Duminică a fost o zi importantă pentru voleiul românesc. Loturile reprezentative de juniori și junioare ale țării noastre au obținut calificări la Campionatele Europene, având în componență sportivi de la cluburile din Timișoara. Reprezentativa feminină U18 a României a dispus de Azerbaidjan cu 3-0, cu Adelina Ungureanu și Bianca Pașca de la UVT Agroland în teren. La masculin, naționala U19 a țării noastre, cu Ovidiu Darlaczi (CSU Universitatea de Vest) căpitan, a învins tot în trei seturi Portugalia, reușind calificarea pentru turneul final din Ungaria.
U18(f): „Nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt”
Selecționata României a reușit calificarea la turneul final al Campionatului European de volei feminin Under-18, după ce a terminat pe locul al doilea Grupa E din faza a doua a preliminariilor, găzduită de Sala Olimpia din Ploiești. Tricolorele au învins fără probleme formația Azerbaidjanului cu scorul de 3-0 (25-4, 25-12, 25-13), în doar 56 de minute. România nu a fost condusă niciodată în acest meci.
În lotul României s-au regăsit două jucătoare de la UVT Agroland. E vorba despre Adelina Ungureanu, care a reușit 8 puncte în disputa cu azerele, și de Bianca Pașca.
„Este un sentiment de nedescris, totul este la superlativ când vine vorba de fericire. Am reușit ceea ce n-au reușit multe generații, am muncit extrem de mult și cred că merităm această calificare. Cel mai greu a fost să trecem peste înfrângerea cu Rusia, deoarece puteam reuși ceva incredibil. Am jucat foarte bine pe parcursul acelui meci, dar din păcate a fost un rezultat negativ. Nu mai contează, mergem la Euro”, a declarat Bianca Pașca, jucătoarea de la UVT Agroland fiind și căpitan al reprezentativei U18.
Bucurie firească și meritată pentru Adelina Ungureanu, extrema clubului timișorean fiind una dintre remarcatele turneului de calificare de la Ploiești.
„Nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt, sentimentele de fericire, mândrie și satisfacție ne-au copleșit pe toate, acum realizăm că a meritat absolut tot, toate sacrificiile și toată munca din această lungă și obositoare perioadă de pregătire, care s-a încheiat în cel mai frumos mod posibil. Pe această cale le mulțumesc echipei mele și staff-ului tehnic, meritul este al fiecăruia în mod egal. Așteptam cu nerăbdare Campionatul European din Olanda. Este o noua mare provocare pentru noi, unde ne vom juca cu încredere toate șansele și vom încerca să facem un rezultat notabil pentru țara noastră, pentru noi și pentru toți cei care ne susțin”, a declarat Adelina Ungureanu.
În clasamentul final, Rusia a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de România, 7 puncte, Portugalia, 3 puncte, Azerbaidjan, 0 puncte.
La turneul final, găzduit de Arnhem (Olanda), în perioada 1-9 aprilie, s-au calificat echipele care au câștiga cele opt grupe din faza a doua a preliminariilor, precum și cele mai bune trei formații de pe locul secund, între care se numără și România.
U19(m): Timișoreanul Darlaczi, printre artizanii calificării
România s-a calificat la turneul final al Campionatului European de volei masculin Under-19, după ce a câștigat Grupa E din faza a doua a preliminariilor, găzduită tot de Sala Olimpia din Ploiești. Tricolorii au învins Portugalia cu scorul de 3-0 (25-17, 25-19, 25-19), aseară, în ultimul meci al turneului de la Ploiești, după doar 71 de minute. De remarcat că Portugalia nu a condus niciun moment în acest meci.
Printre cei mai buni jucători de pe teren s-a numărat și timișoreanul Ovidiu Darlaczi. Jucătorul de la CSU Universitatea de Vest Timișoara a reușit 12 puncte în duelul cu lusitanii Voleibalistul care va împlini 18 ani la începutul lunii viitoare e și căpitanul reprezentativei U19 a României.
În clasamentul final, România a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de Belgia, 7 puncte, Portugalia, 3 puncte, Islanda, 0 puncte.
Turneul final va avea loc în Ungaria și Slovacia, între 22 și 30 aprilie, cu participarea echipelor care câștigă cele opt grupe preliminare din faza a doua, precum și cele mai bune două formații de pe locul al doilea.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.