Deznodământ identic ca în februarie: Foresta Suceava – Politehnica Timișoara 2-2

Emanuel Titus Ilieşi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara revine cu un punct din lunga deplasare de la Suceava. Alb-violeții au condus de două ori pe „Areni”, în fața Forestei, însă formația antrenată de Florentin Petre a revenit de fiecare dată, având și câteva șanse importante de a marca golul victoriei. S-a încheiat în cele din urmă 2-2, rezultat identic cu cel consemnat la 25 februarie, tot pe stadionul din Suceava, la primul joc oficial al alb-violeților din 2017.

Partida de pe „Areni” a început cu o șansă importantă a gazdelor, consemnată în minutul 3, atunci când Dur-Bozoancă nu a reușit să rețină un șut al lui Matei, însă pe faza a doua, tot portarul timișorenilor a intervenit salvator la a doua încercare a căpitanului Forestei. Bucovinenii au mai încercat o dată vigilența tânărului goalkeeper polist în minutul 5, prin belgianul Renquin, însă de această dată Dur-Bozoancă a reținut cu siguranță.

Politehnica a pus apoi stăpânire pe joc și a avut o primă situație importantă de a marca în minutul 7, atunci când Ignea a reluat cu capul puțin pe lângă poartă, după o centrare venită de pe stânga, de la Taub. În minutul 9, Țugui și-a încercat „tirul” de la 20 de metri, însă balonul a trecut pe lângă stâlpul din stânga lui Began. Portarul galben-verzilor nu a mai avut la fel de mult noroc în minutul 33, atunci când Ignea a pătruns în careu de pe partea stângă, a trimis o centrare lobată la stâlpul de la colțul lung, de unde Răzvan Ghinescu a îndeplinit o simplă formalitate și a împins balonul în plasă. Ultima șansă importantă a primului mitan a aparținut tot Politehnicii: în minutul 42, Sorescu a rata de puțin poarta, cu o lovitură de liberă de la 18 metri, ușor lateral stânga, trimisă spre colțul scurt.

Repriza a doua a început fulminant, cu un penalti dictat în favoarea gazdelor, în minutul 47, la o fază în care Mera a pus mâinile, în săritură, pe Marius Matei, iar „nouarul” Forestei s-a prăbușit în careu. Același Matei și-a asumat responsabilitatea executării penaltiului și nu a greșit ținta: 1-1. Echilibrul s-a păstrat însă doar trei minute pe tabelă. În minutul 50, alb-violeții au recuperat un balon la jumătatea terenului, iar Alin Ignea, scăpat în situație de unu contra unu cu portarul gazdelor, și-a readus echipa în avantaj.

După marcarea golului, gazdele au reușit să mențină posesia mingi, însă fără ocazii importante de gol, în vreme ce alb-violeții au încercat să lovească pe contraatac. Totuși, fazele de poartă au apărut în dreptul formației mai insistente. În minutul 70, după un corner executat de pe stânga de Cerlincă, fundașul dreapta Onofraș, venit din viteză, a trimis pe lângă stâlpul din stânga lui Dur-Bozoancă, din cinci metri. O fază ce avea să anunțe golul egalizator, venit în minutul 74, atunci când Andrei Cerlincă a înscris un gol de generic, de la 25 de metri, după o respingere defectuoasă a lui Mera.

Finalul de întâlnire a fost controlat de suceveni, care s-au instalat în jumătatea polistă și au exercitat o presiune constantă asupra careului lui Dur-Bozoancă. Minutul 83 a adus o nouă șansă de gol pentru Foresta, care l-a avut ca protagonist pe nou-intratul Boumina, însă șutul din 14 metri al marocanului a trecut pe lângă buturile timișorene. Minutul 88 a fost, de asemenea, fierbinte în careul polist. Mai întâi, Stănescu a reluat din cădere, de la opt metri, însă Dur-Bozoancă a reușit să respingă, iar apoi italianul Masella a șutat de la distanță, pe centrul porții, sub transversală, iar goalkeeperul polist a reușit să rețină.

Fluierul final al centralului Marius Omuț a consemnat însă egalitate, 2-2, iar Politehnica acumulează 24 de puncte, dar coboară o treaptă, până pe locul 7.

Foresta Suceava (antrenor Florentin Petre): Began – Onofraș, Masella, Diallo, Belevschi – Renquin, Dali-Amar (57, Movsesyan), Stănescu, Sumănariu – Cerlincă, M. Matei (cpt.) (78, Boumina)
Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Coadă, Țugui (56, Poparadu), Ignea – Ghinescu (54, Bădăuță), Plămadă, Sorescu (75, Predescu)

În etapa a 17-a, Politehnica va evolua din nou pe „Știința”. Adversarul alb-violeților va fi Luceafărul Oradea, care astăzi a izbutit a treia victorie consecutivă, 3-1 cu Pandurii Târgu Jiu. Meciul va avea loc duminică, de la ora 14:00.

About Gabriel Toth

Leave a Reply