
Al doilea „sfert” al anului 2013 a prins căderea cortinei la majoritatea sporturilor de echipă. Timișoara mai avea puțin de așteptat până la un nou trofeu la nivel de seniori, însă s-a mulțumit cu două triumfuri la baschet U23, prin BCT și BCM Danzio. O perioadă cu vești bune dinspre canotaj, cu promovări în prima ligă la fotbal și volei, două povești cu finaluri total diferite.
Aprilie
6 aprilie: RCM Timișoara suferă primul șoc al sezonului, find învinsă cu 18-30 pe terenul Stelei. Mai presus de rezultat, prestația galben-albaștrilor din acel joc nu avea să fie uitată nici măcar în fazele finale ale campionatului de către corpul tehnic.
6 aprilie: BC Timișoara ratează accesul în finala Cupei României chiar pe teren propriu. Alb-violeții pierd cu 86-92 în fața Mediașului, formație ce a doua zi avea să și câștige trofeul. Gazdele s-au mulțumit cu locul 3, obținut în dauna campioanei Asesoft Ploiești.
6-7 aprilie: BC Timba a început cu două eșecuri în deplasare seria decisivă pentru locul 12, cu CSS Giurgiu. Nou-promovata timișoreană pierdea cu 58-81 și 87-99.
8 aprilie: BCM Danzio și-a asigurat titlul național la U23, după victoria directă cu principala contracandidată, Universitatea Cluj, în penultimul turneu al întrecerii, de la Craiova.
10 aprilie: BCM Danzio își încheie drumul în campionat la senioare, pierzând și al doilea joc cu ICIM Arad, 56-81 la Timișoara. Gruparea de pe Mureș avea să își treacă în cont titlul de campioană la finalul sezonului.
13 aprilie: RCM Timișoara trece de Farul Constanța cu 21-3, într-o locație ce n-a mai fost utilizată pentru rugby de aproape 50 de ani, stadionul CFR.
13-14 aprilie: Timba revine în forță în disputa cu Giurgiu și ia o opțiune serioasă pentru locul 12: „Urșii” înving în meciul 3 cu 80-75, pentru ca în meciul 4 să își surclaseze efectiv adversarii: 118 (!)-65.
14 aprilie: Niciodată un meci din Campionatul Județean nu a stârnit un asemenea interes. 2.000 de spectatori s-au înghesuit în jurul terenului din Racovița, la derby-ul seriei a III-a, adjudecat de ASU Politehnica, scor 1-0, prin golul marcat de Ciprian Nicolaie.
18 aprilie: Gimnastul timișorean Vlad Cotuna nu a reușit să acceadă în nicio finală la Campionatele Europene Individuale de la Moscova. Sportivul legitimat la CSM Lugoj și-a încercat norocul la sol, paralele și bară fixă.
19 aprilie: BC Timba obține locul 12 la finele primului sezon petrecut în elită, reușind să câștige meciul decisiv al seriei, chiar la Giurgiu, scor 75-65.
20 aprilie: Universitatea Timișoara, retrogradată cu un sezon în urmă din prima ligă de volei masculin, are șansa de a reveni în elită. Băieții lui Grădinaru s-au calificat pentru barajul de promovare, drupă un 3-2 spectaculos pe terenul lui Chimszed Cluj.
22 aprilie: Diana Bulimar revine cu două medalii de la Campionatele Europene Individuale de la Moscova. Gimnasta născută la Timișoara a cucerit argintul la bârnă și bronzul la sol, după ce, în prealabil, ratase o medalie la individual compus, unde s-a clasat a patra.
24 aprilie: Ripensia Timișoara câștigă faza județeană a Cupei României, după 1-0 cu CS Ghiroda, într-o finală disputată pe „Dan Păltinișanu”. Avea să fie primul mare triumf pentru roș-galbeni în această competiție, însă nimic nu avea să prefațeze parcursul remarcabil din toamnă.
25 aprilie: Legitimare-surpriză la ASU Politehnica. Fostul internațional Alin Stoica a devenit jucătorul alb-violeților, el mărturisind că a luat personal legătura cu cei de la echipă, dorind să retrăiască scurta perioadă pe care o petrecuse la Timișoara, în returul sezonului 2005/2006.
30 aprilie: Constantin Ștefan a fost anunțat drept noul antrenor al handbaliștilor de la Politehnica. Urma o vară tumultoasă, cu remanieri radicale la nivelul lotului și schimbări la nivelul structurii de organizare a clubului.
30 aprilie: BC Timișoara surprinde și câștigă titlul național la U23, după un turneu final găzduit chiar pe Bega.
Mai
2 mai: Deși își asiguraseră titlul de aproape o lună, fetele de la BCM Danzio au primit medaliile de aur ale campionatului de U23, după cel de-al cincilea turneu, găzduit chiar la Timișoara.
11 mai: Handbaliștii de la Poli au încheiat pe locul 7 ediția 2012/2013, după un eșec sever, 21-31 la Constanța, în fața unui HCM ce avea pregătită festivitatea de premiere pentru cel de-al optulea titlu național.
