Revedere cu Buia: „Vreau să facem un meci bun cu Poli”

Romulus Buia se va afla din noRomulus Buiau față în față cu echipa la care și-a trăit cea de-a doua tinerețe ca fotbalist. Fostul decar al Politehnicii din perioada 2002-2005 speră să le pună probleme alb-violeților, în meciul programat mâine, de la ora 17, la Baia Mare.

FC Maramureș nu traversează o perioadă prea fastă, fiind învinsă în ultima etapă, scor 1-3, de FC Olt. Cu toate acestea, Romică Buia speră ca tinerii săi elevi să învețe din greșelile jocului trecut și să pună probleme Politehnicii. „Va fi un meci foarte greu. Din păcate, băieții noștri încă nu au experiența necesară Diviziei B, pentru că sunt jucători foarte tineri. Ei trebuie să învețe din greșeli. E cu atât mai greu cu Poli, acolo unde jucătorii vor să arate antrenorului că trebuie să rămână în lot și vor veni, cu siguranță, foarte motivați, pentru a recupera punctele pierdute cu UTA. Au jucători foarte buni, Axente mi se parte un fotbalist periculos”, a declarat Buia, pentru emaramures.ro.

Romică Buia nu a uitat perioada petrecută pe „Dan Păltinișanu”. Între 2002 și 2005, i-a încântat pe suporterii alb-violeți cu driblingurile sale amețitoare și cu pasele exacte cu care își punea în valoare din atac. Deși Poli i-a rămas în suflet, actualul tehnician al Maramureșului vrea victoria în fața fostei sale echipe. „Pentru mine orice meci este important și îmi doresc de fiecare dată să câștig, cu atât mai mult cu cât întâlnim Poli. Mi-aș dori să facem un meci bun în compania lor, așa cum a fost cel din tur, dar să câștigăm”, a mai spus Buia.

Antrenorul Buia nu reprezintă singura legătură între trupa băimăreană și fotbalul timișorean. În „Dealul Florilor” evoluează, de la începutul sezonului, trei tineri fotbaliști împrumutați de la LPS Banatul. Alin Roman e chiar golgheterul echipei, cu 6 reușite, ultima în etapa trecută, la FC Olt, unde a marcat dintr-o lovitură liberă. O altă speranță a fotbalului timișorean, Steliano Filip, e de asemenea o prezență constantă în echipa maramureșană, reușind să și înscrie de două ori în acest sezon. Tot de la LPS Banatul provine și mijlocașul stânga Samuel Feraru.

About Gabriel Toth

Leave a Reply