Complexul Reșița continuă! CH Poli, înfrântă de o echipă decimată

santeiu
CH Poli se îndepărtează tot mai mult de visul play-off-ului. Trupa lui Constantin Ștefan a făcut un nou pas greșit astăzi, la Reșița, în derby-ul Banatului cu CS Caraș-Severin. Gazdele, deși decimate de accientări și chiar plecări, au reușit să se impună la o diferență finală de cinci goluri, 27-22.

Blestemul continuă. CH Poli n-a reușit să revină cu toate punctele de la Reșița nici în cea de-a zecea încercare. Deși de această dată toate atuurile erau de partea elevilor lui Constantin Ștefan, în condițiile subțirimii numerice a lotului cărășenilor, aceștia au înregistrat o înfrângere greu digerabilă, care duce numărul eșecurilor consecutive la cinci.

Startul de meci a fost extrem de echilibrat la Reșița, cu egalitate la 1 după cinci minute, iar apoi cu CH Poli în avantaj, 2-1 în minutul 8. Gazdele au revenit pe tabelă, iar în minutul 16 au preluat conducerea, 6-5. Cele două echipe au mers cap la cap până spre finalul primei reprize, atunci când cărășenii s-au distanțat la două goluri, scorul la pauză fiind 13-11 pentru trupa lui Omer.

Deși o diferență de două goluri nu e greu de remontat în handbal, timișorenii nu au reușit să se apropie pe tabelă în decursul reprizei secunde. Mai mult, reșițenii au evadat chiar la trei goluri din minutul 34, când se înregistra 15-12. O rază de speranță pentru alb-violeți a apărut cu un sfert de oră înainte de final, când s-au apropiat la un singur gol în spatele adversarilor, 16-15, însă Timofte & co. nu au putut păstra același ritm și s-au văzut rapid din nou la trei goluri în spate, 16-19 în minutul 47. Pe final de joc, poliștii au cedat complet inițiativa, iar reșițenii au încheiat jocul la o diferență de cinci goluri, scor final 27-22.

Cel mai bun marcator al lui CH Poli a fost rusul Kaftin, cu 5 reușite, urmat de Timofte – 4, Lela – 4,  Chikovani – 2, Petkovic – 2, Santeiu – 2, Halcă – 2, Daninfeld – 1. De cealaltă parte, Turcu a fost lider, cu 6 reușite, urmat de Rohozneanu, cu 5.

Reacții la cald

„Fără să folosesc lozinci, vreau să îmi felicit jucătorii, pentru că tot ceea ce am discutat înainte de joc s-a concretizat. Mă refer aici la capitolul dăruire, sacrificiu, toată lumea a văzut că jucătorii au dat totul. Am avut un lot foarte subțire, nu subțire, a trebuit să jucăm cu o tactică de deplasare, pentru a nu da posibilitatea contraatacului pentru adversari. E o victorie importantă pentru noi, nu decisivă. Mă bucur că Reșița a câștigat din nou în fața Timișoarei și putem spune în continuare, fără falsă modestie, că în Banat noi facem legea. Poli are jucători străini, care poate au abordat acest meci ca pe unul normal, însă în astfel de meciuri trebuie să dai dovadă de spirit de sacrificiu”. (Aihan Omer, antrenor CS Caraș-Severin)

„Felicit echipa din Reșița pentru un meci aproape perfect, noi am alergat tot meciul după victorie. Lipsa de concentrare și ratările în situații clare au făcut ca diferența să fie mult prea mare față de ceea ce s-a jucat. Am jucat destul de timorați, se pare că ora 11 nu e prea potrivită pentru noi, băieții parcă nu se treziseră. Noi am venit cu intenția de a ne lua înapoi punctele pierdute în tur, dar din păcate nu am reușit, Aihan Omer a pregătit bine meciul”. (Constantin Ștefan, antrenor CH Poli)

About Gabriel Toth