Runda cu numărul XXVII n-a schimbat datele problemei în lupta pentru supremație, ASU Politehnica păstrându-și avansul fragil, de un singur punct, în fața celor de la Ghiroda. În schimb, am consemnat modificări importante în ierarhia golgheterilor, acolo unde a revenit în frunte Sergiu Iorgovan, autor al unei „duble” în victoria liderului cu CS Giroc.
ASU Politehnica și CS Ghiroda își continuă duelul de la distanță, ambele pretendente la promovarea în Liga a III-a trecându-și în cont victorii scontate, pe teren propriu. Sâmbătă, formația pregătită de Alin Miloș a trecut, pentru 24 de ore, în fruntea clasamentului, după succesul cu 2-0 repurtat în fața lui Auto, rezultat la care au contribuit Baranyi și Mediop. A doua zi, alb-violeții s-au impus cu 4-2 în fața Girocului, marcându-și toate golurile în decurs de doar 12 minute.
Etapa din weekend n-a produs surprize de proporții în celelalte dueluri, dintre echipele de pluton. Surprinde poate victoria Șagului cu Dumbrăvița, însă formația lui Florin Macavei a fost lipsită de o serie de titulari. La Sânnicolau Mare, Unirea n-a avut probleme în fața tinerei garnituri a CFR-ului, Daniel Telecican demonstrând că nu degeaba a fost la un pas de a trece în curtea liderului ASU Politehnica, marcând un hattrick pentru trupa de pe Aranca. La Racovița, Progresul și Cocoșul Orțișoara au înregistrat o remiză cu patru goluri, demnă de consemnat fiind performanța fotbalistului oaspeților, Darius Vițan, care a înscris în ambele porți.
Mișcări interesante în clasamentul golgheterilor. Prin cele două reușite din jocul cu CS Giroc, atacantul lui ASU Politehnica, Sergiu Iorgovan, a ajuns la cota 22 și a urcat pe prima treaptă a podiumului. Pentru prima oară în retur a înscris și Fabian Novac, atacantul Pobedei deținând peste iarnă statutul de golgheter.
Iată cum arată ierarhia marcatorilor din eșalonul de top al Timișului după 27 de runde scurse:
22 goluri: Sergiu Iorgovan (ASU Poli – 15 pentru CFR);
21 goluri: Ema Pătrașcu (Ghiroda), Fabian Novac (Pobeda);
20 goluri: Ndyae Mediop (Ghiroda);
17 goluri: Tulcan (ASU Poli), Dobrilă (Peciu Nou);
15 goluri: Moga (Gătaia), Dragodan (Ghiroda);
14 goluri: Chitescu (Șag);
13 goluri: Z. Kovacs (Dumbrăvița);
12 goluri: Telecican (Sânnicolau Mare);
11 goluri: Sabău (Șag), Leonte (Dumbrăvița), Ionaș (ASU Poli – 5 pentru Ghiroda);
10 goluri: Făgețan (ASU Poli), Baranyi (Ghiroda), Jivan (Făget);
9 goluri: Apro (Gătaia), Ganea (Dumbrăvița – 2 pentru Chișoda), Kalapiș (Pobeda), R. Mirciov (Pobeda);
8 goluri: Coca (Orțișoara), Ardelean (CFR – 6 pentru ASU Poli), S. Budur (Ghiroda – 3 pentru Pobeda), Palade (Gătaia);
7 goluri: Gherman (Chișoda), Berceanu (Chișoda), Vasilcin (Pobeda), Bucure (Gătaia), Nanu (Racovița), Popoviciu (ASU Poli);
6 goluri: Galea (Sânnicolau Mare), Giurgiu (Dumbrăvița), Gălan (ASU Poli), Crișan (CFR), D. Oberșterescu (CFR), Anghel (Dragșina), Chitucea (Jimbolia), Țofei (Făget), Jurj (Racovița), Vântură (CFR);
5 goluri: Marchiș (ex-ASU Poli), Abu-Lebda (Chișoda), Schipor (ex-Auto), Mihali (Făget), Mohamed (ex-Auto), Vucea (Poli), Șchiopu (Racovița), Filimon (Ghiroda – 4 pentru Gătaia), Leleczi (Auto), Handrache (Peciu Nou), Onosă (Orțișoara), Postolache (Orțișoara), Ioviță (Giroc), Vițan (Orțișoara – 2 pentru Chișoda).
Rezultatele și marcatorii etapei a XXVII-a:
AS Peciu Nou – Marcel Băban Jimbolia 3-1 (Dumea, Dobrilă, Sporin – Chitucea)
Arsenal Flacăra Făget – Progresul Gătaia 2-3 (Țofei, Jivan – Buruiană, Palade, Zsollei)
Pobeda Dudeștii Vechi – Real Dragșina 4-0 (Kalapiș 2, R. Mirciov, Novac)
Progresul Racovița – Cocoșul Orțișoara 2-2 (Jurj, Vițan ag. – Colf, Vițan)
Unirea Sânnicolau Mare – CFR Timișoara 4-1 (Telecican 3, Sârbu – Vântură)
Timișul Șag – CS Dumbrăvița 2-1 (Chitescu 2 – Vlaic)
CS Ghiroda – Auto Timișoara 2-0 (Baranyi, Mediop)
ASU Politehnica – CS Giroc 4-2 (Iorgovan 2, Popoviciu, Ionaș – Ropot, Ioviță)
FC Chișoda a stat.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.