12 mai: RCM Timișoara obține o remiză la Baia Mare, 18-18 cu principala contracandidată la titlu, CSM Știința. Formația timișioreană a reușit să întrerupă șirul impresionant de victorii consecutive ale maramureșenilor în propriul fief, ultima formație ce plecase neînvinsă de acolo fiind Steaua, în toamna anului 2008.
12 mai: Continuă seria succeselor în baschetul juvenil. Băieții de la CSS Bega au câștigat titlul național la U18. Elevii lui Tiberiu Ondreikovics și Mihai Bolcu s-au impus cu 61-58 în fața lui LPS Târgu Mureș, în finala turneului.
14 mai: Estera Dobre, sportivă legitimată la secția de lupte libere a CSM Timișoara, a fost suspendată pentru 2 ani, după ce, la un control antidoping de la Campionatele Europene de la Tbilisi, a fost depistată pozitiv cu forosemid. Bănățeanca devenise în Georgia pentru a șasea oară consecutiv vicecampioană europeană, medalia fiindu-i însă retrasă.
17 mai: Handbaliștii de la Poli au încheiat sezonul cu un eșec în sferturile de finală ale Cupei României, scor 26-30, în fața vicecampioanei Știința Bacău.
23 mai: CSS Bega s-a clasat pe ultimul loc la turneul final de volei rezervat junioarelor mari de la Baia Mare. Simpla prezență a echipei pregătite de Cerasela Șerban în această fază poate fi socotită drept o performanță, dacă ne gândim că Timișoara nu mai dispune de o echipă de senioare din 2010.
25 mai: Adelina Pastor a luat aurul la 400m, în prima zi a Campionatelor Naționale de seniori, tineret și juniori de la București. În cadrul acestei întreceri, Timișoara a mai obținut un loc 2 prin Andrei Bărbuț, la 3.000m obstacole, încă unul prin Raymond Gulyas la 5.000 de metri, același sportiv clasându-se al treilea în proba de 1.500m. Două medalii de bronz au mai luat Marcus Drăghici, la 400m, și Marius Blenche, la 100m garduri.
25 mai: Fetele de la CFR Timișoara pierd categoric ultimul meci de campionat, 0-6 la Târgu Mureș, dar încheie campionatul pe un onorant loc 3.
26 mai: Universitatea Timișoara obține promovarea în elita voleiului masculin, după victoria cu 3-1 în ultima zi a barajului de la Galați, cu Chimszed Cluj.
26 mai: ASU Politehnica dispută prima partidă internațională. Alb-violeții sunt învinși cu 2-1, în deplasare, de sârbii de la OFK Kikinda, un nume de tradiție din vremea campionatului Iugoslaviei.
27 mai: BC Timișoara a anunțat numele noului antrenor al echipei. E vorba despre Tudor Costescu, tehnician ce în 2012 cucerea Cupa României cu BCMU Pitești, după o finală câștigată tocmai în fața bănățenilor.
27 mai: Timișoreanul Marian Enache devine campion european de juniori la Minsk. Bănățeanul s-a impus în proba de dublu vâsle, acolo unde a făcut echipă cu constănțeanul Robert Dedu.
29 mai: Fostul mare fotbalist bulgar Hirsto Stoichkov a fost prezent la Timișoara, pentru lansarea filmului său autobiografic, găzduită de sala „Capitol”. Liderul generației ce a surprins la Campionatul Mondial din 1994 a susținut o conferință de presă în care a anunțat că în luna august va organiza un meci demonstrativ la Dudeștii Vechi, împreună cu o parte a colegilor din naționala Bulgariei.
30 mai: ACS Poli a promovat matematic în Liga I, după un 1-1 pe terenul codașei FC Maramureș Baia Mare. Vestea asigurării biletelor pentru elită a venit însă la o oră după încheierea jocului, CSM Râmnicu Vâlcea învingând principala urmăritoare a alb-negrilor, Damila Măciuca, într-un joc întrerupt de ploaie.
Iunie
2 iunie: Continuă succesele baschetului juvenil din Timișoara. CSS Bega a obținut titlul de vicecampioană națională la feminin și o medalie de bronz la masculin, în urma turneelor finale ale categoriei U17, desfășurate la Târgu Mureș.
2 iunie: Canotorul timișorean Cristian Pîrghie a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de la Sevilla, cu echipajul de patru rame fără cârmaci. Ambarcațiunea timișoreanului a fost devansată de Olanda, care s-a impus la o diferență de două secunde.
4 iunie: Tudor Costescu susține prima conferință de presă în calitate de antrenor al BC Timișoara. Noul tehnician al „leilor” își expune viziunea pentru sezonul 2013/2014, unul de reconstrucție, în care se vizează, într-o primă fază, doar calificarea în play-off.
5 iunie: Ripensia și-a încheiat aventura în Campionatul Municipal, cu o victorie la „masa verde”, Timișul II Șag neprezentându-se chiar pe propriul teren în fața liderului din seria I. Timișorenii acced astfel fără emoții în Liga a V-a, înregistrând 21 de victorii din 22 posibile și cu un golaveraj zdrobitor, 143-9.
