Etapa a 10-a a Ligii a III-a a început interesant. CSM Lugoj și-a găsit „nașul”, după șase victorii consecutive. Băieții lui Cosmin Petruescu au pierdut dramatic la Rovinari, cu Pandurii II, după ce au condus până în minutul 68. Național Sebiș a revenit cel puțin până mâine pe prima poziție, prin victoria scurtă cu Giarmata. Iar la Deva, Cetate și Mama Mia s-au neutralizat reciproc, iar băieții lui Sorin Bălu se îndepărtează tot mai mult de podium.
***
Călin Cojocaru, față în față cu trecutul. Tehnicianul Sebișului s-a revăzut astăzi cu Millenium Giarmata, clubul pe care l-a slujit atât ca jucător, cât și ca antrenor în ultimul deceniu. Și, deși actuala sa echipă, Național, pornea mare favorită în fața unei formații timișene mult întinerite de la plecarea sa, n-a avut deloc viață ușoară cu „milenarii”. Arădenii au reintrat în zodia victoriilor în stil italian, impunându-se cu 1-0, unicul gol fiind semnat de golgheterul Gelu Velici, în minutul 34.
Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Păduraru – Dăruială, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Lazea, Avramescu – Călin, Unguru, Susan – Velici. Au mai intrat Stegaru și Toader.
Millenium Giarmata (antrenor-jucător Răzvan Leucă): Luca – Soare, Gârba, Corlățeanu, Ciobănică – Stoica, M. Olariu, Fl. Olariu, Diarra – Molcuț, Domșa. Au mai intrat B. Costea, Buzdugan și Kalanyos.
***
Seria impresionantă de victorii a Lugojului și-a găsit sfârșitul la Rovinari. Trupa lui Cosmin Petruescu a deschis scorul rapid în fieful Pandurilor II, marcând după nici două minute de la fluierul de start prin golgheterul echipei, Sergiu Precupanu. Formația gazdă, una tânără, talentată și extrem de ambițioasă, a reușit o răsturnare dramatică a situației în repriza secundă. Mai întâi, Șandru a restabilit egalitatea, în minutul 68, pentru ca în secvențele de final, Pârvulescu să semneze golul victoriei pentru gorjeni.
CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Iordache – Rotea, Vlădia, Miculescu, Roșie – Precupanu, Poiană, Dobricean, Mânecan – Velcotă, Porcescu. Au mai intrat Stoichescu, Olariu, Ardelean și Loga.
Pandurii II (antrenor Claudiu Mocioi): Popescu – Pleașcă, Șandru, Vasilijevic, Trocan – Erdei, Pârsan – Hemidi, Dan, Pârcălabu – Pârvulescu.
***
Mama Mia își continuă seria negativă. Băieții lui Sorin Bălu n-au reușit să „cucerească” Cetatea din Deva, o realizare ce i-ar fi păstrat în grupul formațiilor care stau la pândă să prindă un loc pe podium. Timișenii au deschis scorul în minutul 23, prin tânărul Patrick Niță, însă experimentatul atacant al Devei, Adrian Pribac, a restabilit egalitatea în minutul 63.
Timișenii au evoluat la Deva în formula Culda – Motreanu, Mărginean, Telescu, Todorov – Niță, Zurbagiu, Luță, Negruț – Silaghi, Bârză. Au mai intrat Z. Radu, Jichici, Tăbăcaru, R. Artimon.
***
Tot o remiza la 1 am consemnat și în derby-ul oltenesc de la Craiova. „Satelitul” prim-divizionarei CSU a deschis scorul în duelul cu Minerul Motru în minutul 11, prin golgheterul Mazarache. Oaspeții nu s-au dat însă bătuți și au salvat un punct, grație reușitei lui Cruceru, din minutul 35, care a restabilit egalitatea și a bătut în cuie rezultatul final.
CSU II Craiova (antrenor Tiberiu Lung): L. Popescu – Ghincea, Ciocoteală, Drăghici, Luică – Hodea, Armășelu, Iuga – Mazarache, Jurj, Petre. Au mai intrat Căle, Căpățână, Gârbiță, Cârlig.
Minerul Motru (antrenor Liviu Cojocaru): Bănică – Inclăzan, Dicu, Colareza, Hanu – Cruceru, Nicoloff, Tudoran, Tora – Ghighilicea, Pruteanu. Au mai intrat Gavrilescu și Frănculeț.
C4, etapa a 10-a:
Pandurii II Târgu Jiu – CSM Lugoj 2-1 (Șandru, Pârvulescu – Precupanu)
Național Sebiș – Millenium Giarmata 1-0 (Velici)
Cetate Deva – Mama Mia Becicherecu Mic 1-1 (Pribac – P. Niță)
CSU II Craiova – Minerul Motru 1-1 (Mazarache – Cruceru)
Mâine, ora 15
FC Hunedoara – Metalurgistul Cugir
Performanța Ighiu – ASU Politehnica
CS Ineu – Măgura Cisnădie.
CSO Filiași stă.

Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.