Fetele de las CFR Timișoara n-au întâmpinat probleme în fața echipei Sporting Craiova. „Leopardele” s-au impus cu 8-1 în fața grupării din Bănie, fetele lui Florin Bugar mai irosind însă o sumedenie de ocazii mari de gol.
După un start echilibrat, în care craiovencele s-au ținut destul de bine, Larisa Sârbovan – sosită chiar în această dimineață din Elveția, de la naționala U19 – a deschis scorul în minutul 26. Șase minute mai târziu, talentatul atacant a realizat „dubla”. Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 37 de către Ozana Ababei. În partea a doua, CFR și-a continuat galopul de sănătate. În minutul 47 Ababei a urcat scorul la 4-0, pentru ca Manuela Voica să majoreze diferența în minutul 52. Andreea Cojocaru și-a trecut și ea numele pe lista marcatoarelor în minutul 61, după care Sporting Craiova a reușit golul de onoare. Ozana Ababei a închis tabela, prin alte două reușite, în minutele 75 și 85, totalizând patru reușite în acest meci.
CFR Timișoara se califică astfel fără probleme în sferturile de finală ale Cupei României, fază în care gruparea feroviară va fi cap de serie, evitând astfel formații puternice, precum Olimpia Cluj, Târgu Mureș sau Brazi.
Florin Bugar a început meciul de astăzi cu următoarea formulă: Cl. Buză – Șodincă, Durlă, D. Buză, Sîrbovan, Ababei, Molnar, Cojocaru, M. Voica, I Voica, Obrad.
„Ne-am calificat, asta ne-am și propus. A fost un meci puțin încurcat de vreme, dar până la urmă a fost bine. Prea multe n-ar fi de spus despre meci. Am marcat mai puțin decât ne-am fi așteptat, dar victoria rămâne victorie și ne vedem de treabă mai departe. Mă așteptam să ratăm, poate nu chiar atât de mult, dar echipa adversă a avut o rezistență destul de bună. Ne-am dori să cădem cu UTA în turul următor, pentru că e o deplasare accesibilă”. (Florin Bugar, antrenor CFR Timișoara)
La finele săptămânii viitoare, CFR Timișoara va disputa în devans partida din returul Ligii I, cu Negrea Reșița. Deși formația cărășeană a fost inițial exclusă din competiție, oficialii FRF au reprimit echipa în campionat, după rezolvarea litigiilor în care era implicată.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.