1953 Știința Timișoara remizează pe teren propriu cu Locomotiva Grivița Roșie, scor 0-0, la capătul unui meci viu, pe contre, în ciuda faptului că tabela a rămas nemodificată. „Studenții” au evoluat în formula Curcan – Zbârcea, Brânzei, Retezan – Nicolin, Marcu – Cargol, Cojereanu, Cădariu, Chirilă, Boroș.
1959 Știința se impune în derby-ul bănățean cu Metalul Reșița. Alb-violeții s-au impus cu 2-0 pe terenul reprezentantei Banatului de Munte, ambele goluri fiind marcate de Cicerone Manolache (foto), în minutele 23 și 79.
1964 Știința Timișoara cedează la limită, scor 0-1, în deplasarea de la Satu Mare, cu localnica ASMD. Singurul gol al întâlnirii l-a marcat însă un fotbalist al echipei bănățene, Petrovici trecându-și în cont un autogol în minutul 49.
1970 Tot într-un 11 octombrie, Poli a reușit să se revanșeze în fața unei echipe sătmărene, Olimpia. A fost 2-0 pentru alb-violeți, într-un joc disputat în liga secundă, ambele goluri fiind semnate de Copăceanu.
1987 Poli s-a întors cu un punct de la Ploiești, unde Petrolul deschidea scorul încă din primul minut de joc, prin Cristi Ene. Egalarea a venit pentru alb-violeți în minutul 87, reușită semnată de Petre Vlătănescu. Timișorenii au evoluat în formula Moise – Pascu, Crăciun, Oancea, Varga – Manea (Vlătănescu), Neagu, Oloșutean (Vușcan), Bozeșan II – China, Ilcu.
1997 Poli pierde în deplasarea de la Hunedoara, 0-1 contra Corvinului, unicul gol al partidei fiind înscris de Haidiner, în minutul 42. Antrenorul polist Victor Roșca i-a trimis în teren pe Frunză – Mogoșanu, Bealcu, Pelici, Stoican – Kovacs, G. Radu, Velcea (Igbinosa), Fl. Călin – Ayeeni (Gherman), Ibrahim.