BC Timișoara a pierdut în această seară primul meci disputat pe teren propriu în confruntarea cu Asesoft Ploiești, din sferturile de finală ale Ligii Naționale. Alb-violeții s-au aflat într-o permanentă cursă de urmărire a campioanei, încă din startul partidei, dar nu au găsit soluțiile necesare pentru a întoarce în favoarea lor soarta întâlnirii, scor final 63-70.
După 1-1 în „dubla” de la finele săptămânii trecute, de la Ploiești, duelul BCT – Asesoft s-a mutat la Timișoara. Și, fiind prima reprezentație a alb-violeților în sala „Constantin Jude” de la cucerirea Cupei României încoace, în tribună au luat loc 1.500 de spectatori, o asistență numeroasă, cu care elevii lui Petricevic n-au prea fost obișnuiți de-a lungul acestui sezon.
Prahovenii au început însă în forță, conducând cu 8-0 în debutul partidei. BCT a fost nevoită să se înhame astfel încă din start într-o cursă de urmărire. La finele primului sfert, diferența era de 12 puncte în favoarea vizitatorilor, 20-8, dar bănățenii au reușit să reducă semnificativ din handicap până la pauza mare (29-34), după cel mai reușit sfert al lor din această seară. BCT a continuat să evolueze bine și în sfertul 3, pe care l-a câștigat la două puncte diferență, micșorând astfel ecartul oaspeților, la doar 3 puncte înaintea actului final, 55-52. În ultimul sfert, prahovenii au reușit chiar să se distanțeze, profitând și de câteva decizii bizare ale trio-ului Grigoraș – Podar – Bertalan, taxate și de tribună.
S-a încheiat 70-63 pentru Asesoft, care conduce cu 3-1 după trei partide. Cea de-a patra confruntare se va derula mâine, de la ora 19, tot în sala „Constantin Jude”. În cazul unei victorii timișorene, care ar reechilibra balanța, jocul decisiv va avea loc la Ploiești joia viitoare.
Principalul marcator al alb-violeților a fost din nou căpitanul Zlatko Jovanovic, cu 15 puncte, urmat de Persic 12, Popescu 11 (plus 12 recuperări), Tica 9, Pilcevic 6, Pesic 5 și Lewis 5. De partea cealaltă, Marius Runkauskas a reușit 25 de puncte pentru ploieșteni, fiind urmat de Jonte Flowers, cu 15.
Foto: Facebook BC Timisoara
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.