CH Poli îşi prelungeşte şirul victoriilor: 29-21 la Galaţi

© Emanuel Titus Iliesi

Gruzinul Irakli Chikovani a fost cel mai prolific polist la Galaţi, cu 11 goluri (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

CH Poli a ajuns la patru victorii consecutive în 2016. Handbaliştii pregătiţi de Pero Milosevic s-au impus în ceea ce am putea numi cea mai uşoară deplasare, la Galaţi, pe terenul ultimei clasate, CSU Danubius. Totuşi, în prima repriză jocul a fost echilibrat, scorul fiind în câteva rânduri favorabil gazdelor, în condiţiile în care tehnicianul polist a mizat mai mult pe câţiva jucători mai puţin utilizaţi.

Pero Milosevic a abordat prima repriză a meciului de la Galaţi cu Răzvan Vâlceanu în poartă şi Denis Neamţu în rolul de extremă stângă, doi jucători ce au fost utilizaţi mai puţin în ultimele meciuri de campionat. În plus, Fenici nu a făcut decât faza ofensivă în prima parte, în vreme ce Grigoraş, deşi prezent în lotul deplasat la Galaţi, nu a evoluat deloc, fiind protejat după problemele medicale pe care le-a avut la început de an.

În aceste condiţii, CSU Danubius, singura prim-divizionară fără punct acumulat în 20 de etape, a fost mai prezentă în joc şi chiar a condus în câteva rânduri. Totuşi, CH Poli a fost cea care conducea la pauză, 13-12, pentru ca în repriza secundă alb-violeţii să se descătuşeze.

S-a încheiat 29-21 pentru alb-violeţi, aceasta fiind şi diferenţa maximă înregistrată în meciul de astăzi.

Cel mai bun marcator al Timişoarei a fost Irakli Chikovani, cu 11 goluri. L-au urmat Lasica 6, Halcă 5, Neamțu 2, Fenici 2, Timofte 2, Ștefan 1.

Pentru CH Poli, „biletele” pentru play-off sunt aproape asigurate. Calificarea matematică poate veni chiar în următorul meci, cel de acasă, cu Dunărea Călăraşi. În cazul unui succes în jocul contra formaţiei lui Aihan Omer, alb-violeţii ar menţine diferenţa de 12 puncte în faţa primei echipe de sub linie.

About Gabriel Toth

Leave a Reply