Opt ani fără Constantin Jude

Constantin Jude, artizanul marii echipe a Politehnicii din anii '80A stat în slujba Politehnicii în 37 din cei 66 de ani de existență ai secției de handbal. A cucerit ca jucător titlul la handbal în 11 și a fost unul dintre pionierii celui în 7. Ca antrenor, a șlefuit nume de legendă ale handbalului românesc și a cucerit singura Cupă a României din vitrina clubului alb-violet. Din 2006, sala polivalentă a orașului îi poartă numele. E vorba despre Constantin Jude, cel de la a cărui trecere în neființă se împlinesc astăzi opt ani.

Constantin Jude s-a identificat cu istoria handbalului timișorean. Născut în 1934, a fost elevul Școlii Medii Tehnice de Cultură Fizică – actualul LPS Banatul – pe care a absolvit-o în 1952. Cu un an înainte, a fost unul dintre protagoniștii primului joc de handbal în 7 disputat la Timișoara. La 11 februarie 1951, cu ocazia inaugurării noii săli de sport a orașului, amenajată în fosta Cazarmă Transilvania (astăzi clădire a Teatrului Național, în spatele hotelului Continental), câțiva elevi ai SMTCF-ului au făcut o demonstrație de handbal pe teren redus. Alături de adolescentul Constantin Jude s-au mai alfat atunci pe parchet Schulz, Velciov, Fischer, Chița, Oprea, Vișoiu, Mărgineanu și Lenhart.

Constantin Jude ca jucător, în 1956, după titlul cucerit la handbal în 11

Constantin Jude ca jucător, în 1956, după titlul cucerit la handbal în 11

Atras de handbal, Constantin Jude a continuat să-l practice și în forma sa inițială, în 11 jucători. În 1952, după terminarea liceului, a fost legitimat la Progresul Periam, pe atunci prim-divizionară. Din 1953, îl regăsim la Știința, formație cu care cucerea primul titlu național al handbalului timișorean în 1956. În paralel cu activitatea de jucător, avea să își înceapă și longeviva carieră de antrenor, pregătind, de la finele anilor ’50, echipa feminină a clubului studențesc, cu care a reușit două clasări pe podium în Divizia A, în 1960 și 1961. După acest ultim sezon, s-a dedicat exclusiv echipei de băieți a Politehnicii, la care avea să activeze vreme de trei ani ca antrenor-jucător.

Pe lângă faptul că a făcut din Politehnica o veritabilă amenințare pentru duetul echipelor ministeriale din București, Constantin Jude are meritul de a fi „șlefuit” talente de primă mână ale handbalului românesc. Hansi Schmidt și Roland Gunesch au fost cei mai importanți piloni ai echipei din anii ’60, pentru ca în deceniul următor să apară pe Bega nume precum Alexandru Folker sau Alexandru Buligan, viitori componenți ai echipei naționale în ultimele momente de reală sclipire.

Stilul de muncă al lui Constantin Jude a fost deseori catalogat drept unul dur, spartan, draconic, însă rezultatele au fost de multe ori peste ceea ce îi era permis unei simple echipe de provincie în anii cei mai negrii ai ceaușismului. În 1979, Politehnica reușește să se infiltreze pe podium, între Steaua și Dinamo, fiind la doar un punct distanță de cucerirea titlului de campioană, adjudecat de „militari”. Apoi, în anii ’80, formația alb-violetă avea să dispute de trei ori finala Cupei României, câștigată o singură dată, în 1986, după o memorabilă finală cu Dinamo.

Constantin Jude, în 1986, după câștigarea Cupei României

Constantin Jude, în 1986, după câștigarea Cupei României

Despre finala câștigată scor 23-20 cu Dinamo, la 15 iunie 1986, în Sala Sporturilor din Craiova, Alexandru Folker, om de bază pe atunci în echipa Politehnicii, a relaltat un episod interesant ce îl avea în prim plan pe nea Costică. „Îmi amintesc că Dan Petru era foarte emotiv. Înainte de meci, nea Costică Jude l-a luat deoparte și, știind că-i mai plăcea să bea câte-o bere, i-a spus: «Bea un coniac dublu!». Piticu’ spunea: «Nu se poate, nea Costică, nu beau înainte de meci». «Dacă nu bei, nu joci!», i-a replicat scurt nea Costică. Până la urmă l-a băut și a jucat extraordinar, a marcat 10 goluri în acea finală”, a povestit Folker, cel de-al doilea marcator al Politehnicii în acel ultim act, cu 4 reușite.

Constantin Jude avea să se despartă pentru prima oară de Poli în primele săptămâni ale anului 1990, la puțină vreme după evenimentele din decembrie, jucătorii echipei pornind o revoluție proprie, datorită stilului dur impus de reputatul tehnician. Echipa avea să fie condusă mai departe de Roland Gunesch, iar cu scheletul format în atâția ani de nea Costică Jude, antrenorii Otto Hell și Vasile Fărcaș aveau să cucerească titlul național în 1991. Sufletul lui Constantin Jude a rămas însă alb-violet, el fiind unul dintre cei ce s-au străduit să readucă handbalul sub egida Politehnicii, în 1995, după trei ani de pauză forțată, cauzată de o decizie ministerială ce interzicea existența mai multor cluburi studențești într-un centru universitar.

După două sezoane petrecute în liga secundă, Politehnica revine în prima ligă în 1997, după o pauză de cinci ani, însă nu rezistă decât un singur sezon în elită, retrogradând de pe ultimul loc, la braț cu Arbema Arad. Conducerea echipei a hotărât să se despartă de Constantin Jude, a cărui loc a fost luat de un cuplu de tineri tehnicieni, Vlad Caba – Cărăbaș Ionică, primul preluând fundcția de antrenor imediat după încheierea carierei de jucător. Reputatul tehnician s-a așezat pe banca unei alte divizionare secunde, Constructorul Oradea, cu care a reușit să promoveze în prima ligă chiar în dauna Politehnicii, luându-și astfel revanșa pentru demiterea sa din vara lui 1998.

Retras din activitate după experiența Oradea, Constantin Jude s-a îmbolnăvit grav, dându-și ultima suflare la 3 iunie 2005. Un an mai târziu, consilierii locali au votat ca sala Olimpia, cea mai mare „polivalentă” a orașului, să îi poarte numele fostului mare jucător și antrenor.

 

About Gabriel Toth

Leave a Reply