CSU UVT Timișoara cedează în patru seturi gazdei Știința Bacău

12963874_986203534782550_6722493126828529363_nDebut nefast pentru voleibaliștii de la CSU UVT Timișoara, în prima zi a barajului de promovare de la Bacău. Trupa pregătită de Sorin Schiesz a cedat cu 3-1 disputa cu gazda turneului, Știința Bacău, după un meci abordat cu o formulă cu o medie scăzută de vârstă, din care au lipsit mai multe piese de bază.

CSU UVT a intrat mai greu în jocul de astăzi, în fața Științei, care și-a adjudecat clar primul set al întâlnirii, 25-16. Actul secund a fost ceva mai echilibrat, însă controlat per total de gruparea moldavă, care a dat câteva semne de slăbiciune spre final. Timișorenii s-au apropiat pe tabelă, însă nu suficient pentru a periclita setul gazdelor, adjudecat cu 25-21.

Timișorenii au început să spere la mai mult de la această partidă în actul al treilea, în care au condus constant pe tabelă. După un final cu emoții, CSU UVT și-a asigurat primul set din acest turneu cu 25-23. Cel de-al patrulea act a început sub semnul echilibrului, ambele echipe alternând la conducere până la primul time-out tehnic. Timișoara a avut apoi 9-7, dar a urmat o cădere bruscă, băcăuanii reușind patru puncte consecutive. Balanța s-a înclinat definitiv în favoarea formației moldave după punctul 13 al timișorenilor, care n-au mai reușit apoi să puncteze decât în momentul în care tabela indica 22-13. Setul al patrulea s-a încheiat cu 22-17, iar Știința Bacău și-a trecut în cont o victorie importantă, de trei puncte, în fața unei candidate declarate la promovare.

E important de precizat că antrenorul-jucător Sorin Schiesz nu a evoluat deloc în această întâlnire, el confruntându-se cu o serie de probleme medicale în ultima perioadă. În plus, au lipsit coordonatorul titular Dragoș Unguraș și veteranul Albert Balint, care nu au efectuat deplasarea la Bacău din diferite motive.

CSU UVT a început meciul în formula Lucian Bădiceanu, Robert Vîrlan, Cristian Damian, Daniel Dincă, Ovidiu Darlaczi, Cătălin Ungureanu, Bogdan Toma (libero). Au mai intrat Eric Reitmayer, Adrian Moica, Marius Roșu și Cristian Bălulescu.

În primul meci al zilei, Steaua București a trecut de CSM Câmpia Turzii cu 3-0 (25-15, 25-12, 25-17). Pentru CSU UVT Timișoara urmează mâine, de la ora 15, cel mai ușor meci conform calculelor hârtiei, în compania colegei din A2 Vest, CSM Câmpia Turzii. De la ora 17 se vor înfrunta Știința Bacău și Steaua.

About Gabriel Toth

Leave a Reply