Etapa a III-a a Ligii a IV-a a continuat în această după-amiază, cu două partide, programate la Dumbrăvița și Făget. Lângă Timișoara, alb-verzii au oprit „avântul” nou-promovatei din Periam, în timp ce la Făget, bulgarii au obținut „Pobeda” la scor de forfait.
CS Dumbrăvița – Avântul Periam 2-0
Surpriza plăcută a începutului de sezon, Avântul Periam, a pierdut astăzi primele puncte de la promovare. Curajoasa trupă a lui Marcel Cionca venea după două succese identice, cu 2-1, obținute în fața CFR-ului și Muraniului, însă Dumbrăvița a pus punct parcursului perfect al nou-promovatei.
Totuși, trupa din Periam s-a ținut tare preț de o repriză, intrând la pauză cu scor alb, 0-0. În partea a doua, experiența mai mare a băieților lui Florin Macavei și-a spus cuvântul. Dumbrăvița a punctat prin Vlăduți și prin Silviu Bălace, fostul divizionar A reușind primul său gol de la venirea la echipă.
Arsenal Flacăra Făget – Pobeda Dudeștii Vechi 0-3
Pobeda a trecut rapid peste șocul acelui 1-9 suferit lângă stadionul „Dan Păltinișanu”, în prima etapă, cu ACS Poli II. Trupa lui Petre Mirciov a obținut primele puncte săptămâna trecută, prin victoria cu 2-1 în fața rivalilor din vestul județului, Unirea Sânnicolau Mare. Iar forma bună a bulgarilor a fost confirmată și astăzi, la Făget, unde s-au impus clar, scor 3-0.
Gazdele și-au făcut singure viața grea încă din start, portarul Manzur fiind eliminat pentru henț în afara careului chiar în minutul 5. Bulgarii au profitat rapid de superioritatea numerică și au deschis scorul prin Iani Kalapiș. Pobeda s-a distanțat în repriza a doua, când a mai punctat de două ori, prin Rocky Tranculov (marcator în fiecare etapă de până acum) și Alexandru Moricz, tânărul sosit în primăvară de la defuncta CS Giroc fiind la a doua sa reușită în tricoul echipei din Dudeștii Vechi.
Marcel Băban Jimbolia – AS Peciu Nou 1-1
Timișul Șag – CS Ghiroda 3-4
ACS Poli II Timișoara – Progresul Gătaia 4-0
CFR Timișoara – Voința Mașloc 0-5
CS Dumbrăvița – Avântul Periam 2-0
Arsenal Flacăra Făget – Pobeda Dudeștii Vechi 0-3
Mâine, ora 18
Lorena Giarmata Vii – Cocoșul Orțișoara
Voința Biled – Unirea Sânnicolau Mare
AS Murani – Ripensia Timișoara
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.