Unul dintre foarte puținii reprezentanți ai sportului timișorean la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, canotorul Cristian Pîrghie, a concurat astăzi, pe baza Lagoa Stadium, în semifinala probei de dublu rame fără cârmaci, alături de partenerul său, George Palamariu. Cei doi ai reușit un timp mai bun decât în seriile de calificare de sâmbătă, dar chiar și în aceste condiții nu au reușit să se apropie de finala acestei probe.
Cristian Pîrghie și George Palamariu au concurat în prima semifinală a probei de dublu rame fără cârmaci, pe care au încheiat-o în 6:48.17 minute. Un timp mai bun decât cel realizat sâmbătă, în serii (6:51.71), dar departe de primele trei poziții, care asigurau calificarea în finala pentru medalii de joi.
La general, timișoreanul Pîrghie și partenerul său au înregistrat cel mai slab timp din semifinale, cel mai apropiat fiind 6:33.95, realizat de americanii Anders Weiss și Nareg Guregian, de altfel adversari ai celor doi români în prima semifinală.
În ordinea timpilor reușiți în semifinale, iată și cele șase echipaje care vor lupta joi pentru medalii, în Finala A:
1. Eric Murray / Bond Hamish (Noua Zeelandă) – 6:23.36
2. Giovanni Abagnale / Marco Di Costanzo (Italia) – 6:24.96
3. Sencer Turrin / Alexander Lloyd (Australia) – 6:25.25
4. Germain Chardin / Dorian Mortelette (Franța) – 6:26.10
5. Alan Sinclair / Stewart Innes (Marea Britanie) – 6:26.37
6. Lawrence Brittain / Shaun Keeling (Africa de Sud) – 6:27.59
Cristian Pîrghie și George Palamariu nu și-au încheiat însă aventura la Jocurile Olimpice, ei urmând a lua startul în Finala B a probei de dublu rame fără cârmaci, programată joi la Lagoa Stadium.
Cristian Pîrghie împlinit 24 de ani la 20 iulie și practică de zece ani canotajul, pe care l-a început la CSS Bega Timișoara, sub îndrumarea profesoarei Elvira Văsuț. De câțiva ani buni, e stabilit în București, fiind sportivul clubului Steaua.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.