Dacă în alte sporturi, România se mulţumeşte doar cu simple participări la turneele finale, şi acelea din ce în ce mai rare, la minifotbal situaţia e complet diferită. Reprezentativa României e singura campioană europeană la această ramură sportivă, selecţionata timişoreanului Tiberiu Lajos câştigând, în urmă cu nici zece zile, cel de-al patrulea titlu consecutiv, în turneul organizat pe insula Creta. În lot s-au aflat şi patru fotbalişti din capitala Banatului, care astăzi au prezentat în faţa presei preţiosul trofeu.
Minifotbalul a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimii ani, atât în Europa, cât şi în România. Dacă e să ne referim strict la ţara noastră, sunt organizate 46 de campionate oficiale în 36 de judeţe, iar numărul jucătorilor de minifotbal legitimaţi a ajuns la 30.000. La nivel continental, se înregistrează aproximativ un milion de practicanţi, cifrele fiind şi mai uimitoare dacă părăsim spaţiul Bătrânului continent. De pildă, Mexicul are la ora actuală 2 milioane de jucători legitimaţi, anunţându-se o pretendentă serioasă la câştigarea primului Campionat Mondial, ce va fi organizat în 2015, în SUA.
Totuşi, cum a ajuns România în a domina categoric scena europeană în minifotbal? O explicaţie a încercat să găsească Cristian Popa, căpitanul cvadruplei campioanei europene. “Probabil că pe măsură ce minifotbalul va deveni mai mediatizat şi mai bine plătit, România nu s-ar mai putea menţine la nivelul actual, deoarece aici ar interveni puterea financiară a ţărilor din vestul Europei. Nouă ni s-a dat şansa să jucăm doar pe teren, fără a exista o putere financiară, nici în spatele nostru, nici în spatele celorlalte echipe”, a declarat Popa, care a mărturisit că nici el, şi nici colegii săi nu s-au ales cu vreun euro în urma triumfului de la miniEURO: “N-am câştigat nimic, ba mai mult, pot spune că am făcut cheltuieli. Federaţia a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ne ajuta, ne-au asigurat transportul, cazarea şi masa, dar vă asigur că au fost eforturi financiare din partea fiecărui jucător. Poate numai din acest motiv ar merita felicitaţi pentru performanţa lor”.
Din postură de selecţioner, Tiberiu Lajos a fost artizanul tuturor celor patru titluri europene obţinute de tricolori la minifotbal: Bratislava 2010, Tulcea 2011, Chişinău 2012 şi acum Creta 2013. Dintre cele patru, cel mai mare triumf îl consideră pe cel de acest an. “Anul acesta au participat 24 de echipe, iar nivelul a crescut vertiginos faţă de ultima ediţie. Anul acesta s-a constituit şi Federaţia Internaţională de Minifotbal, cu sediul în Anglia, la Birmingham. Sincer, noi la această ediţie nu mai aveam ce să ne demonstrăm nouă înşine. Dar ne-am dorit foarte mult să confirmăm faptul că suntem o forţă în minifotbalul european. La minifotbal încă nu sunt implementate anumite metode de pregătire sau tactici de joc. În cele câteva zile dinaintea turneului final, nu am avut timp decât să ne adunăm, să stăm împreună şi să exersăm câteva scheme, şi acelea mai în glumă, mai în serios”, a declarat Tiberiu Lajos.
Tocmai datorită creşterii constante a nivelului în minifotbalul european, artizanii succesului din acest an spun că dominaţia României s-ar putea îndrepta spre final. “Cred că rezultatele din acest an vor fi foarte greu de egalat. Am ştiut şi anul acesta că ne va fi foarte greu, dar am fost mult mai montaţi în momentele importante şi cred că aşa am reuşit să compensăm creşterea generală a nivelului. Cu fiecare an ce trece, e din ce în ce mai greu. Plus că tendinţa generală a fost ca România să nu mai câştige şi în acest an. Aşa am simţit, atât pe teren, cât şi în afara lui. Dar ne bucurăm că nu le-am făcut pe plac şi ne-am impus”, a declarat căpitanul Cristian Popa.
Tiberiu Lajos a utilizat la campania din acest an patru jucători timişoreni, proveniţi din campionatul local de minifotbal. E vorba despre Ovidiu Vâlceanu, Miro Nicolin şi Nicu Costândana (toţi MAV Sports) şi de portarul Cristian Popa (WMT Giroc). “Campionatul judeţului Timiş a avut un aport extrem de important, deoarece echipele de la care provin cei patru sunt fruntaşe, atât în Cupa României, cât şi în Campionatul Naţional. Când am selecţionat jucătorii, am căutat să provină de la echipe ce au obţinut performanţe, să fie obişnuiţi cu meciurile tari, cu miză, pentru că altfel s-ar fi speriat”, a mai spus selecţionerul Tiberiu Lajos.
Minifotbalul se poate constitui un veritabil model pentru “fratele” mai mare, fotbalul, care în România a înregistrat “performanţe” mai degrabă în paginile ziarelor de scandal. Tiberiu Lajos a mărturisit că a primit felicitări din toate ariile de activitate, inclusiv de la premierul Victor Ponta. Mircea Sandu? “Nu ne-a spus nimic…”