6 iunie: CFR Timișoara s-a oprit în semifinalele Cupei României. Fetele lui Florin Bugar nu și-au depășit condiția de outsider, fiind învinse cu 5-0 de FCM Târgu Mureș, într-un joc disputat la Brașov.
7 iunie: Atleții timișoreni se întorc cu medalii de la Internaționalele României. Sorin Vătămanu s-a impus la 400m, în timp ce Adelina Pastor a fost devansată, în cursa feminină a aceleiași probe, doar de basarabeanca Olesea Cojuhari. Câte o medalie de argint au mai cucerit Cosmin Dumitrache, la 110m garduri, și Raymond Gulyas, la 3.000m.
14 iunie: Bulină neagră pentru sportul timișorean. Universitatea Timișoara, proaspăt promovată în elita voleiului românesc, e nevoită să renunțe la locul din Divizia A1, din rațiuni financiare. Deși Sorin Grădinaru obținuse o păsuire de două săptămâni din partea federației pentru confirmarea înscrierii, performanța realizată de elevii săi a fost trecută cu vederea atât de autoritățile locale, cât mai ales de obtuza conducere a clubului universitar.
16 iunie: Fundașul lui RCM Timișoara, Cătălin Fercu, a marcat două eseuri în victoria naționalei României, scor 26-13, cu Emerging Italy. Cu acest succes, „stejarii” au cucerit, pentru al doilea an la rând, trofeul IRB Nations Cup.
17 iunie: Timișoara 89ers a pierdut finala campionatului național de fotbal american, RoBowl. Elevii austriacului Alexander Klein au cedat cu 8-14 în fața celor de la Cluj Crusaders, într-o finală disputată chiar în fieful învingătoarei, pe Cluj Arena.
17 iunie: După nici două săptămâni de vacanță, ACS Poli s-a reunit în vederea pregătirii primului sezon în elită. La primul antrenament n-au fost noutăți spectaculoase, ieșind din tipar doar prezența lui Hristu Chiacu, fostul polist asistând însă de pe margine la sesiunea de pregătire.
20 iunie: Mama Mia Becicherecu Mic continuă tradiția Timișului și obține promovarea în Liga a III-a, în urma unui baraj cu Metalul Oțelu Roșu. Trupa lui Sorin Bălu revenea așadar în eșalonul al treilea, după un intermezzo de doar un sezon în „D”.
22 iunie: Adelina Pastor s-a clasat a doua la general în proba de 400m, în cadrul Campionatelor Europene pe echipe – Liga I, de la Dublin. Sorin Vătămanu, al doilea reprezentant al Timișoarei, n-a rupt însă gura târgului, clasându-se pe 9 la general tot pe distanța de 400m.
23 iunie: ASU Politehnica a încheiat sezonul cu o victorie, 5-0 pe teren propriu cu Meget Remetea Mare. Partida a rămas în memoria fanilor prin marșul organizat înaintea meciului, din Piața Unirii până la stadion, dar și prin golul reușit de Florin Luchin, mai cunoscut drept „Floka”, fotbalistul coborât direct din peluză marcând din lovitură liberă, în minutul 71.
24 iunie: Diana Bulimar revine cu două medalii de la etapa de Cupă Mondială de la Anadia, Portugalia. Gimnasta născută la Timișoara a împărțit prima poziție la sol cu colega de lot, Larisa Iordache, în timp ce la bârnă a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului.
25 iunie: Începe Milan Junior Camp, la stadionul „Dan Păltinișanu”. Pentru al doilea an la rând, Timișoara e gazda ediției românești a celebrului program de recrutare pentru juniori organizat de clubul de pe San Siro.
28 iunie: Echipa de handbal a Politehnicii surprinde prin transferul lui Zarko Petkovic, golgheterul la zi al campionatului Serbiei, sosit de la RK Zajecar. Începea să se contureze lotul pentru noul sezon, în care se mai regăseau gruzinul Chikovani sau tinerii Santeiu, Irimiaș sau Daninfeld.
28 iunie: Transfer de marcă reușit de RCM Timișoara. Clubul de pe Bega a semnat cu Sosene Anesi, un neo-zeelandez ce se laudă cu o prezență în celebra reprezentativă „All Blacks”, devenind singurul rugbyst din istoria campionatului României cu o asemenea realizare în palmares.
29 iunie: Mișcare importantă pe line de marketing la ASU Politehnica. Clubul aflat, în acel moment, încă în Liga a V-a, și-a lansat magazinul online, realizând astfel o premieră la nivelul sportului timișorean. Ulterior, și Ripensia și-a lansat punctul de vânzare virtual al produselor proprii.
30 iunie: La arena „Electrica” începe cea de-a doua ediție a BRD Timișoara Challenger. În zgomotul pickhammer-elor, șantierul de la pasajul Michelangelo fiind deja în toi, s-au disputat primele meciuri de calificare pe tabloul principal al turneului de 30.000 de euro.