EROI SCOȘI DE LA NAFTALINĂ: Hans Wiesenmayer, campion la 9 probe atletice

Încă din perioada interbelică, Timișoara s-a remarcat drept un pol important al atletismului românesc. De altfel, în anii 40, clubul Electrica reunea cei mai importanți alergători, săritori și aruncători ai țării, în acest climat formându-se și cea mai prestigioasă atletă româncă din toate timpurile, Iolanda Balaș. Printre vedetele clubului de la Pădurea Verde era Hans Wiesenmayer, un atlet complet, originar din Jimbolia, care timp de aproape două decenii a adunat o salbă de medalii pe plan național și internațional.

17 decembrie 1924, Jimbolia. În casa unor șvabi bănățeni vedea lumina zilei Hans Wiesenmayer, una dintre cele mai proeminente figuri sportive lansate în orășelul de lângă graniță. Primii ani de școală i-a făcut în urbea natală, la Gimnaziul Romano-Catolic și tot în copilărie s-a îndrăgostit iremediabil de atletism. La cinematograful din localitate rulau, printre altele, filmări de la diverse competiții sportive. Aici, micul Hans a vizionat imagini de la Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936, fiind de-a dreptul fermecat de figura reprezentativă a acestei ediții, Jesse Owens. Performanța cu accente eroice a atletului de culoare american, medaliat de patru ori cu aur chiar în capitala Germaniei naziste, a fost scânteia ce a aprins „flacăra” atletică în sufletul șvabului din Hatzfeld (denumirea germană a Jimboliei).

Primii pași în atletism i-a făcut chiar în curtea casei părintești, unde și-a amenajat o groapă de sărituri și a început să organizeze concursuri care atrăgeau ca un magnet puștii din Jimbolia. În 1939, a luat drumul Timișoarei, pentru a urma cursurile celebrului liceu Banatia, situat în clădirea în care astăzi funcționează Facultatea de Medicină. Mutarea în capitala Banatului a reprezentat un uriaș pas înainte pentru Hans Wiesenmayer și în ceea ce privește dezvoltarea calităților sale atletice, el fiind înregimentat rapid în prestigioasa secție de atletism a clubului Electrica.

Primul titlu național îl cucerește la 18 ani neîmpliniți, în 1942, la decatlon, unde totalizează 5.134 de puncte, întrecându-l pe cel mai în vogă atlet al vremii, clujeanul Ion Moina. Wiesenmayer a recidivat anul următor, apărându-și titlul la decatlon, și adăugându-și în plus alte două medalii de aur, la săritura în înălțime (1,75m.) și la ștafeta de 4x100m a Electricii Timișoara. Să spunem că în vremea respectivă nu era o raritate ca un atlet să fie specializat și chiar campion în mai multe probe atletice. Însă elementul ce surprindea cel mai mult la Wiesenmayer era statura sa, una deloc impozantă (1.80m, 68kg.), în condițiile în care atletismul din acea perioadă prolifera modelul sportivului de tip „herculian”.

Cariera lui Wiesenmayer începuse de-a dreptul exploziv, însă avea să fie curmată brusc de bocancii Armatei Roșii. Timp de doi ani, între 1945 și 1947, atletul bănățean a fost deportat în URSS, la Dnepropetrovsk, împreună cu tatăl și sora sa, fiind trimis la muncă silnică pentru reconstrucția țării de după război.

Revine slăbit la Timișoara, unde urmează cursurile Facultății de Medicină și, în același timp, reia cariera sportivă. Se alătură din nou secției de atletism a clubului Electrica, una mai efervescentă ca niciodată. Nume precum Ioan Söter, Edith Treybal, Luiza Ernst, Eugen Lupșa sau frați Raica scriau pagini de istorie pentru sportul timișorean. Mai mult, pune umărul la înființarea secției de handbal a Politehnicii, pentru care dispută câteva partide, în decursul anului 1948, avându-i coechipieri pe mai mulți handbaliști „împrumutați” din alte discipline, cum sunt poloistul Adalbert Stănescu sau fotbalistul Andrei Rădulescu.

În 1949, Hans Wiesenmayer părăsește Timișoara, fiind înregimentat la Dinamo. Era perioada în care cele două cluburi departamentale, recent înființate, își atrăgeau cele mai importante nume din întregul sport românesc, descompletând astfel și puternica secție de atletism a Electricii. Pentru șvabul din Jimbolia, Bucureștiul avea să devină însă mediul adevăratei consacrări, sub culorile echipei Ministerului de Interne câștigând cele mai multe titluri ale carierei.

În 1953 i-a fost încredințat titlul de maestru al sportului, retras însă patru ani mai târziu, într-un moment în care și performanțele lui păreau să fie în scădere, autoritățile vremii invocând „originea sa nesănătoasă”. În ciuda vârstei deja destul de înaintate, Wiesemayer participase cu succes la Balcaniadele de la Belgrad (1956) și Atena (1957). În Iugoslavia, a ieșit al doilea la 100m plat, cu 10.7 secunde, după bulgarul Angel Kalev, pe care avea să îl învingă însă la 200m, cu timpul 21.8. De asemenea, la aceeași ediție a mai reușit un loc 2 cu ștafeta de 4x100m a Româiei, din care mai făceau parte Rădulescu, Kadar și Stoenescu. În anul următor, la ediția din Grecia, a devenit campion balcanic la 400m (48.8 secunde) și vicecampion cu ștafeta de 4x400m.

După alți trei ani, Wiesenmayer e reactivat, i se redă titlul de maestru al sportului, bănățeanul reușind o ultimă mare performanță în 1961. Legitimat de această dată la Progresul București, unde ocupa și funcția de antrenor, șvabul câștigă proba de 400m plat, un ultim titlu național trecut în revistă la 19 de ani distanță de la primul.

Considerat un atlet complet, Hans Wiesenmayer a fost multiplu campion național la nu mai puțin de nouă probe individuale (excludem aici rezultatele din concursurile de ștafetă):

100m: 1952, 1956;
200m: 1949, 1956, 1957, 1958, 1959;
400m: 1957, 1961;
Înălțime: 1943;
Lungime: 1949, 1950, 1951, 1952, 1953;
Triplusalt: 1950, 1951, 1952;
Triatlon: 1952;
Pentatlon: 1952;
Decatlon: 1942, 1943, 1950, 1951.

În 1969, în timpul unei deplasări în Germania, Hans Wiesenmayer decide să nu se mai întoarcă în țară. Absolvent de medicină în România, bănățeanul a profesat timp de 20 de ani ca anestezist. În 2005, Jimbolia l-a declarat cetățean de onoare, acesta fiind ultimul contact pe care avea să îl aibă cu localitatea natală. S-a stins din viață la 22 aprilie 2007, în localitatea Immenstaad am Bodensee, din landul Baden-Württemberg.