Calendarul alb-violet: 25 octombrie în istoria lui Poli

1924 Poli câștigă amicalul disputat în deplasare, cu AS Oravița. După ce la pauză s-a intrat cu scor egal, 0-0, studenții au reușit să puncteze de două ori în repriza a doua și să tranșeze meciul în favoarea lor.

1949 Poli, trecută la denumirea CSU Timișoara, pierde pe teren propriu duelul din Cupa României cu ICO Oradea. Toate golurile s-au marcat în repriza secundă: Zilahi (min. 53) și Vaczi (min. 55 și 74) pentru bihoreni, iar pentru studenți a înscris Mazăre, în minutul 63. Timișorenii au evoluat în formula Franciscovici – Păcuraru, Nicolaevici, Mioc, Popescu, Marcu, Gorcea, Iovan, Mazăre, Dee, Codreanu.

1950 Știința Timișoara a obținut o victorie extrem de importantă, în deplasare, cu Dinamo București. A fost 3-2 pentru studenți, care au punctat prin Nicșa (min. 20), Dee (min. 39) și Boroș (min. 42), în timp ce pentru alb-roșii au marcat Nicușor (min. 33) și Popescu (min. 52). Știința a evoluat în alcătuirea Curcan – Corbuș, Brânzei, Marcu, Mioc, Mazăre, Glisici, Nicșa, Morja, Dee, Boroș.

cca poli1953 Știința Timișoara se întoarce neînvinsă de la București, acolo unde a întâlnit-o pe CCA. A fost 0-0 în meciul disputat în capitală, bănățenii evoluând în formula Curcan – Zbârcea, Brânzei, Retezan – Cojereanu, Marcu – Urcan (Cargol), Nicolin, Cădariu, Chirilă, Boroș.

1970 Poli Timișoara câștigă duelul de pe teren propriu cu Gloria Bistrița. A fost 2-0 pentru bănățeni, în meciul contând pentru etapa a 11-a a Diviziei B, prin golurile lui Petrovici (min. 21) și Copăceanu (min. 75).

1981 Poli Timișoara revine învinsă de la Scornicești, 0-2 cu FC Olt. După 0-0 la pauză, formația din localitatea natală a dictatorului s-a desprins, prin golurile lui Iamandi (min. 64) și State (min. 78). Timișorenii s-au prezentat în formula Moise – Șunda, Bocănici, Șerbănoiu, Vișan – Dumitru, Manea, Vlătănescu – Cotec, Anghel, Nichici.

poli otelul1992 Poli Timișoara se impune greu în jocul disputat pe teren propriu cu Oțelul Galați. A fost 1-0 pentru alb-violeți, singurul gol fiind marcat în minutul 44, de Titi Varga, care a tras năprasnic de la 18 metri, mingea l-a „șters” pe fundașul gălățean Tofan și l-a păcălit pe portarul Călugăru. Timișorenii au evoluat cu formația Almășan – Varga, Crăciun, Andreaș, Stoicov – China, Roșu, Bărbosu, Uleșan – Cuc, Rosenblum (Băban).

1995 Poli Timișoara pierde pe teren propriu în fața Rapidului, scor 1-3, în fața a 10.000 de spectatori. Băban deschide scorul pentru timișoreni, în minutul 28, din penalti, însă giuleștenii reușesc să întoarcă meciul în favoarea lor. Târțău a punctat de două ori, în minutele 38 și 55, ultimul gol al partidei fiind înscris de Motroc, în minutul 89. Antrenorul polist Costică Rădulescu a început meciul cu Țurcaș – R. Ivan, Trandu, Macavei, Stoicov – Kovacs, Velcea, Vlaicu (Costescu), Fl. Călin – Gușatu (Săvoiu), Băban.

1997 Poli pierde meciul din etapa a 12-a a Diviziei B, 1-2 în deplasare cu Unirea Dej. Voica a marcat în două rânduri pentru formația din județul Cluj, în minutele 38 și 81, pentru ca Gherman să înscrie golul de onoare al bănățenilor, în minutul 86. Antrenorul timișorenilor, Aurel Șunda, a abordat meciul cu Frunză – Stoican (Stratulat), Bealcu, R. Ivan, Brehui, Velcea, Ayeeni, Fl. Călin, Vlaicu (Gherman), G. Radu, Bota.

poli farul2003 Poli Timișoara nu reușește decât o remiză albă pe „Dan Păltinișanu”, 0-0 cu Farul Constanța, un meci la care au asistat 12.000 de spectatori. Antrenorul alb-violeților, Basarab Panduru a început meciul cu Grigore – Voicu (Poenaru), Angheluță, Șoltuz, Dumitru (Balauru), Buia, Șuleap, R. Stancu (Vancea), Bălace, Silvășan, Prodan.

2006 Poli Timișoara și-a întâlnit propria echipă satelit, în 16-imile Cupei României. Meciul s-a disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, a fost arbitrat de un ex-polist, Orlando Trandu, și a fost câștigat, în mod evident, de echipa din prima divizie, scor 3-1. Pleșan și Bălace au marcat pentru prima echipă în primul sfert de oră, însă Daminuță, pe atunci în vârstă de doar 16 ani, a înscris în minutul 31 pentru „satelit”, cu un șut de la 30 de metri. Ultimul gol al învingătorilor a fost semnat de SIlviu Izvoranu.

2009 Poli Timișoara revine cu un punct din Gruia, 0-0 cu CFR Cluj. Un meci echilibrat, terminat însă de ardeleni în inferioritate numerică, Lacina Traore fiind eliminat în minutul 71. Tehnicianul alb-violeților, Ioan Ovidiu Sabău, a început meciul cu Pantilimon – Mera, Nibombe, Scutaru, Bonfim, Alexa (Vrsic), Bourceanu, Art. Karamian, Chiacu, Bucur (Parks), Arm. Karamian.

About Gabriel Toth

Leave a Reply