Pencea, Daniel Rogoveanu, Andrei Șerban, Crinel Stoica, Richard Țilică;
Atacanți: Cristian Cherchez, Daniel Florea, Sergiu Jurj, Cristian Negruț, Alin Nisipeanu.

Rezultatele din meciurile amicale:

Dacia Unirea Brăila – Chindia Târgoviște 0-1 (a înscris pentru dâmbovițeni Cherchez)
FC Argeș – Chindia Târgoviște 2-1 (Ludușan)
CS Balotești – Chindia Târgoviște 0-1 (Jurj)
Petrolul Ploiești – Chindia Târgoviște 1-2 (Jurj și Cherchez)
CS Mioveni – Chindia Târgoviște 1-4 (L. Mihai, Florea, Cherchez și Neguț)

***

Partida Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște, din etapa a 22-a a Ligii a II-a, va avea loc mâine, de la ora 12:00, pe arena „Știința”. Întâlnirea va fi arbitrată de Marius Omuț (Satu Mare), ajutat la cele două tușe de Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Adrian Mărginean (Aiud). Rezervă va fi Rareș Vidican (Satu Mare), iar observatori au fost desemnați Cornel Corocan (Reșița) și Radu Bîtea (Oradea). Meciul va fi televizat pe Digisport 1.

About Gabriel Toth

Leave a Reply