Clubul de Înot Masters din Timișoara a pus punct celui de-al cincilea an de activitate odată cu tradiționala Cupă DKMT, desfășurată în bazinul din Circumvalațiunii. Aproximativ 50 de înotători de toate vârstele s-au întrecut în 10 probe, bucuria mișcării find pe primul plan.
Cupa DKMT la înot masters și-a desfășurat sâmbătă cea de-a patra ediție. Deși vorbim despre o competiție a euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, unde de regulă participă și sportivi din Serbia sau Ungaria, ediția din acest an a programat la start puțini înotători de peste graniță. Motivul? Întârzierea cu două luni a redeschiderii bazinului din Circumvalațiunii.
„Ediția din acest an se desfășoară într-un cadru nou, faptul că bazinul s-a renovat reprezintă un punct tare. Pe de altă parte, din păcate, bazinul a fost dat în folosință mult după termenul inițial, iar noi a trebuit să tot amânăm concursul. Așa se explică și de ce din partea maghiarilor și a sârbilor au venit mai puțini înotători. Oricum avem, ca peisaj exotic, inclusiv participanți din Siria (M. Nour Sahloul)”, ne-a declarat Mihai Lisețchi, președintele Clubului de Înot Masters din Timișoara (CIMT).
Scopul competiției? Mai buna relaționare a locuitorilor euroregiunii ce înglobează și Timișoara prin intermediul înotului. „Încercăm să promovăm o mai bună relaționare în interiorul euroregiunii DKMT prin intermediul înotului. Speranța noastră e ca adulții să se obișnuiască cu ideea practicării unui sport, chiar și după perioada adolescenței sau a marii performanțe și, în general, că oamenii își vor schimba raportul față de sport. Ar trebui să mai luăm în vedere și nevoia de sănătate, sau nevoia de a rămâne pur și simplu într-o formă fizică bună”, ne-a mai spus Lisețchi.
Timișoara, leagănul înotului masters din România
Clubul de Înot Masters din Timișoara a fost primul de acest gen din România. Înființat în 2007, a reușit, de-a lungul timpului, să determine apariția unor structuri similare și în alte orașe ale țării, din acest an, mișcarea de înot masters fiind oficial recunoscută de către federația de specialitate. „Noi am reprezentat o premieră în ceea ce privește practicarea înotului de către adulți. Nu vorbim aici de performanțe excepționale, de Olimpiade, gândul nostru fiind să aducem alături de noi cât mai mulți oameni cărora le place să înoate, viteza și tehnica fiind pe locul 2. Cei cinci ani cred că au fost suficient de rodnici, între timp au apărut mai multe cluburi de înot masters în România și putem așadar să vorbim despre o mișcare în acest sens. Avem la ora actuală inclusiv recunoașterea federației și de anul acesta există și un Campionat Național”, ne-a explicat Mihai Lisețchi.
Mișcarea de înot masters atrage, în principal, foști sportivi de performanță. Însuși Mihai Lisețchi a cochetat cu înotul și cu poloul pe apă la ILSA, reușind să adune alături de el și alți foști performeri, precum Alexandru Kuhn, Gheorghe Szuhanek, Tiberiu Șucan sau Radu Băncilă, nume ce au avut un cuvânt greu de spus în istoria natației timișorene. Totuși, CIMT nu e doar un club exclusivist pentru înotătorii de odinioară.
„Primii care se raliază mișcării sunt, într-adevăr, foștii performeri, care au nostalgii din perioada lor de glorie. Dar pe de altă parte, psihologia mișcării masters e mult mai largă vizavi de motivația participării și există foarte mulți adulți care vin alături de noi nefiind foști sportivi de performanță. Rațiunile sunt diverse, de la nevoia de terapie, recomandări medicale, până la plăcerea de a fi în apă și chiar adrenalina unui concurs”, ne-a mai spus Mihai Lisețchi.
La ediția din acest an a Cupei DKMT au participat sportivi cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, acest din urmă prag fiind atins de Monica Irimie (CSM Timișoara) și Bogdan Traian (Reșița 07).
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.