Patru decenii au trecut de la primul și, până în acest moment, singurul titlu național al rugbyului timișorean. Performanța din 1972 va fi rememorată în weekend, atunci când foști mânuitori ai balonului oval, trecuți bine de prima tinerețe, se vor întoarce în iarbă. Printre ei, Iuliu Peter, titular în echipa campioană a Timișoarei, și Mihai Comănici, cel care avea să sosească abia în 1974 la gruparea de pe Bega.
Mai întâi, Iuliu Peter. Campion al României în 1972, titular pe postul de centru în echipa condusă de Mitică Antonescu. „Am ajuns la Timișoara în iarna anului 1969, iar apoi în vară am dat admitere la Institutul de Științe Economice. În acea perioadă a început să se formeze acea echipă redutabilă, aducând jucători valoroși din întreaga țară, de la București, Bârlad sau Târnăveni”, povestește Peter.
Fostul rugbyst își amintește de condițiile pe care le avea echipa de atunci, incomparabile cu ceea ce au la dispoziție sportivii zilelor noastre. „Noi nu am avut condiții atât de bune, nici nu se pot compara cu cele de acum. Majoritatea eram studenți, mâncam două mese la cantina universității, de pe o cartelă primită de la club, și mai aveam o bursă de la facultate. Aproape toți am locuit în căminul 6. Am fost o echipă unită, cu oameni de caracter, care au iubit acest sport. După ani de dispute cu bucureștenele Steaua, Dinamo și Grivița Roșie, am reușit să câștigăm acest titlu după un meci decisiv, cu Știința Petroșani. Apoi am mai avut două meciuri la Bârlad și Constanța, pe care bineînțeles le-am câștigat”, a mai spus Peter.
Cea mai frumoasă amintire a lui Iuliu Peter din acea primăvară a anului 1972 a fost primirea de care a avut parte echipa după jocul câștigat la Bârlad, în ultima etapă, care i-a garantat titlul universității și din punct de vedere matematic. „După meciul cu Bârlad, la întoarcere, am fost așteptați dimineața în gară de foarte mulți studenți, cu steaguri și cu o fanfară. Țin minte că am venit pe jos din gară până la Universitate, unde am avut parte de o primire călduroasă din partea cadrelor didactice”, a rememorat Iuliu Peter.
Mihai Comănici nu a câștigat titlul cu Universitatea, dar a înfruntat în două rânduri echipa campioană din 1972 ca adversar. În tur, a sosit pe Bega în tricoul lui Dinamo, pentru ca în retur să evolueze pentru Grivița Roșie. „În acel sezon, 1972, am jucat în tur cu Dinamo la Timișoara, iar în februarie, după ce m-am întors din armată, am revenit la Grivița Roșie și am jucat tot în deplasare contra Universității. Ambele meciuri au fost la fel de grele, pentru că ambele le-am pierdut. Timișoara a avut atunci noțiunea de echipă mai pregnantă față de toate celelalte. În plus, avea condiții bune. Adevărul e că în vremea aceea nu era foarte greu să faci sport în Timișoara, fiind student. Viața sportivă a fost frumoasă. Atâta timp cât am fost student aici, am avut o viață sportivă superbă, pe care nu pot să o uit. Timișoara mi-a dat mult. Aici mi-am cunoscut soția, ea m-a oprit să mă întorc la București, la Grivița”, spune Comănici, cel care în 1974 avea să fie cooptat la rândul său la Universitata.
Iuliu Peter și Mihai Comănici vor putea fi revăzuți sâmbătă pe teren, în meciul aniversar de old-boys ce va avea loc după încheierea confruntării dintre RCM Timișoara și Farul Constanța.
Razvan Oprea says
Respectele mele!